Rolul profetului în propria tara

          Nu doar pentru ca „Tirania majoritatii” a regretatului Ion Ratiu este un jurnal extrem de interesant revin la subiect. Ci si pentru ca deseori densitatea informatiilor face imposibila prezentarea fugara.

          Nu doar pentru ca „Tirania majoritatii” a regretatului Ion Ratiu este un jurnal extrem de interesant revin la subiect. Ci si pentru ca deseori densitatea informatiilor face imposibila prezentarea fugara. Mai ales când sunt impresii si informatii din 1993, atât de îndepartate si totusi atât de apropiate noua.
          Fac de la început o remarca evidenta pentru cine citeste „notele zilnice”: Ion Ratiu era distrus, pentru ca vechii lui colegi de partid si de lupta nu-i înteleg personalitatea si nu-i folosesc experienta. Nu facuse puscarie, dar asta îi lasase mintea limpede si neîncrâncenata. Spre deosebire de colegii lui care traisera iadul, dar si a caror minte era cufundata în resentimente. Si în acel an „linistit”, 1993, contau politicienii care suferisera pe plaiurile mioritice mai mult decât cei care traisera într-o tara democratica. Politica lui „n-ai mâncat salam cu soia” era mai puternica decât democratia. Supararea lui Ratiu pe „colegii” lui provenea din faptul ca experienta lui politica nu era valorificata pe altarul democratiei din tara în care se întorsese, cu atât mai mult cu cât în exterior el se bucura de o calda apreciere. Pot spune ca Ratiu suferea de faptul ca nu putea fi profet în tara sa. Altii (uneori impostori) erau profetii. În crizele sale de disperare, voia sa se lase de politica si sa se întoarca la Londra pentru a se apuca de scris. De ce n-a facut-o? Un mister. „Sunt deprimat. De ce stau eu în România, când sunt împiedicat sa joc un rol important din cauza lui Coposu. Trebuie sa gasesc o solutie. Si sa trag consecintele. Am atâtea de facut în Occident!” noteaza politicianul în ziua de Sf. Gheorghe a anului 1993. Si totusi n-a plecat. A ramas sa lupte. O lupta zadarnica, spunem noi, acum, dupa noua ani. Nici luptele politice nu erau prea fructuoase. Pe 18 mai, Ion Ratiu e propus sa prezideze lucrarile Camerelor reunite. Se dezbateau declaratiile incendiare ale gen. Florica (cine îsi mai aduce azi aminte de ele?). „Ele formeaza baza cererii celor doua comisii (de aparare, s.n.), ca sa se constituie o comisie de ancheta pentru depistarea coruptiei. …Dupa ce am stabilit ca trebuie sa instituim comisia de ancheta, a fost necesar sa fixam data prezentarii proiectului de lege celor doua Camere întrunite si ordinea de zi. Discutii lungi. Lupta acerba. În cele din urma s-a cazut de acord asupra zilei de miercuri, 25 mai”. O mica eroare, 25 mai cadea într-o marti, dar nu asta era problema: comisia n-a dat de nici o coruptie. De altfel, cautând o însemnare din acea zi, de 25 mai, descoperim ca Ion Ratiu era în Germania. Coruptia a lasat locul discutiilor politice cu personalitati din Dresda. Politica, economie, cultura. „Seara, un concert Marien-Vesper în Catedrala. Splendid. Catedrala arhiplina. Orga si cor. Claudio Monteverdi”. Lupta si încrâncenarea de „acasa” dispare în bunastarea vestica si establishment-ul german. Pe cât de suparat este uneori pe tara care nu-l recunoaste (de fapt, o mâna de „politicieni” facuti peste noapte), pe atât de optimist este uneori Ion Ratiu. Iata o amintire din 1 iunie, când în fata unor ziaristi strânsi la o conferinta de presa la Senat spune: „Am subliniat participarea noastra, pentru prima data în forta (capabila sa acopere toate cele cinci comitete de lucru); interesul ce s-a aratat României (în Germania, s.n.) si simpatia de care ne-am bucurat. În asa masura, ca avem sansa s-o luam înaintea celor trei: Polonia, Ungaria, Cehia”. Un vis frumos al lui Ion Ratiu, pentru ca sansa nu s-a transformat niciodata în realitate. Alteori, observatiile sunt taioase, de-a dreptul caragialesti: „La o alta masa, Ticu Dumitrescu cu Petrina. Acum, ca e senator, Ticu Dumitrescu nu mai vorbeste de Parlamentul rusinii”. Si asa, din note zilnice, se scrie istoria adevarata. Iar Ion Ratiu a fost un bun observator pe care, din pacate, îl descoperim prea târziu.