Dacã ar fi sã sãpãm în piatrã momentele cruciale ale drumului lui Homo Sapiens spre stele, „treptele” ar arãta cam asa: 1903 – rusul K.E.
Dacã ar fi sã sãpãm în piatrã momentele cruciale ale drumului lui Homo Sapiens spre stele, „treptele” ar arãta cam asa: 1903 – rusul K.E.Þiolkovski îsi publicã celebrele lucrãri teoretice despre rachete; 1926-1939 – experientele americanului Robert Goddard, cu primele rachete artizanale; 1944 – germanii bombardeazã Anglia, cu V2-uri fabricate de Werner von Braun, dupã „reteta” Oberth-Goddard!; 1945 – imediat dupã rãzboi, W. von Braun si o parte din rachetistii germani iau drumul SUA, o altã parte va fi trimisã, ca prizonieri, în URSS: este data la care se declanseazã competitia cosmicã dintre cele douã superputeri; 1957 – primul Sputnic (URSS); 1961 – primul om în afara Pãmântului: Iuri Gagarin (URSS); 1969 – Armsrong, Aldrin si Collins (SUA) „cuceresc” Luna; 1981 – primul avion cosmic (naveta spatialã) este lansat de americani; 1984 – în revansã, sovieticii construiesc statia orbitalã MIR, aflatã si astãzi pe cerul de deasupra capetelor noastre; 1998 – demareazã constructia lui ISS (International Space Station), unde, cel putin teoretic, vor cerceta si lucra toate natiile Pãmântului. Desigur, aventura inginerilor cosmici costã, nu glumã. Cele patru navete spatiale, de pildã, au costat imens, mai ales cã una dintre ele, Challenger, a explodat în 1987. Tehnologia acestor avioane cosmice este pur si simplu extraordinarã, echipajele aflate la bord au fãcut nu numai experimente, ci au si instalat sateliti, dar la pret foarte mare. În schimb, sovieticii au utilizat, imperturbabil, un fel de „bidoane” încãrcate cu combustibil, care au ridicat, pe ceruri, sute de sateliti – la preturi mult mai mici decât navetele!
Asa cã meciul naveta spatialã – rachetã pare sã se transeze în favoarea ultimei. Mai ales cã tehnologii noi par a garanta ieftinirea în continuare a lansãrilor de sateliti prin rachete, ba a apãrut si ideea cã racheta însãsi poate fi readusã pe Terra si refolositã! Doi ingineri americani sunt la originea ideii, Garry Hudson si George Mueller. Ei par a fi rezolvat chinuita „ecuatie a rachetelor” (cu cât iei mai mult combustibil la bord, cu atât corpul rachetei trebuie mãrit!), de altfel si-au fãcut propria companie, s-au instalat în desertul Mojave… si asa a apãrut Roton, minuscula astronavã ultrausoarã, construitã din materiale compozite foarte dure. Roton are 72 de jeturi, dispuse pe douã inele rotative, la baza sa, deci nu foloseste pompe si turbopompe, aparate, în general, grele si putin fiabile, chiar nesigure. Dar Roton prezintã si altã inovatie: douã pale de elicopter pe care, la urcare, le poartã lipite de corpul rachetei, iar la coborâre le desfãsoarã si le pune în miscare, cu ajutorul unor microjeturi pentru… a frâna, la reintrarea în atmosferã. Roton aterizeazã astfel lin, depunându-i pe cei doi cosmonauti aflati la bord, dar dupã ce acestia au eliberat, din vârful micii nave, încãrcãtura de sateliti pentru care s-a fãcut saltul („sputnicii” pot folosi minuscule motorase – cu apa oxigenatã – fiind trimisi prin telecomandã pe orbitele antecalculate). Dar peste toate cele, Roton are si un alt avantaj – urias, ne asigurã inventatorii lui – el poate fi construit nu neapãrat de NASA, ci… de particulari, pentru nevoile pe care le au particularii! În acest fel, saltul spre cosmos se democratizeazã si, cu sigurantã, mãreste viteza desprinderii lui Homo Sapiens din leagãnul în care s-a nãscut.
O ultimã informatie: este posibil ca, în viitor, combustibilul pe care îl vor folosi rachetele sã fie chiar aerul! Leik Myrabo, inginer aerospatial la Rensselaer Polytechnis Institute din SUA, a imaginat un sistem de compresie si explozie nãscãtor de plasmã, cu ajutorul unui laser puternic. Nu este numai o idee, modelul a si fost construit si va fi lansat, experimental, în cursul urmãtorilor doi ani. Ceea ce înseamnã cã cel putin urcarea unei nave pânã dincolo de stratosferã se va face practic, fãrã combustibil! Astfel, Roton-uri duse de raze laser si plasmã vor fi deja în functiune în jurul anilor 2005-2010, purtând, poate, la bord, pe emisarii colonistilor ce vor pãrãsi Terra, probabil, dupã 2020, pentru a instala pe Marte, Io, Europa pe Homo cosmicus ai mileniului viitor.
Centru de date pe Luna
Compania americana Lonestar Data Holdings îsi îndreapta atentia spre Luna în încercarea...
Comentarii