Eu, Robotul

          Charles Petit este un astronom „reciclat” si transformat în jurnalist de stiinta, chiar presedinte, o vreme, al Asociatiei Nationale Americane a Scriitorilor de Stiinta (aflati ca si noi vom avea, din 30 martie a.c.

          Charles Petit este un astronom „reciclat” si transformat în jurnalist de stiinta, chiar presedinte, o vreme, al Asociatiei Nationale Americane a Scriitorilor de Stiinta (aflati ca si noi vom avea, din 30 martie a.c., oficial, o Asociatie a Jurnalistilor de Stiinta din România). Îl bag în seama acum pe domnul Petit pentru ca el a condus, recent, o masa rotunda pe tema robotilor umanoizi, adica a masinilor computerizate raspunzând, dinamic, unui program indus (si efectuând operatii „învatate”), dar care, pe deasupra, mai sunt si, antropomorfic, asemanatori omului. El este de parere ca în maximum 30 de ani vor circula pe strazile satului planetar roboti care merg ca oamenii, vorbesc, cu voce aparent umana, ba au chiar si… emotii. Vor fi folositi, probabil, ca dadace la copii (va mai amintiti de celebra Nannie din romanul lui Isaac Asimov „Eu, Robotul”?), ajutoare la bucatarie gospodinelor. Printre invitatii lui Petit la masa rotunda s-au aflat, de altfel, roboticieni de seama: Joe Engelberger, de la compania Help Mate Robotics (proiectant si constructor de roboti curieri si… companioni ai persoanelor vârstnice), Kazubuik Kawamura de la Inteligent Robotics Laboratory al Universitatii Vanderbilt (robotul sau, isac, strânge „prieteneste” mâna ce i se întinde, ofera supa, cu lingura, bolnavilor, joaca tenis), Sebastian Thrun de la Robot Learning Laboratory al Universitatii Carnegie Mellon (o are pe MINERVA si alti roboti interactivi), celebrul Marvin Minsky de la si mai celebrul Massachussets Institute of Technology (autor al cunoscutei carti „Societatea Mintii”), John McCarthy de la Unversitatea Stanford (creatorul limbajului Lisp, de programare a I.A., Inteligenta Artificiala pe cale de a se naste) – am mentionat numele lor pentru cititorii mai tineri ai revistei, cei care, scormonind, peste decenii, în istoria stiintei vor da de vechi exemplare ale „Magazin”-ului si îsi vor da seama ca aici, în aceste pagini, au citit pentru prima data despre cutare sau cutare savant de geniu, erou al anilor 2030-2040 si constructor al cutarui „bot” (cum îi numesc scriitori SF pe roboti) servitor familiar, fara de care viata unui oras, a unei comunitati, a unei familii ar fi de neconceput.
          De roboti se ocupa, de altfel, toata lumea, toate marile companii, pe masura ce I.A. avanseaza, iar computeristica devine stiinta ordinara. Xerox Corp, de pilda, faimoasa companie realizatoare de copiatoare s-a lansat pe piata „botilor”, cu „Polybot”, un fel de colectie de mai multi roboti, legati într-o singura masinarie, care masinarie a iesit din mintea lui Mark Yim, un japonez american (sau american japonez) care, într-un laborator de la Palo Alto, a avut ideea sa doteze module cu un minimum de inteligenta, permitându-le legarea între ele dar si dezlegarea în functie de teren si situatie: se aranjeaza în forma de bucla, când au a se da de-a dura pe un teren neted; dar bucla se transforma într-un fel de sarpe, alunecând mai usor pe un drum neregulat; dar se poate combina si într-un „opt” sau transformarea într-un fel de paianjen, daca situatia o cere. Iar când va fi capabil sa interconecteze sute de asemenea roboti modulari, Mark Yin este sigur ca va da lovitura, provocând o reala revolutie în lumea roboticii, care astfel va reveni mai tentanta pentru NASA si pentru militari.
          În sfârsit, ultimul robot despre care va voi vorbi va fi cel mult throbot – numele îi vine dintr-o combinatie de doua cuvinte: throw (arunca) si bot (de la robot). Throbot nu face mare lucru: joaca popice. Dar arunca bila cu atât de mare precizie încât se poate spune ca, dupa supercomputerul care l-a batut la sah, nu de mult, pe însusi Gari Kasparov, un mare supercampion se profileaza la orizont: imbatabilul popicar Throbot. Iar daca robotii viitorului mai capata si – cum spunea Charles Petit – înfatisare umana, atunci nu numai muncitorii robotizati din uzine, nu numai „gospodinele” – mecanisme de acasa, nu numai „soldatii”-automate vor haladui pe Terra, ci si, pe la Campionate mondiale si Jocuri Olimpice, „atletii” imbatabilii ne vor face sa regretam ca lumea imaginata de Asimov a fost scapata din creierul si mâinile lui Homo faber si lasata sa se amestece în viata Pamântului. La urma urmei, extraordinarul Fred Hoyle, raspunzând la întrebarea fundamentala a filozofiei (de unde venim si unde ne ducem) lanseaza o înspaimântatoare butada: omul nu este decât un intermediar între regnul mineral si masina; a aparut în evolutia materiei, doar pentru a crea masina – si va lasa, pe mai departe, masini în locul lui…