Inca din anul 1959, intr-o ferma din Siberia, in apropiere de Novosibirsk, categorii diferite de vulpi rosii sunt crescute separat. Din prima categorie fac parte cele care reactioneaza la prezenta omului fara sa se teama, ele fiind singurele lasate sa se imperecheze numai intre ele.
Dupa mai mult de 40 de generatii, s-au detasat aceste vulpi „selectionate”, care sunt foarte afectuoase si se apropie de oameni. Totodata au aparut alte elemente foarte interesante: pete albe pe blana de culoare rosie, in mod natural, urechi mai subtiri, iar la masculi cranii mai mici.
Presupusa selectie naturala ce se indreapta spre micsorarea craniului s-a observat si la alte specii domesticite, biologii deducand de aici ca se poate vorbi despre un „sindrom al domesticirii”.
O concluzie falsa, intrucat primele concluzii au fost date peste cap de… „grupul martor” de vulpi care s-au inmultit in mod natural: s-a constatat ca acestea aveau cele mai mici creiere.
Ideea insa nu este ca asemenea cercetari au fost inutile si sterile, ci – mult mai semnificativ – aceea ca toate animalele asupra carora s-a aplicat experimentul erau captive, nu vietuiau libere in mediul lor natural. De altfel, considerate fie „agresive”, fie „prietenoase”, ele interactionau cu oamenii in maniere similare.
Un element aparent minor a fost mentionat, insa nu remarcat in mod special: reactiile si comportamentele vulpilor impartite in asa-numitele grupe pot fi aplicate si asupra oamenilor.
In prezent, se incearca intelegerea mecanismului ce a determinat transformarea acestor salbaticiuni tinute in captivitate in animale cvasi-domestice comparabile cu cainii, asa cum ii cunoastem in prezent. De asemenea, sunt analizate interactiunile care „slefuiesc” creierele fiintelor domesticite. Protagonista a celei mai comune faune, vulpea ramane unul dintre cele mai inteligente si mai oportuniste animale intalnite in natura.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii