Îmi voi explica titlul scandalos pornind de la o recentã consacrare a astrofizicianului german Michael Krammer, de la Max Plank Institute din Bonn. Si anume, aceea cã chiar si pulsarii binari, obiecte cosmice incomode, alcãtuite din douã stele neutronice „îmbrãtisate”, respectã cu sfintenie teoria relativitãtii einsteiniene.
Îmi voi explica titlul scandalos pornind de la o recentã consacrare a astrofizicianului german Michael Krammer, de la Max Plank Institute din Bonn. Si anume, aceea cã chiar si pulsarii binari, obiecte cosmice incomode, alcãtuite din douã stele neutronice „îmbrãtisate”, respectã cu sfintenie teoria relativitãtii einsteiniene.
Reconfirmarea teoriei lui Einstein prin studierea pulsarului PSR 1913+16 (asa îl chema pe el!) ne va duce însã cu gândul la o… gresealã a lui Albert Einstein: prin 1917, când genialul savant pusese deja ultimul punct în celebra-i teorie, la loc de cinste se lãfãia în ecuatii K o constantã cosmologica pe care Einstein a numit-o „energie a vidului”. Cum, în 1929 astrofizicianul Edwin Hubble (de la care si-a luat numele telescopul-satelit de astãzi) descoperea cã Universul este în continuã expansiune, de constanta K nu a mai fost nevoie. Einstein însusi, care pânã la Hubble considerase cã Universul este plat, a renegat-o. …Numai cã… nu toate se potriveau în cea mai frumoasã dintre lumi, cea a matematicii. Nu toate ecuatiile, nu toate calculele se îmbucau perfect. Cu noile unelte tehnice de observare (telescopul spatial Hubble, satelitii care cerceteazã radiatiile infrarosii si ultraviolete, radiotelescoapele), astrofizica pãrea a se încãrca, continuu, de paradoxuri, încurcând armonia a însãsi sfintei sfintelor, Teoria Relativitãtii. Inventariind nepotrivirile, douã echipe de astronomi si fizicieni s-au hotãrât sã mizeze, pentru a explica Universul, pe supernove, stele care explodeazã în fiecare galaxie. Si nu pe orice supernove, ci doar pe cele de tipul 1a, violente, în sfârsitul lor, deci usor observabile. Una dintre echipe (Supernova Cosmology Project) a lucrat la Berkeley National Laboratory, SUA, (condusã de Saul Perlmutter), alta (High-z SN) la Observatorul National Australian (sef de proiect: Brian Schmidt) si împreunã au tinut sub observatie timp de mai bine de un an circa 10000 de galaxii! Cu datele strânse din observarea supernovelor, cele douã echipaje au ajuns mai întâi la un rezultat aberant: în Cosmos nu existã deloc materie, ci doar energie! Or, cel putin planeta noastrã existã…, spune Valerie Grefoz, într-un splendid articol din Science et Vie. Asadar, unde este eroarea? Si astrofizicienii prezintã, la un congres din decembrie trecut tinut la Paris, dovada superinteligentei lui Einstein: gigantul Albert nu a gresit nici mãcar atunci când el însusi a considerat cã a gresit! Repudiata constantã K functioneazã, deci, misterioasa „energie a vidului” existã – si este capabilã sã depãseascã efectele gravitatiei, forta care tinde sã apropie galaxiile si sã frâneze expansiunea Universului. Cu doar 30 la sutã materie si 70 la sutã energie, gigantica masinãrie cosmicã se aflã într-un stadiu de expansiune acceleratã, declarã astronomii si fizicienii echipelor din America si Australia. Deci nu un Univers plat, bineînteles, nici o expansiune spre „o moarte cosmicã”, nici un „Big Crunch”, adicã un Univers pulsatil, care se naste din explozie initialã („Big Bang”), se dilatã pânã la o limitã (densitate criticã: 5 atomi de hidrogen pe metru cub de spatiu), apoi se contractã, reîntorcându-se în atomul initial pentru a exploda din nou etc., etc., ci o expansiune constant acceleratã conform unei forte… despre care nu stim, nu întelegem si nici mãcar nu bãnuim nimic.
Si care ar putea sã fie, nu-i asa, forta initialã generatoare de Univers. În, poate, cum spunea Biblia, sase zile lucrãtoare, cãci într-a saptea, obosit, s-a odihnit si El… Cu câtva timp în urmã, tot în aceastã paginã vi l-am parat pe Craig Venter, Geneticianul american „cartase” ADN-ul unei fãpturi simpliste, o bacterie, si descoperise cã erau de ajuns 300 dintre cele 470 de enzime care „lucrau” metabolismul fãpturii pentru a o tine în viatã. Oamenii lui Venter au identificat enzimele – substante organice, nevii – si au început sã le punã una peste alta: 1,2,3… etc. Pe la enzimele 298, 299, 300, 301, 302, în cuva de experientã, sperã ei, se va naste… ceva, un organism nou, primul creat de mâna omului. În ambele cazuri – si în cel al recompunerii bacteriei, si în descompunerea straniei forte K – ne aflãm, poate, în fata momentului în care putem rãspunde, în sfârsit, la întrebarea fundamentalã care ne bântuie: existã Dumnezeu?
Canioanele de la Polul Sud al Lunii
Marele Canion din Arizona, SUA, una dintre minunile naturale ale Pamântului, s-a...
Comentarii