Proiectul „Millenium” Elysium

           Unde plecam? Evident, spre Marte. Marshall T.

           Unde plecam? Evident, spre Marte. Marshall T. Savage ne propune si un nume viitorului oras martian: se va numi Elysium – si este, în conceptie, pe linia orasului oceanic Aquarius, a „municipiului” sferic Asgard, a metropolei lunare Avalon.
           „Subproiectul Elysium” înseamna deja un alt prag al civilizatiei omului. Când ne vom sufleca mânecile si ne vom apuca de treaba, adica pe la începutul secolului XXI, populatia Terrei va fi depasit deja 100 de miliarde, cu 10 miliarde traind pe continentele Terrei, alte 10 miliarde pe insulele Aquarius iar restul raspândit în „sferele cosmice” Asgard si în craterele lunare. Sunt oameni bogati, ne asigura Savage, al caror venit pe cap de locuitor va fi crescut de la 4000 dolari în 2001, la 128 mii dolari în 2125 – caci mintile si curajul oamenilor de a se lansa în atreprize uriase nasc bogatie.
           Elysium înseamna, de fapt, transformarea planetei Marte, adica aducerea ei la viitorul comun care înseamna: planeta locuibila. Primul pas îl vom face – îl vor face strastrastranepotii nostri – pe satelitul martian Phobos, o mica insula orbitala, un elipsoid cu axa mare de 27 km si axa mica de 20 km. Phobos prezinta un mare avantaj pentru planurile noastre colonialiste: se învârte la doar 6000 km deasupra Ecuatorului martian, ocolind Planeta Rosie la fiecare 8 ore pamântene. Ne vom alege pentru construirea primului avanpost craterul Stickney si vom dezvolta acolo un mic Avallon, conform tehnologiilor dezvoltate pe Luna. Dar le vom combina si cu retelele Asgard-ice, pe care locuitorii „municipiilor” sferice celeste le stapânesc deja de peste un veac. Stickney va fi, de fapt, „capitala” unei „statii de benzina” interplanetare pe care – auziti ce idee! – martienii din viitor o vor „consuma”, ca si pe Deimos, caci ambii sateliti martieni sunt condrite carbonice – asa ca ne vor furniza apa (16 mii miliarde tone), deci hidrogen si oxigen, deci combustibil pentru navele functionând cu LHUX (oxigen-hidrogen lichid), aflate pe ruta Terra-Marte. Dar tot Stickney va fi si astronava unde se descarca pasagerii si marfurile (ce vor fi trimise spre suprafata martiana prin navete spatiale, lansate prin catapulte magnetice tip Bifrost sau, catre Pamânt, prin nave uriase de croaziera).
           Phobos si Deimos vor disparea, de altfel, în circa un secol, preconizeaza M.T. Savage, canibalizate de Marte, ca si zeci, sute de asteroizi ce vor fi atrasi de pe orbite postmartiene, pentru a fi storsi de apa si materii prime (Apollo si Amos vor fi primele victime). Viitorii martieni vor sosi de pe Terra, Luna sau Asgard-uri, în nave-habitaturi de transfer, pe care vor petrece cele 8 luni de calatorie ducând viata normala de pe Pamânt sau Luna (!). Vor veni în valuri succesive, pe masura ce orasele martiene se construiesc si o data cu dezvoltarea centralelor energetice – care nu pot fi altfel decât centrale de fuziune nucleara, mai ales ca pe Marte, combustibilul pentru reactie, dentariul, se gaseste din abundenta. Orasele vor fi construite ca si pe Luna, în cratere… dar numai dupa ce câteva zeci de comete vor fi „îmblânzite” si pacalite sa se prabuseasca pe Marte, descarcându-si acolo apa pentru viitoarele oceane martiene.
           Când cutremurele stârnite de acesti originali meteoriti se vor fi încheiat, peste craterele de mare înaltime primii montori vor umfla corturi gigantice, ale caror cupole vor apara viata a sute de mii, apoi a milioane de martieni. Planeta se va încalzi, atmosfera va deveni mai densa. La un moment dat, cetatenii acelor câtorva mii de orase vor iesi de sub cupole, îsi vor scoate mastile de oxigen si îsi vor dezbraca costumele spatiale.
           Marte a devenit o planeta vie.