Muncitorul ideal

          În martie trecut, Parisul a fost gazda celui mai important simpozion de robotica din vremurile moderne, o întâlnire a inventatorilor, proiectantilor si utilizatorilor de roboti. Motivul pare a fi – scrie hebdomadarul francez „L’Express” – celebrarea introducerii muncitorului de tip nou în fabricile si uzinele planetei.

          În martie trecut, Parisul a fost gazda celui mai important simpozion de robotica din vremurile moderne, o întâlnire a inventatorilor, proiectantilor si utilizatorilor de roboti. Motivul pare a fi – scrie hebdomadarul francez „L’Express” – celebrarea introducerii muncitorului de tip nou în fabricile si uzinele planetei. Adica a muncitorului facut din metal, plastic si electronica, ultraspecializat într-un „câmp al muncii” îngust, capabil sa lucreze 24 de ore pe zi fara sa manânce, sa fumeze, sa bea, sa se odihneasca, sa ia concediu, sa faca greva etc. Muncitorul ideal. Pentru patroni.
          S-a pus întrebarea daca, de pilda, robo-chirurgii sunt deja un succes, confirmând previziunile de acum un deceniu. Raspunsul a fost, din pacate, negativ. Studiul de caz s-a facut pe „Da Vinci”, o instalatie medicala robotizata, foarte scumpa (pretul, pe „bucata”: 1.300.000 dolari), conceputa cu trei decenii în urma de catre roboticienii armatei americane, în scopul de a trata soldatii raniti, cazuti pe câmpul de batalie, si la care nu poate ajunge – sau nu poate ajunge la timp – un chirurg uman. „Da Vinci” este compus dintr-o consola si câteva brate, capabile sa practice trei incizii usoare în corpul pacientului – în functie de diagnostic, fireste, diagnostic pe care îl pune ajutat un un chirurg real, bransat la sistemul video al robotului. În capatul bratelor robotul îsi însurubeaza, dupa nevoie, bisturiu, foarfeca, pompa de spalat, ac pentru cusut rana si o camera endoscopica minuscula, prin care se cerceteaza rana pacientului, în adâncime. Chirurgul uman asista operatia, de departe, ajutându-si „confratele” prin telecomenzi. Ce se câstiga? În primul rând faptul ca medicul uman poate fi oriunde, nu neaparat lânga pacient; în al doilea rând: se mareste precizia executiei, se elimina eventualele tremuraturi ale mâinii chirurgului (uman, caci robotii n-au asemenea probleme), miscarea bisturiului are continuitate si precizie mai mare decât cea a mâinii medicului; iar cicatricea lasata este net mai mica la robo-chirurg decât la cel uman. Dar: cele 200 de aparate „Da Vinci”, vândute de compania americana Instuitive Surgical, nu au revolutionat chirurgia, la câtiva ani de la aparitia lor pe Pamânt! spune profesorul Jacques Marescaux, fondatorul Institutului European de Telechirurgie (si chirurgul care a reusit, în noiembrie 2001, sa ghideze un „Da Vinci” la Strasbourg, din cabinetul sau de la New York, deci de peste ocean, pentru o ablatie de vezica biliara). Motivele sunt multiple, între care conteaza mai ales faptul ca o interventie chirurgicala este o actiune subtila si delicata, la care medicul foloseste experienta si intuitia, calitati cu care un robot – orice ar spune Isaac Asimov, „parintele” lor literar – nu poate fi înca dotat. În plus, societatea în sine înca nu a evoluat suficient, lumea medicinei, personalul din spitale înca nu este suficient de „pestrit”, nu s-a facut amestecul de medici, asistente, surori medicale cu mai noii veniti: electronisti, informaticieni, mecanici, electricieni, biologi.
          În schimb, masinarii sofisticate se dovedesc utile la diagnosticarea pacientilor, „robotii de diagnostic” parând a avea usile larg deschise în spitale. „Hippocrate”, de pilda, este capabil sa trimita o sonda minuscula în vasele de sânge ale oricarui pacient, sa urmareasca înaintarea si sa dea verdict exact – la un pret de doar 150.000 euro bucata. „MKM” pare foarte util în neurochirurgie, iar „Otelo” se dovedeste un robot ecograf perfect (costa doar 35.000 de euro; a lucrat pe nava „Sirocco”, în Marea Mediterana si la Katmandu, în Nepal, transmitând rezultate fiabile unui specialist parizian; iar din 2005 va functiona si pe Statia Spatiala Internationala!).