Proiectul „Millenium”- Viata in ceruri

           În „meciul” M.T.

           În „meciul” M.T. Savage (omenirea se instaleaza pe „orbita Clarke”, la 39500 km deasupra Pamântului) si G.K. O’Neill (avanposturi locuite în punctele de echilibru cosmic Lagrange) vom continua sa dam serviciul fizicianului O’Neill pentru expunerea etapelor proiectului sau – mai ales ca faza „mineritului” pe Luna va fi doar temporara, ne asigura G.K. O’Neill. Imediat ce primele orase spatiale vor fi construite, flotile de nave cu motoare ionice sau folosind energie solara si gravitationala vor purcede la captarea meteoritilor si asteroizilor – mai bogati în minerale si mai ieftin de exploatat.
           Asadar, peletele de sol lunar vor construi materia prima pentru atelierele metalurgice lagrangiene. Primul produs va fi oxigenul, care se gaseste din belsug în solul lunar (circa 40%! – observati, acelasi fel de gândire ca si la Marshall T. Savage). Combinat cu hidrogenul adus de pe Pamânt (sau asteroizi, zice Savage), el va furniza oamenilor de pe statie apa strict necesara pentru viata. Dupa care, fiecare peleta va fi stoarsa de metale: 20% va fi siliciu, 12% aluminiu, 4% fier, 3% magneziu, titan – uneori pâna la 6%. Plus „zgura”, utila si ea, deoarece va forma un învelis protector (împotriva radiatiilor ultraviolete, mai ales) peste „bidonul” HLV-ului, fostul rezervor al navei care face cursa dintre scoarta terestra si orbita pamânteana joasa.
           A3, primul modul locuibil, va fi, conform proiectului O’Neill, foarte simplu, capabil sa adaposteasca doar câteva zeci de oameni. Ei vor lucra mai ales direct în spatiul cosmic, pregatind structurile primei asezari cosmice – pe care O’Neill a numit-o Insula 1 – si fabricile satelit aferente.
           Activitatea va capata o mare amploare dupa ce prima Insula 1 va intra în functiune. În acel moment se poate accelera traficul HLV-urilor iar cu fiecare zbor navetele pot depozita rezervoare în orbita joasa, pentru utilizarea lor la structurile initiale modulare ale insulelor cosmice. Motoare solare (construite dupa tehnologii ce urmeaza sa apara) vor transporta, ieftin, materialele „terestre” si „colonistii” catre zona cvasiimobila L5, iar „catapulta” de pe Luna va atinge o productie de circa 1 milion tone material lunar/an. În aceasta faza însa primul I1 este deja functional (se va fi lucrat la el 10 ani – conform modelului pe computer) iar alte patru sunt în constructie. I1 va arata mai putin spectaculos decât si l-au închipuit scriitorii de literatura stiintifico-fantastica: un cilindru lung de circa 700 m, cu baza de 60-70 m, întrerupt la mijloc de o sfera cu diametrul de 150-160 m. „Locuintele” vor fi lipite de peretii interiori ai sferei, care va fi împartita în 3 „sate” diferite, pentru cei 10 mii de locuitori care, prin 2025, vor trai si munci pe „insula”. Structura lui I1 va avea o masa de 100 mii de tone dar alte 3 milioane de tone vor fi adaugate o data cu scutul de steril lunar si „mobilierul”, aparatura si vehiculele de transport interioare (care vor circula printr-un cilindru subtire, chiar pe axul „orasului mic”).
           Nu vor exista pe I1 ferestre spre exterior, iluminarea se va face cu ajutorul unui sistem de oglinzi (tot Soarele, saracul, pus la munca…), notiunea de zi si de noapte fiind, bineînteles, relativa. Catre capetele cilindrului vor fi instalate zonele agricole, adica fermele hidroponice în care vegetalele vor creste fara sol, scaldate direct în lichide nutritive, dar si mici ferme zootehnice în care se va incerca (specialistii spun ca se va si reusi) adaptarea la viata cosmica a pasarilor si porcilor (algele nu sunt, la O’Neill, la mare pret, cum le propune în „Proiectul Millenium” M.T. Savage), micsorându-se astfel „importul” costisitor de alimente de pe Pamânt. Este loc pentru viata pe „Insula Lagrange”.