O data acceptata ideea abordarii Chinei, dinspre care circulau în epoca tot felul de povesti referitoare la bogatii nemasurate, suficiente aceste zvonuri pentru a aprinde imaginatia avida de îmbogatirea oricarui suveran din secolul al XVI-lea, nu mai ramanea pentru Portugalia decat sa gaseasca metodele prin care ea putea fi supusa.
Acum, ca portul Malacca fusese cucerit, pasul urmator al portughezilor a fost prezentarea nu a unei oferte de colaborare economica, ci prezentarea oficiala a pretentiilor financiare. Asa se face ca în 1516, vice-regele portughez din Malacca a emis pretentia ca un procent din veniturile comerciale ale Chinei sa fie varsat Portugaliei. Dijmuirea comertului Chinei era la acea vreme, un semn al arogantei si nicidecum rodul unei activitati comerciale bilaterale. Pentru a obtine aceasta parte din banii Chinei, vice-regele l-a însarcinat pe Tomé Pires, un foarte experimentat negustor portughez, despre care se stia ca este si un om de afaceri prosper si plin de succes, pentru a conduce o delegatie comerciala în vederea initierii unor discutii la Canton, „portul în care intreg regatul Chinei îsi descarca toate marfurile, în cantitati uriase, sosite atat din interiorul tarii cat si de pe mare”, cum spunea un text al vremii.
La început, ambele tabere s-au privit cu dispret. Chinezii „n-au aratat portughezilor nici un pic de respect, de vreme ce ziceau ca ei nu au nici o idee cum se lupta pe uscat, ca sunt ca pestii, cum i-ai scos din apa, îsi dau imediat duhul”. Observatia nu era departe de adevar, avand în vedere numeroasele esecuri ale armatei portugheze, despre care am amintit în episoadele anterioare, ori de cate ori a fost nevoita sa duca lupte în interiorul unor teritorii cucerite, dar care se dovedisera imbatabili atunci cand bombardau cu artileria de pe vasele ancorate în port.
Dispretul a mers pana acolo încat Împaratul Chinei i-a refuzat lui Pires o audienta atunci cand acesta a sosit la Nanking. Portughezii, la randul lor, nu dadeau doi bani pe China despre care, în egocentrismul lor european, erau convinsi ca aceasta tara era extrem de slaba si foarte usor de cucerit. Înca o data, conceptia razboinica a curtilor europene iesea la iveala: în locul unei implicari si a unei integrari, în ambele sensuri, într-un comert stravechi cu beneficii reciproce, singura idee era cucerirea teritoriilor si apoi spolierea bogatiilor. Pentru asta, spada, tunurile si focul erau suficiente.
În acelasi timp, opinia lor despre China, ca rezultat al unei arogante alimentata de ignoranta, era complet gresita. China nu era nici pe departe o tara slaba, dimpotriva, si nici usor de cucerit. Sa ne amintim ca America, despre care în 1492 Cristofor Columb credea ca este India, fusese descoperita cu aproape un secol înainte de o flota chinezeasca condusa de amiralul Zheng He, care bantuise marile lumii candva între 1405 si 1435, prilej cu care desenase si o harta a lumii, pe la 1418, în care apare si continentul american. Inutil sa mai spun ca europenii la vremea marilor descoperiri geografice de la sfarsitul secolului al XV-lea nu aveau o asemenea harta. Nici macar la birourile de documentare…
În aceste conditii, de totala necunoastere a istoriei, a civilizatiei si a fortei acestui urias imperiu, nu mai mira pe nimeni faptul ca flota chineza a spulberat-o pe cea portugheza la Canton. Chiar celebrul om de afaceri Pires a murit în închisorile chinezesti în 1524, ducand cu el aroganta unui imperiu mititel si plapand precum si sperantele lui de îmbogatire. Dar, în ciuda animozitatilor initiale si a pretentiilor exagerate venite dinspre partea portugheza, odata cu moartea lui Pires nu a murit si viitorul comertului bilateral, portughezo-chinez. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii