Scandalul mecanicii cuantice

          Pare ciudat ca în zilele în care se vorbeste doar despre razboi si scandaluri, cineva sa îndrazneasca sa deschida larg usa – chiar la intrarea principala – si sa spuna: priviti, aceasta este, de fapt, esenta întâmplarilor din realitatea imediata, si nu fleacurile pe care le mestecati, voi, ziaristii! Iar în curtea din fata casei lui Homo sapiens se lafaie, mare si proiectat pe cer..

          Pare ciudat ca în zilele în care se vorbeste doar despre razboi si scandaluri, cineva sa îndrazneasca sa deschida larg usa – chiar la intrarea principala – si sa spuna: priviti, aceasta este, de fapt, esenta întâmplarilor din realitatea imediata, si nu fleacurile pe care le mestecati, voi, ziaristii! Iar în curtea din fata casei lui Homo sapiens se lafaie, mare si proiectat pe cer… un experiment stiintific.
          Atât.
          Dar un experiment care, peste ani, poate schimba din temelii fata lumii, asa cum a facut-o, la începutul veacului trecut, un tânar anonim elvetian, când a înaintat spre publicare câteva zeci de pagini de manuscris. Care manuscris se numea: Teoria restrânsa a relativitatii. Iar anonimul: Albert Einsten.
          În rândurile urmatoare, ca bun slujitor în serviciul public ce ma aflu, încerc sa explic ce s-a întâmplat si de ce este important ceea ce s-a întâmplat.
          Zguduirea s-a produs la Geneva, într-un laborator de laseri, legat de extraordinarul Centru de Cercetari de la celebrul CERN un loc în care densitatea de fizicieni pe metru patrat este, probabil, cea mai ridicata din lume. Pe autorul întâmplarii îl cheama Antonie Suarez, avea experienta în minte de ani de zile, dorind sa demostreze, spunea el, o conjectura, adica un adevar evident dar caruia îi lipsea însusirea de silogisme, numita de matematica demonstratie. Când în sfârsit, a primit investitia, sub forma unei sponsorizari generoase, din partea unui bancher local (asta se poate întâmpla în Elvetia, nu si la noi…), Suarez si-a strâns o echipa multinatonala – matematicieni si fizicieni fara frontiere, asa cum si trebuie sa fie… – si a construit un dispozitiv relativ simplu, alcatuit dintr-un laser, un cristal care desparte fasciculul în doua componente, trimitând fotoni spre doua „aparate de citire”, în care fotonul – particula de lumina – o data intrat, poate fie sa treaca prin „cititor”, fie sa fie reflectata de un sistem de oglinzi, evenimentul fiind precis marcat de un contor care contabilizeaza trecerile. S-a „aprins” dioda în cauza, sirul de fotoni a pornit, cu viteza luminii, a intrat în cristal, fiind împartit în doua „suvite” perfect simetrice, câte un foton pornind la drum spre stânga, aproape sincron cu un foton spre dreapta (viteza luminii, amintesc, de 300.000 km/s este cea mai ridicata din univers, si constituite un parametru suprem si imuabil în stiinta), particulele de lumina au parcurs aceleasi distante si… au facut exact aceeasi miscare. Adica: fie au luat-o ambii la stânga, respectiv, dreapta, fiind amândoi reflectati fie au traversat, urmatoarea pereche, cristalul si cititorul. Ritmat perfect, „dansul” fotonilor i-a uluit pe cercetatori, caci sincronizarea actiunilor fotonilor a fost de 100%, ca si cum, spunea Suarez, fotonii se anuntau unul pe altul asupra miscarii pe care o doreau! Explodeaza conjectura pe care o propunea Suarez, intra în actiune teoreticienii din fizica numita Mecanica cuantica, zeci si sute de ipoteze sunt aruncate în furtunoase dezbateri, lumea fizicienilor intra în fierbere… Cu doua consecinte imediat vizibile la orizont. Prima ar fi aceea ca nu mai stim cum sa privim dogma cu viteza luminii, limita intratabila, de la Einstein încoace (pentru ca daca, prin influente absolut insesizabile, fotonii reusesc simultaneitati în actiune – la distante mari, vitezele implicate înseamna… de sute de mii de ori viteza luminii!). Iar a doua, n-o sa credeti, un inginer a venit deja cu o aplicatie, un contor de citire a unor radiatii, functionând pe principiul paradoxului în care s-a încurcat Suarez!
          Deci, ne aflam, la începutul anului 2003, în scandalul Mecanicii cuantice, si cu perspectivele aproape stiintifico-fantastice deschise de experienta lui Suarez.
          …De aceea va conjur: lasati razboaiele si prostiile politice de-o parte si priviti la ceea ce fac slujitorii Puterii nr.1 a lumii, cea a stiintei si tehnologiilor! Caci la Geneva ei, de curând, au darâmat înca o dogma, adica un asa-zis adevar fundamental, de nediscutat, de neatins. Categorie filozofica despre care astronomul si fizicianul Carl Sagan, va amintesc, spunea cam asa: Frati pamânteni, în toata gândirea umana si în legile firii nu exista decât o singura dogma – si anume, aceea ca nu poate exista nici macar o singura dogma…