In padurile umede de bambus, aflate in regiunile muntoase din sud-vestul Chinei, mai supravietuiesc aproximativ o mie de rude ale ursilor, si anume panda urias.
Dragalasul mamifer, atât de timid in relatiile cu oamenii, dar si intre ei, parcurge o perioada critica a existentei sale ca specie. Si asta atât din cauza micsorarii suprafetei habitatului sau, cât si din cauza stresului la care a fost (este?) supus de activitatile economice ale oamenilor in arealul lor de baza.
Ursul numit de obicei panda este de fapt specia panda urias (Ailuropoda melanoleuca), ce poate atinge o greutate de 105 kilograme si o inaltime de 1,5 metri; exista si micul panda (Ailurus fulgens), de dimensiuni comparabile cu cele ale unei pisici mai mari. Acestuia din urma i se mai spune si "panda cel rosu" , datorita culorii rosiatice a blanii; spre deosebire de panda urias, care are o coada insignifianta, panda cel mic are o coada impresionanta, aproape cât lungimea corpului, având inele albe si maroniu inchis. Panda urias se hraneste in proportie de 99 la suta cu bambus (tulpina, frunze), iar câte o data manânca si alte specii de vegetale, peste si animale mici. Cu molarii sai mari si plati, simpaticul urs se ocupa cu nutritia aproape douasprezece ore pe zi, ingurgitând o cantitate echivalenta cu 15 la suta din greutatea corpului; intotdeauna are nevoie de cel putin doua specii diferite de bambus, intrucât metabolismul sau cere o varietate mare de proteine si vitamine. Din pacate, el nu asimileaza decât o cincime din totalul hranei zilnice. In ultimii ani, s-a remarcat faptul ca masculii sunt destul de apatici in perioada foarte scurta când femelele sunt apte de reproducere (doua zile pe an), fapt pentru care numeroase organizatii internationale se ocupa cu inmultirea lor in captivitate (se estimeaza ca 100 de astfel de ursi traiesc in gradini zoologice).
Fiind o specie amenintata cu disparitia, in zonele Chinei unde vietuieste panda urias s-au creat "coridoarele bambusului", zone unde activitatea omului este total interzisa pentru ca acestui mamifer atât de indragit ii prieste, din nefericire, izolarea.
PAUL IOAN
2. Viitorul apartine spatiului
"PIONEER" – 10 si 11 au atins… ultima frontiera!?
Recent s-au implinit trei decenii de la lansarea – la 1 martie 1972 – a sondei interplanetare automate americane PIONEER-10 destinata sa cerceteze profunzimile sistemului Solar si marile planete Jupiter, Saturn si Uranus. Dupa ce a survolat Jupiter (decembrie 1973), Saturn si Uranus (1979) si a intersectat orbita planetei Pluton, aceasta sonda longeviva a iesit dincolo de limitele sistemului planetar, transmitând informatii din ce in ce mai rar si mai lent, pentru a-si menaja sursa de energie nucleara de la bord.
Aproximativ acelasi traseu a fost parcurs si de statia "geamana" PIONEER-11, lansata la 6 aprilie 1973 si care a parasit sistemul planetar cam in aceeasi perioada cu PIONEER-10.
La initiativa cunoscutului si regretatului astronom Carl Sagan, pe cele doua sonde gemene au fost fixate doua placute aurite pe care au fost sculptate reprezentari grafice despre civilizatia terestra si despre principalele cunostinte astrofizice si nucleare ale acesteia. Recent, aflate intr-o asa numita zona unghiulara a Sistemului Solar, la peste 13 miliarde de kilometri de Terra, cele doua statii au semnalat prin radio ca s-au confruntat cu un fenomen cu totul neobisnuit: ca si cum ar fi atins limita exterioara a Sistemului Solar considerata de astronomi ca fiind la 40000 unitati astronomice (circa 6000 miliarde km), o forta exterioara de natura necunoscuta le-a "tras" inapoi spre Soare!… Astfel, viteza celor doua sonde le-a fost incetinita cu aproximativ 10 km/secol (circa 3 cm/zi!).
Dupa parerea specialistilor care au putut lua cunostinta de aceasta informatie si de manifestarile acestui fenomen, el actioneaza contrar oricarei legi cunoscute din fizica, totul desfasurându-se ca si cum cele doua statii ar fi ajuns la… "frontiera finala"!…
Prof. dr. FLORIN ZAGANESCU
Comentarii