Înainte de ADN

          Acidul dezoxiribonucleic, stie acum toata lumea, este o molecula complexa, în care 4 caramizi fundamentale ale vietii – adenina, citozina, guanina si timina – sunt „încarcate” în 46 de cromozomi si cam 30.000 de gene, dispuse pe o dubla spirala, cea descoperita de Crick si Watson cu jumatate de veac în urma.

          Acidul dezoxiribonucleic, stie acum toata lumea, este o molecula complexa, în care 4 caramizi fundamentale ale vietii – adenina, citozina, guanina si timina – sunt „încarcate” în 46 de cromozomi si cam 30.000 de gene, dispuse pe o dubla spirala, cea descoperita de Crick si Watson cu jumatate de veac în urma. Ce face ADN-ul – iar stie toata lumea: comanda mecanismele vietii, adica este un fel de program misterios, compus din milioane si milioane de comenzi, care fac ca proteine si enzime sa se miste printre gene si cromozomi, reusind cel mai complex fenomen din Univers: metabolismul celulei vii si al „proprietarului” celulei, microbul, bacteria, planta, animalul din al carui tesut sau organ face ea parte.
          Intrata pe mâna geneticienilor, molecula de ADN uman a fost cartata, ca si ADN-ul altor locuitori ai Pamântului si, dovedind masinaria o înspaimântatoare complexitate, s-a ajuns la aparitia altei stiinte, proteonomica, cea care, deslusita în mileniile care urmeaza, ne va spune tot adevarul despre mecanismele fantastice ale vietii.
          Evident, ne va spune si cum a aparut straniul fenomen numit viata – pe Pamânt si aiurea – iar aici o noua teorie, a americanilor Jack Szostak, de la Harvard Medical School si Steven Benner, de la Universitatea din Florida vine cu o ipoteza noua si seducatoare. Aceea ca, înainte de aparitia ADN-ului a existat un stadiu de „preistorie a vietii”, o perioada când o masinarie chimica a reusit sa combine molecule de formaldehida, apa, amoniac si acid cianhidric. Care molecule se gasesc – spun astronomii – în nebuloase, comete si meteoritii vagabonzi, stropi de planete risipiti prin genunile dintre stele.
          Surpriza mare pentru cei doi savanti a fost sa descopere ca primul „constructor” de material organic complex este chiar ARN-ul, adica acidul ribonucleic, o molecula modesta (fata de ADN), despre care se stia ca are doar rolul de replicant, de oglinda a ADN-ului! Ideea plutea în aer, se pare, urmare a faptului ca Nobel-istul Tom Cech de la Universitatea din Colorado descoperise ca o creatura moleculara pe nume Tetrahymena poseda molecule de ARN, care actionau ca enzime, molecule cu o arhitectura speciala, purtatoare de informatie – ca si cele ale „comandantilor” ADN – deci dezvoltând procese biochimice exact ca si proteinele. Asa ca Szostak si Benner au preluat ideea, au procesat-o pe computer si au experimentat în laborator – si au ajuns la aceasta concluzie: ca în fenomenul aparitiei vietii, înainte de ADN a existat molecula ARN si ca acest acid ribonucleic este cel care a legat între ei compusii de carbon si celelalte molecule cu care s-a „copt” viata.
          Clar, spun experientele, aceasta molecula simpla care este ARN-ul poate stoca informatie genetica si poate actiona ca o enzima. Câteva milioane sau zeci de milioane de ani de la facerea lumii, moleculele de ARN au actionat cu rabdare, organizând molecula de ADN, programul suprem. Careia, poate – spune Szostak – ARN i-a cedat comenzile, urmare a unui proces firesc – primul! – de selectie naturala. Celor doi biologi le-au venit în ajutor, la experimente, doua studente, Jennifer Doudna si Rachel Green. Încercând sa lege între ei ceea ce Szostak numeste aptomeri – adica „parti care se potrivesc” – cele doua au preluat, de la doi colegi, Martin Hanczyk si Shelley Fujikawa, ideea de a folosi acizi grasi – si au observat ca aptomerii interactioneaza cu veziculele în care se asaza moleculele de acizi – si, ca filtru, o argila speciala, numita montmorilanita. Rezultatul: stratul de argila a strâns, cu lacomie parca, nucleotidele – peste 50! – asezându-le într-o matrice de acid ribonucleic! …De aceea viata înainte de ADN pare sa fi fost posibila, spun Szostak si Benner, acolo unde filtre naturale si saruri de bor, drept catalizatori, puteau declansa procese de autoformare ale moleculelor organice.