În Flavia, cu Dumnezeu prins de picior

           Ion Anghel Manastire s-a nascut în anul 1950 în comuna Manastirea din judetul Calarasi si nu este un prozator prolific. Este însa un scriitor care a facut vâlva în anul 1985 cu unul din romanele sale, de fapt al doilea, intitulat „Noaptea nu se împusca”.

           Ion Anghel Manastire s-a nascut în anul 1950 în comuna Manastirea din judetul Calarasi si nu este un prozator prolific. Este însa un scriitor care a facut vâlva în anul 1985 cu unul din romanele sale, de fapt al doilea, intitulat „Noaptea nu se împusca”. Este vorba despre celebrul, la vremea respectiva, „proces de la Gârbovi”, în care scriitorul a fost pus la stâlpul infamiei tocmai de niste tarani bine instruiti care „înfiereaza” cu mânie „proletara” lipsa de realism a cartii si tonul „jignitor” care denigreaza, dupa cum se spunea, „realizarile noii revolutii agrare”. Debutase cu romanul „Talanii”, roman pentru care obtine în 1983 premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România. Dupa o pauza de mai bine de zece ani, adica în 1996, îi apare cel de-al treilea roman, „Bizante”, despre care autorul spune ca încheie trilogia începuta cu „Talanii”. Acum, editura Cartea Româneasca îi publica o carte voluminoasa intitulata „În Flevia, cu Dumnezeu de picior” care reuneste cele trei romane ale scriitorului calarasean.
           Daca discutam universul romanelor sale, despre Ion Anghel Manastire se poate spune ca este un scriitor rural care stie sa vibreze la povestile pe care câmpia le nareaza înspre apusul soarelui sau atunci când se crapa de ziua. Iata-l vorbind despre câmpie, extrag citatul din romanul „Noaptea nu se împusca”, un adevarat îndragostit: „ si cea dintâi dragoste, izvorul câmpiei si a toate, a toate astea unde îs? Du-te, îmbata-te de zapuseala, înjura vântul fierbinte ce se tavaleste peste grânele neîmplinite, capata rabdarea sa astepti si vei ramâne surprins… Câmpuri întregi, în miliarde de nuante verzi si dupa fiecare clipire, apar altele si altele… Nu ma întreba când este mai frumos pe aici, poate în acelasi moment se cuprinde si dezastrul, si uitarea de sine. E mare lucru sa ajungi a iubi tarâna, aceasta naluca, ce te plezneste în fiecare zi cu fasoanele ei, si-ti repeti, nu se poate, trebuie s-o stapânesc”. Aceasta este Flevia, un tinut imaginar în care se întâmpla totul. În acelasi univers rural se desfasoara si actiunea din „Talanii”, un roman care poate fi numit al „colectivizarii satului românesc”, si în care regasim amintiri care prin anii 70 au nascut literatura numita impropriu „romanul obsedantului deceniu”. Este adevarat, primul capitol al romanului se deschide si se închide cu o imagine obsedanta plasata undeva pe la sfârsitul anilor 50. Este vorba despre episodul „exterminarii cailor” un episod care si-a gasit ecoul în paginile mai multor scriitori. Varianta lui Ion Anghel Manastire suna asa: „ Armate nesfârsite de cai slabi erau mânate spre ferma si iar urmau vagonetii, carând zeama de carne, amestecata cu uruiala, spre troacele de ciment mereu goale, pe lânga care se învârteau, muscându-se si guitând, porcii mereu flamânzi…” Nu stiu de ce, dar încercând sa rememoreze imagini ale unui deceniu blestemat, Anghel Manastire demonstreaza, chiar cu aceasta descriere cât de actuala este imaginea, daca ar fi sa o comparam cu barbaria momentelor greu de uitat a înfometarii porcilor în anii 90, când, toti ne aducem aminte, a fost distrus Comtim-ul. În „Talanii”, Cioalca este un biet taran din Flevia care încearca sa supravietuiasca si sa-si salveze de la masacru o pereche de armasari. Încercare sortita esecului pentru ca procesul de distrugere a unei clase traditionale prin confiscarea averii se punea în miscare. În romanul „Noaptea nu se împusca” vinovatia autorului este ca trece dincolo de „Obsedantul deceniu” si se apropie de realitatea anilor 80, unde procesul început în anii 50 este desavârsit. Acesta este motivul pentru care cartea a deranjat, iar procesul de la Gârbovi este un exemplu tipic de campanie ceausista împotriva unui scriitor. Oricum, în „Bizante”, povestea omului cu un cal din primul roman este continuata pentru ca de data asta eroul face imposibilul pentru a-si recupera armasarul pe nume Visu. Poet al universului taranesc si prozator al satului, Ioan Anghel Manastire si-a câstigat un loc aparte în istoria romanului românesc.