Proiectul „Millenium” – Sferele Dyson

          Inainte de a va vorbi despre Freeman Dyson, sa facem un scurt inventar al „averii” pe care o au, in Sistemul Solar, cei 5 miliarde de miliarde de Sapiens de la sfârsitul Mileniului III. In unicul lor Sistem Solar, aflat la periferia unei galaxii compusa din 300000 de stele.

          Inainte de a va vorbi despre Freeman Dyson, sa facem un scurt inventar al „averii” pe care o au, in Sistemul Solar, cei 5 miliarde de miliarde de Sapiens de la sfârsitul Mileniului III. In unicul lor Sistem Solar, aflat la periferia unei galaxii compusa din 300000 de stele… Pai, socotind ca viata inseamna in primul rând apa, civilizatia Solariei are nevoie de 200 milioane km cubi de H2O doar pentru corpurile oamenilor! – calculeaza Marshall T. Savage in al sau „Proiect Millenium”. Si de inca 60 tone per capita pentru fermele de alge si plante, racirea habitatelor, ecranele de protectie ale acestor habitate-sfera (in statiile cosmice) sau semisfera (pe planetele si planetoizii fara atmosfera). Necesarul de apa al solarienilor se va ridica, in consecinta, la inspaimântatoarea cifra de 226 „mase oceanice” – o „m.o.” insemnând cantitatea totala de apa pe care o are planeta Pamânt. De unde atâta apa? De pe câtiva sateliti ai lui Jupiter, ne lamureste Savage (Calistro, Evropa, Ganymade, de pilda), din stoarcerea acestor bureti-condrite care sunt cometele din Norul lui Oort, care inconjoara Sistemul Solar si, fireste, din productia proprie, prin combinarea hidrogenului de pe Jupiter si a oxigenului de pe Venus, dar si din unele zacaminte de pe corpurile ceresti din familia Pamântului. Apa va fi destula si in anul 4000. Mai ieftina sau mai scumpa, in functie de distante si tehnologii – dar apa este. Metale si alte materii prime pentru nevoile industriale se gasesc din belsug pe milioanele de asteroizi din centura post martiana, pe Luna, Mercur, Marte, Pluto. Energia: din masinarii atomice functionând cu deuteriu, din exploatarea gravitatiei – cel putin pentru transportul cosmic dar mai ales din aceasta comoara gratuita pe care o constituie razele Soarelui. „Soarele este banca centrala, monetaria Sistemului Solar” (M.T. Savage) – si doar calculând ca un „solarian” ar avea acelasi consum de energie pe care il are cetateanul american energofag de astazi (100000 kwh pe an), nevoia de energie a Solariei, 5 x 1023 kwh/an nu reprezinta decât 0,007% din productia de radiatii a Soarelui. Suntem, insa, in anul 4000, membri ai unei civilizatii K2 (de rangul II in „topul” lui Kardasev) si nu ne putem permite risipa, daca vrem sa ne dezvoltam. Asa ca va trebui, pentru o mai buna eficienta a consumului energetic, sa corectam peretii, podeaua si tavanul pesterii noastre initiale, adica Sistemul Solar, forma in care l-au lasat mama Natura si Dumnezeu. Freeman Dyson, fizician de geniu, are ideile lui despre aceasta tema din viitor. Iata-le. In primul rând, pentru ca nu are rost ca Soarele sa-si risipeasca lumina si in sfera planului sistemului sau de planete, sa-i blocam polii, propune Dyson, instalând „deasupra” si „dedesubtul” lui folii subtiri si negre din material fotovoltaic, care vor „pluti”, nemiscate, in spatiu, mentinute de chiar fascicule de lumina. Evident, lumina va fi transformata in microunde sau fascicule laser, care vor fi expediate la balize energetice si, de la ele, la miliardele de consumatori mari (planete) si mici (orase cosmice Asgard si habitaturi celeste). In al doilea rând, in interiorul orbitei lui Mercur, planeta cea mai apropiata de Soare, pot fi amplasate in spatiu oricât de multe statii energetice – cam la 20-30 milioane km de steaua noastra, deasupra si sub planul solar – fara a diminua cu nimic emisia solara catre restul corpurilor ceresti din sistem, nici macar in cazul in care, sa zicem, puzderia de heliocentrale ar „culege” pâna la 95% din energia Soarelui indreptata „in sus” si „in jos”. Continuând sa inconjuram steaua noastra cu structuri orbitale, vom reusi nu numai sa o eficientizam mai bine, in folosul locuitorilor Solariei dar vom mai obtine si altceva: vom modifica amprenta spectrala a stelei Soare, vom dezvalui existenta noastra si unor eventuale civilizatii extraterestre (ceea ce, considera M.T. Savage, in al sau „Proiect Millenium”, nu este cazul, caci Homo sapiens este singur-singurel pe scena aceasta festiva a Lunii…).
           Revenind la „sferele Dyson” astfel instalate, noua arhitectura a Sistemului Solar va aseza habitatele de tip Asgard intr-un nor inelar scânteietor de sfere vii, care se invârt la marginea planului ecliptic, dincolo de orbitele lui Jupiter, Saturn, Uranus, Pluto si Norul de comete Oort.
           In acest moment, civilizatia umana de rang II, stapâna pe energia stelei sale, ocupa deja un spatiu gigantic, incarcat tot cu viata. Un sistem solar viu, populat de 100000 de miliarde de miliarde de oameni, mesterindu-si gigantica lor casa si – inevitabil! – pregatindu-se sa-si trimita „sporii” de viata in afara, spre teritoriile virgine ale Galaxiei noastre.