Small is beautiful

           ..

           …Ce e mic, e si frumos – zicala a anilor de sfârsit de secol XX, valabila si în veacul nostru – dar nu numai frumos, ci si folositor progresului tehnic, sustin si demonstreaza cei mai nelinistiti membri ai speciei umane, cercetatorii în abisalele taine ale materiei. Într-adevar, nanotehnologiile – despre ele vom vorbi astazi – sunt domenii de high technologies pe care savantii, inginerii si, în urma lor, investitorii înainteaza cu viteza mare. Iata trei exemple, proaspete, asa cum le-am „cules” din Discover-ul american si Science et Vie-ul francez. Primul este… povestea unui motor molecular. Nascut prin serendipitate – mai pe româneste, în ideea: unde dai si unde crapa! Minimicromotorasul a iesit din mintea unui „hard”-ist, Joset Gimsewski, constructor de materiale pentru componentele de computer, care cauta, în laboratorul IBM din Zurich, un nou tip de memorie. Lucra în lumea micro, încercând diverse straturi de molecule care, eventual, si-ar schimba forma într-un câmp electric. Si fara sa caute a dat peste o macromolecula cu „arhitectura” stranie: inele de atomi de hidrogen si carbon, din care ies în afara „dinti” sau, daca vreti, „jet”-uri. Care „jet”-uri, asezat fiind stratul molecular pe o folie de cupru…, încep, brusc, sa se roteasca(!) – probabil, presupune Gimsewski, pentru ca sunt atrase unele de altele – si… se fugaresc în cerc! Deci: un fel de motor care, probabil, „culege” energie chimica si electrostatica din „câmpul” de molecule înconjurator si o transfera în energie mecanica. La care, spune Gimsewski, va trebui sa construim, în jurul „jet”-urilor, molecula cu molecula, masini-curele de transmisie, care sa preia miscarea si sa o transmita acolo unde nanoinginerii vor avea nevoie: în sondele care vor înainta prin vasele de sânge ale corpului uman, trimise de nanochirurgi sau de-a lungul circuitelor electronice si la curatirea impuritatilor din medicamentele foarte scumpe sau în cine stie ce alt neasteptat domeniu va deschide serendipitatea. A doua mica poveste despre universurile foarte mici este spusa de un virusolog (Mark Young de la Montana State University, Philadelphia). El a golit continutul viral din diferite „containere”, corpuri de virusi, adica minuscule cutii de proteina, pe care le-a scufundat apoi într-o solutie continând o sare de tungsten. Solutia închide porii carcasei virale si consolideaza, din interior, fiecare… microcusca. În care, spune Young, se pot introduce, pentru nevoile electronicii, cabluri infinitezimale, cristale sau orice alte componente de care ar avea nevoie nanotehnologii. Foarte omogene, de forme variate (de la tubular pâna la icosaedru, adica o „cutie” cu 20 de fete perfect simetrice), noile materiale pot fi usor crescute în „fermele” virusologilor, pentru a fi apoi prelucrate de chimisti – spre folosul nanoinginerilor. Al treilea exemplu vine din lumea aviatiei – se numeste MAV (micro air vehicule) si este urias fata de primele doua nanoobiecte prezentate. Caci constructorii de aeronave ai Departamentului de Aparare al SUA s-au hotarât… sa-l detroneze pe James Bond, pentru a trimite în actiune (citeste: la spionat) miniavioane rotunde, de numai 15 cm diametru, dotate cu sisteme de navigatie de mare precizie si, bineînteles, cu minuscule camere de luat vederi. Proiectantii lui MAV n-au deconspirat prea multe, dar putem privi, putin peste gard si intui ca este vorba de miniaeronave, propulsate de micromotorase electrice (ceea ce înseamna ca s-au inventat deja noi acumulatoare capabile sa furnizeze energie pentru zboruri de durata) – si ca MAV-urile vor fi urmate, peste câtiva ani, de flotile de miniaeronave de vânatoare (ba chiar, de ce nu, de bombardament), pentru misiunile pe care „jandarmul planetar” le va avea în secolul în care tocmai intraram.
           Small is beautiful, isn’t it (nu-i asa?)…