Exista o biografie a lui Buddha?      ” Sfânta Capelã” din Paris un unicat

          1. Exista o biografie a lui Buddha?
          
          PAUL IOAN
          
          
          Istoricii si biografii celor mai reprezentative personalitati ale lumii spirituale si ale doctrinelor ezoterice incearca sa elucideze o problema doar aparent minora: de ce in unul din cele mai raspândite (populare) carti cu acest profil, si anume „Mari Initiati” de Eduard Schuré, lipseste tocmai Buddha, intemeietorul unei religii foarte importante in Asia (si nu numai)? Schuré ne vorbeste despre Rama, Krishna, Hermes, Moise, Orfeu, Pitagora, Platon si Iisus, dar de ce l-a „ocolit” pe Marele Fiu al Himalayei?
          
          Hotarul dintre legenda si adevar
          
           In prima parte a vietii lui Buddha exista un moment de rascruce inexplicabil (in mod logic) al tânarului ce traia imparateste la Curtea unuia dintre statele tribale din nordul Indiei.

          1. Exista o biografie a lui Buddha?
          
          PAUL IOAN
          
          
          Istoricii si biografii celor mai reprezentative personalitati ale lumii spirituale si ale doctrinelor ezoterice incearca sa elucideze o problema doar aparent minora: de ce in unul din cele mai raspândite (populare) carti cu acest profil, si anume „Mari Initiati” de Eduard Schuré, lipseste tocmai Buddha, intemeietorul unei religii foarte importante in Asia (si nu numai)? Schuré ne vorbeste despre Rama, Krishna, Hermes, Moise, Orfeu, Pitagora, Platon si Iisus, dar de ce l-a „ocolit” pe Marele Fiu al Himalayei?
          
          Hotarul dintre legenda si adevar
          
           In prima parte a vietii lui Buddha exista un moment de rascruce inexplicabil (in mod logic) al tânarului ce traia imparateste la Curtea unuia dintre statele tribale din nordul Indiei. Numele adevarat al viitorului intelept a fost Siddhartha Gautama; el s-a nascut in anul 566 i.Ch., intr-o familie de conducatori ai statului indian Sakya, situat chiar la poalele masivului Himalaya.
           La vârsta de 27-28 de ani, Siddhartha ajunsese deja sa fie numit Sakyamuni, adica „inteleptul celor din Sakya”. Putinele lucruri certe ale acestei perioade – istoriceste vorbind – sunt legate de faptul ca tatal sau, Shuddhodana, l-a tinut intr-un fel de prizonierat de lux in palatul-inchisoare al familiei domnitoare. Viitorul Buddha avea la dispozitie orice pentru educatia, instruirea si distractia sa, in afara de libertate. Când a venit vremea, i s-au prezentat mai multe fete fermecatoare, iar el a ales-o pe rapitoarea Yashodhara. Urmatorul eveniment sigur este nasterea unicului sau fiu, Rahula. Ei bine, acesta ar fi putut fi momentul in care s-a produs ruptura. In jurul vârstei de 30 de ani, Siddharta Gautama se plictiseste de fericire! Expresia apartine istoricului englez John Shnelling si, in opinia mea, este cea mai potrivita pentru aceasta enigma impenetrabila.
          
          Patruzeci si cinci de ani dedicati predicilor
          
           Istoriografia spune ca Siddharta Gautama – Buddha ar fi trait 80 de ani. Schimbarea radicala a conditiei lui existentiale s-ar fi petrecut intre 30 si 35 de ani. Aici cercetatorii sunt impartiti in doua „tabere”. Unii sustin ca filosoful s-a format in interiorul palatului-inchisoare, initiat de cei pusi de tatal sau sa-l instruiasca (asa cum s-a petrecut cu Alexandru Macedon, al carui preceptor a fost Aristotel). Altii afirma ca pur si simplu Siddhartha a luat-o „de la zero”, devenind din print, cersetor. Dar nu orice fel de zdrentaros hranindu-se cu invatatura renuntarii de sine a yoghinilor pe care i-a frecventat asiduu, ci unul care dorea de la experienta vietii simple, izolate, sa extraga stiinta purificarii si perfectionarii spirituale prin reincarnari succesive (samsara) pâna la iluminare… Sa nu uitam, ne aflam cu cinci secole inainte de Christos când acest misterios (totusi) personaj al marii istorii a lumii vorbea despre simplitatea vietii si existenta unui ideal de comportament uman in fata necunoscului care ne-a zamislit. Buddha nu mentiona faptul ca aparitia copiilor este un pacat, ci vorbea despre faptul ca oricare om poate atinge stadiul ultim de iluminare (de la Boddisathva, adica pre-Iluminatul, la Buddha, adica Iluminatul) printr-o viata cât mai decenta, plina de renuntari. Practic, Buddha a fost precursorul a ceea ce crestinatatea numeste in mod curent conditia de calugar in civilie, anahoretul sau cenobitul. Corespondentul la noi este binecunoscuta conditie de sihastru. Desigur, nu pot incheia acest articol extrem de succint pentru o tema atât de generoasa fara una din cele mai interesante pilde buddhiste. Maestrul i-a cerut discipolului Kisogotami sa-i aduca trei boabe de mustar din trei case in care „moartea nu a intrat niciodata”. Ce crezi, stimate cititor, a reusit ucenicul sa indeplineasca indemnul lui Buddha? Ei bine, invatacelul si-a dat seama ca el insusi va muri de batrânete si tot nu va reusi asa ceva. Suntem simpli muritori, voia sa spuna Buddha, dar si perfectibili.
          
          2. ” Sfânta Capelã” din Paris un unicat arhitectural
          
          IRINA STOICA
          
          
           Alaturi de Nôtre Dame si Luvru, de Arcul de Triumf si de Podul Alexandru, Sfânta Capela (la Sainte Chapelle) este, fara îndoiala, un alt simbol al Parisului. Aici se ajunge printr-un pasaj boltit, care porneste de la Palatul de Justitie. Ludovic al IX-lea, supranumit Sfântul Ludovic, este cel care a hotarât înaltarea ei pentru a adaposti Cununa de Spini a lui Iisus. Aceasta fusese cumparata în 1239 la Venetia unde fusese adusa de la Constantinopol. Regelui bizantin Boduin al II-lea i se platise suma de 135000 de livre. Pretul era exorbitant, mai ales daca avem în vedere ca întreaga capela a costat 4000 de livre. Doi ani mai târziu alte relicve au fost aduse si depuse în capela Saint Nicolas, asteptând un cadru mai adecvat unde sa fie expuse.
           Construita între 1242-1248, Sfânta Capela a fost dupa cât se pare opera lui Pierre de Montreuil arhitectul lui Saint-Germain-des-Près. El a avut ideea de a înalta doua capele suprapuse, care au fost sfintite la 26 aprilie 1248. Capela de jos este dedicata Sfintei Fecioare, iar boltele joase se odihnesc pe coloane cu capiteluri. Peretii sunt decorati cu 12 medalioane reprezentând Apostolii, iar pe bolta este pictat un cer înstelat. Câteva dale acopera trezoreria si mormintele unor canonici de aici.
           Capela de sus prezinta o multitudine de elemente ale arhitecturii gotice. Lumina, culoarea, spatiul toate par sa se supuna artei. Bolta pare si ea sa pluteasca deasupra vitraliilor, iar la adapostul coloanelor se afla statuile Apostolilor. Capela de sus era rezervata regelui si familiei sale în timp ce în capela de jos statea personalul palatului. Ceea ce face renumele acestui locas sunt însa vitraliile. 600 de metri patrati, dintre care doua treimi sunt cele originale, ofera ansamblul cel mai complet cu putinta al acestei arte din secolul al XIII-lea. Ele au fost admirabil restaurate în secolul al XIX-lea. Se succede în aceste minunate picturi pe sticla întreaga istorie a umanitatii, asa cum ne este prezentata în Biblie. Totul emana vraja si mister cu toate ca în timpul revolutiei a suferit multe stricaciuni fiind considerata un simbol al regalitatii. A disparut mobilierul, orga a fost mutata de aici, flesa distrusa si relicvele au disparut. Unele nu au mai fost gasite niciodata dar altele se gasesc acum la trezoreria catedralei Nôtre Dame si la Biblioteca Nationala.
           Cea mai mare parte dintre statui au fost salvate de Alexandre Lenoir si, începând din 1846, s-a întreprins o serioasa munca de restaurare. Datorita eforturilor arhitectilor Duban, Lassus si Boeswilwald Sfânta Capela si-a recâstigat stralucirea de odinioara. Splendoarea vitraliilor, culorile vii, stilul vibrant în care sunt redate scenele biblice fac din aceasta Capela un loc de renastere deosebit, unic in lume.