Si daca nu se misca?

          E pur si mouve! – si totusi se misca! – se zice c-ar fi zis Galileo Galilei dupa rusinea abjurarii, atunci când, pentru a-si salva viata, a trebuit sa-si calce pe propria-i constiinta si sa accepte, in fata tribunalului Inchizitiei, teza falsa a stupiditatii religioase: aceea ca Pamântul sta, nemiscat, in mijlocul Universului iar Soarele, stelele, Luna se invârt – caruselul ceresc – in jurul nostru.
          Au trecut secole, in Epoca Moderna (si laica, slava Domnului) Biserica Catolica si-a cerut iertare pentru crimele comise in numele dogmelor, mecanismul celest isi dezvaluie tainele in fata astronomului, relevând un „bestiar” de obiecte cosmice si un inventar de fenomene ceresti de o indescriptibila complexitate si de un zguduitor dinamism, in care cel mai fierbinte punct al sumei de teorii cosmogonice este acela numit Big Bang, punctul Zero, momentul când Universul s-a nascut pe sine, acum 14-15 milioane de ani, dintr-un atom initial – si de atunci materia autonascuta si transformata in galaxii, nebuloase si câmpuri de energie se dilata, se dilata mereu, indepartându-se, printr-un spatiu care se naste pe masura expansiunii, catre un tel final despre care nu avem nici cea mai mica idee.

          E pur si mouve! – si totusi se misca! – se zice c-ar fi zis Galileo Galilei dupa rusinea abjurarii, atunci când, pentru a-si salva viata, a trebuit sa-si calce pe propria-i constiinta si sa accepte, in fata tribunalului Inchizitiei, teza falsa a stupiditatii religioase: aceea ca Pamântul sta, nemiscat, in mijlocul Universului iar Soarele, stelele, Luna se invârt – caruselul ceresc – in jurul nostru.
          Au trecut secole, in Epoca Moderna (si laica, slava Domnului) Biserica Catolica si-a cerut iertare pentru crimele comise in numele dogmelor, mecanismul celest isi dezvaluie tainele in fata astronomului, relevând un „bestiar” de obiecte cosmice si un inventar de fenomene ceresti de o indescriptibila complexitate si de un zguduitor dinamism, in care cel mai fierbinte punct al sumei de teorii cosmogonice este acela numit Big Bang, punctul Zero, momentul când Universul s-a nascut pe sine, acum 14-15 milioane de ani, dintr-un atom initial – si de atunci materia autonascuta si transformata in galaxii, nebuloase si câmpuri de energie se dilata, se dilata mereu, indepartându-se, printr-un spatiu care se naste pe masura expansiunii, catre un tel final despre care nu avem nici cea mai mica idee…
          Matematicienii, astronomii si fizicienii, renuntând la bunul simt, folosesc ecuatiile pentru a descrie obiectiv mirabila Natura („Nu eu am gasit ecuatia” – spune celebrul Paul Dirac – „ci ecuatia m-a gasit pe mine!”). Conform lor traim, toti, tot Universul – oameni, animale, plante, planete, stele, gaz intergalactic – intr-un spatiu cu 11 dimensiuni, fabuloase „corzi” de energie tinând intregul laolalta – daca grozavenia asta poate fi inteleasa de creierul uman! (desi chiar Albert Einstein crâcneste spunând: „Daca Universul ne este, totusi, comprehensibil, acest lucru se intâmpla din motive incomprehensibile”… Si, cum spuneam, ne tot indepartam de atomul initial.
          …Sigur? Da, spun cei mai multi dintre cosmogonistii si astronomii angajati in studiul inspaimântatoarelor mecanisme universale. Nu! tipa insa câte o voce izolata, incercând sa aduca si bunul simt alaturi de matematica – ceea ce nu intotdeauna este posibil… O echipa de astronomi, lucrând la telescopul „Archeops”, de pilda, a privit cerul cu stele si fara Luna din Suedia, folosind un balon inaltat pâna la 33 km altitudine si incercând sa studieze mai ales radiatia radio fosila, cea ramasa de la „explozia initiala”, faimosul Big Bang. Pun rezultatele in ecuatii si, surpriza, matematica rece le spune ca Universul este… plat! Adica nu neted ca o fata de masa sau fundul unei farfurii ci, spun ei, cu un intreg manunchi de subtilitati, legate de densitatea materiei cosmice, care face ca Universul sa nu se prabuseasca, cândva, in sine – „Marea implozie finala” – si nici sa nu-si risipeasca partile componente catre insondabile genuni. Folosind o metafora matematicieni-astronomi implicati in scandaloasa demonstratie ne prezinta Universul plat ca pe un fel de cutit care, „desi adus de hazard in sprijin doar pe vârful sau, ramâne, totusi, vertical” (!). Asa ca Universul nostru-plat, nu? – isi va incetini binisor expansiunea, la capatul unei perioade infinite – …si nu mai stim ce va mai face apoi… Parca pentru a mari si mai mult confuzia, fizicianul Jean-Marc Bonnet-Bidault ne informeaza, urmare a experimentelor din Suedia, ca Universul pur si simplu nu mai are nici o fata, el nu este alcatuit, de fapt, din materie cunoscuta ci din particule si forte stranii, aflate in stari care mai de care mai exotice – dovada fiind si incomprehensibila „materie sumbra” (sau neagra), Universul care lipseste la apel (peste 70% din materia cosmica – inventariata conform ecuatiilor Fizicii Teoretice – refuza pur si simplu sa se lase „vazuta” de aparatele noastre!). Si mai clar – ca sa fie si mai complicat – adauga Bonnet-Bidault: noi incercam sa explicam fenomene cu doar 5% adevar despre ele (galaxii, stele, planete, materie observabila, energii si radiatii masurabile) si 95% intuneric total.
          …Care intuneric ar putea sa insemne pur si simplu inexistenta – si atunci Teoria Big Bang-ului se prabuseste, cu zgomot asurzitor, iar savantii trebuie sa ia totul de la capat… „Este foarte posibil”, spune astrnomul american Charles Seife, „ca absolut toate teoriile sa fie false. Tot ceea ce oamenii de stiinta stiu sigur despre cosmos este doar ca el a tâsnit din neant si ca in neant se va intoarce, in acelasi fel in care a aparut”.