Dr. SILVIU MANESCU, medic specialist neurolog, Spitalul Universitar Bucuresti

          «Incercam in fiecare zi sa invingem moartea»
          
           – Domnule doctor, aveti o meserie frumoasa si spectaculoasa, dar în acelasi timp îngrozitor de dificila. Ce v-a determinat sa alegeti tocmai aceasta ramura a medicinii?
          
           – A fost în primul rând pasiunea care mi-a fost trezita înca din copilarie de catre tatal meu, el însusi medic în Câmpulung.

          «Incercam in fiecare zi sa invingem moartea»
          
           – Domnule doctor, aveti o meserie frumoasa si spectaculoasa, dar în acelasi timp îngrozitor de dificila. Ce v-a determinat sa alegeti tocmai aceasta ramura a medicinii?
          
           – A fost în primul rând pasiunea care mi-a fost trezita înca din copilarie de catre tatal meu, el însusi medic în Câmpulung. El a facut meseria cu pasiune, dar, din nefericire, n-a putut îmbratisa cariera universitara. Nici eu n-am putut realiza acest lucru, deocamdata, deci putem spune ca, fiind vorba si de traditie, am respectat-o pe toate planurile.
          
           – Lucrati în conditii foarte grele! Am remarcat acest lucru înca de anul trecut, când în acest spital a fost readusa la viata, ca sa zic asa, o persoana foarte apropiata mie, numai datorita lui Dumnezeu si îngrijirilor deosebite ale doctoritelor Ioana Mândruta, Cristina Aura Panea si inimoasa doctorita rezidenta Camelia Timu. M-am întrebat atunci si ma întreb si acum chiar, cum faceti sa depasiti aceste conditii, pe care eu le aseman cu cele de front?
          
           – Este mult spus conditii de front într-un spital de urgenta în care exista multa aparatura moderna – si ma refer în special la tomograf. Desigur ca avem multe greutati, care tin în primul rând de bani, pe care încercam sa le depasim.
          
           – Eu m-am referit, în mod deosebit la confruntarea cu moartea, confruntare care, ca si pe front, apare în fiecare moment.
          
           – Aveti dreptate. Încercam în fiecare zi sa învingem moartea si sa oferim bolnavului viata – care este gata sa se stinga -, apoi sa-l redam familiei, societatii si, daca se poate, chiar locului de munca. Daca nu se întâmpla asa, nu e vina noastra.
          
           – Aceasta confruntare cu moartea nu va abrutizeaza, nu va creeaza un sentiment al inutilitatii?
          
           – Nu, de vreme ce reusim sa ne facem datoria, sa vindecam sau cel putin sa amelioram. Când cu un efort supraomenesc reusim sa rezolvam un caz disperat, aceasta ne da încredere în viata.
          
           – Stiu ca sunteti un om foarte ocupat, ca profesia va absoarbe aproape tot timpul dar mai aveti timp si pentru altceva?
          
           – Fac parte dintre cei care se preocupa intens de cunoscutele organizatii nonguvernamentale din Câmpulung si anume „Sinergii muscelene” si „Societatea medicilor musceleni” si trebuie sa stiti ca din zona noastra s-au ridicat foarte multi doctori si chiar personalitati de vaza ale tarii. Chiar zilele acestea s-au desfasurat serbari ale municipiului Câmpulung care-l are ca patron spiritual pe Sfântul Ilie.
          
           – Aveti vreun hobby?
          
           – Am fost un filatelist înversunat, dar ceea ce consider adevaratul meu hobby este pictura. Sunt un pictor amator care gaseste în arta nu numai relaxare, ci si imense satisfactii.
          
           – Ati dori ca fiica dumneavoastra sa îmbratiseze aceeasi meserie?
          
           – Ma gândesc mult la asta cu toate ca fiica mea, Ilinca, nu are decât 13 ani. As fi mândru ca ea sa continue traditia familiei desi stiu ca o asteapta o munca imensa! Poate si de aceea îmi doresc sa reusesc în cât mai multe cazuri, ca sa devin pentru ea exemplul pe care l-a constituit tatal meu pentru mine.