Le cunoastem înfatisarea din nenumaratele sculpturi menite nu doar sa imortalizeze un chip uman pentru posteritate, ci si sa glorifice personalitatea fiecaruia dintre ei. Si care ar putea fi exemplul cel mai potrivit, daca nu cel al imperatorului despre care istoricii si nu numai ei ne învata ca ar fi unul dintre stramosii poporului nostru, Traian.
Totusi, evident, oricât de înalte ar fi (fost) turnurile lor de fildes, si acesti mari conducatori de imperiu au fost oameni. Lucru mai mult decât evident pentru un artist plastic spaniol, care a avut ideea insolita de a „da viata” acestor alesi ai zeilor, cum se credeau ei. Pentru aceasta, folosindu-se de tehnici moderne, de masuratori mai degraba antropometrice si mai ales bazându-se pe studierea busturilor si statuilor de marmura si piatra de acum doua mii de ani, el a re-creat chipurile mai multor împarati romani într-o maniera de un realism aproape socant.
Materialul de baza pentru a resuscita straoameni de acum doua milenii a fost – cum se-ntâmpla si cu alte „VIP-uri” din zilele noastre – siliconul. Au devenit astfel aproape reali Iulius Caesar, cuceritorul Galiei; Nero, cel de tragica faima cauzata de cruzimea sa patologica; Augustus, cel atât de abil în gestionarea afacerilor politice; Caligula, nastrusnicul împarat care si-a facut calul senator sau – nu în ultimul rând, Traian, cel care se zice ca ne-a facut pe noi… Asa cum suntem azi: unii chiar senatori, unii interlopi, altii emigranti. Ave!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii