Ion Andreita, ziarist si locuitor timp de patru ani al capitalei Frantei, a împlinit anul trecut 60 de ani. Desi a scris o multime de „scrisori românesti”, daca ne gândim la numeroasele lui articole din ziarul „România libera”, Ion Andreita, care este si un poet simpatic, n-a putut ramâne inofensiv la dulceata „orasului-luminii” si, desi de obârsie din Tara Oltului, nu si-a putut reprima dorinta de a asterne pe hârtie rânduri din capitala acelei tari la care râvneste orice intelectual, Franta.
Ion Andreita, ziarist si locuitor timp de patru ani al capitalei Frantei, a împlinit anul trecut 60 de ani. Desi a scris o multime de „scrisori românesti”, daca ne gândim la numeroasele lui articole din ziarul „România libera”, Ion Andreita, care este si un poet simpatic, n-a putut ramâne inofensiv la dulceata „orasului-luminii” si, desi de obârsie din Tara Oltului, nu si-a putut reprima dorinta de a asterne pe hârtie rânduri din capitala acelei tari la care râvneste orice intelectual, Franta.
Multi dintre eroii scrisorilor lui pariziene sunt personaje celebre ale Frantei, dar în rândurile sale scrise departe de casa, Ion Andreita nu uita sa aminteasca eroii culturali ai României, personajele fara de care cultura tarii noastre ar fi fost doar un teren arid: Eminescu, Brâncusi, Enescu, Dinu Lipatti, Celibidache, Cioran, Eliade, Blaga, Eugen Ionescu. Timp de 4 ani, cât s-a aflat la Paris, Ion Andreita a scris 130 de scrisori care acum au aparut pentru cititorul român adunate de editura ”Silviu Popescu” din Râmnicu Vâlcea sub titlul „Scrisori pariziene”.
Suferinta, zeghe groasa
Emotionanta scrisoarea „Marin Sorescu la Paris” în care Ion Andreita îsi aminteste zilele din urma ale poetului, venit la Paris pentru a se trata de ciroza care îi macina sanatatea, precum unui alt scriitor român disparut nemeritat la Cluj, Tudor Dumitru Savu. „La Paris venise cu una din ultimele lui sperante. Daca nici aici – zice – si nu-si mai continua gândul. Am fost la el la spital si – în ciuda conditiilor materiale excelente ale mai tuturor clinicilor din occident – m-a înfiorat „detasarea” cu care era tratat. Nu tu un universitar, o somitate, un specialist mai acatarii; numai doctori simpli, adesea imberbi, ca-n ultimul spital raional… Halate albe, inconstiente în naivitatea lor ca au în fata o somitate a culturii universale. De altfel, cred ca nici nu stiau prea bine complexa identitate a pacientului. Care, încrezator ca-n steaua de pe urma, murmura: Daca nici la Paris… uitând, poate, ca el însusi scrisese: „numai noi, naivii, mai umblam pe la policlinici…” Sorescu, naivul, crezuse ca la Paris sunt câini cu covrigi în coada si când colo a descoperit singur crasa ignoranta si lipsa de profesionalism care de multe ori poate fi întâlnita si la Bucuresti. Din camera sa, Andreita îi arata lui Sorescu Turnul Eiffel, simbolul Parisului si al Frantei, care are unul din picioare facut din otel de la Resita: „Marin Sorescu se scutura de reverie si exclama: Frumos, al dracului de frumos. Si cum zici ca l-ai botezat? Mitica, zic, dupa popularul erou al lui Caragiale. Potrivit nume, zice”. Aflam ca Sorescu n-a fost bigot, dar nici necredincios n-a fost. „Sotia sa îmi marturiseste cum, cu oarecare timp înainte, când simtea tot mai aproape rotindu-se aripa neprevazutului, a cerut Biblia; împreuna am citit Cartea lui Iov. Suferinta se aseza, zeghe groasa pe trupul si sufletul sau”. Îndemnat de sotia sa, Virginia, sa se roage, Sorescu s-a rugat în felul lui: „M-am rugat aseara la Dumnezeu sa-mi dea un somn bun si linistitor din care sa nu ma mai trezesc. Si uite ca nu mi-a ascultat ruga”. În fine, încheind scrisoarea despre Sorescu, Andreita noteaza: „Citesc printre ziarele sosite din tara, care vestesc intrarea în vesnicie a Poetului, necrologuri de circumstanta, multe nesemnate, date uneori imprecise (Cotidianul din 9 decembrie anunta ca Sorescu s-a nascut la… Bailesti). Mai generoasa, presa franceza. „Le Monde” din 12 decembrie 1996, sub titlul „Marin Sorescu, moartea unui poet care a sfidat tirania” îi consacra, sub semnatura lui Edgar Reichmann, o veritabila cronica bibliografica. „Liberation”, din aceeasi zi, titreaza si el: „Marin Sorescu îsi încheie munca de român; poet si taran, dizident si ministru, acest romancier ametitor a murit la 60 de ani”, autor Mathieu Lindon. Poemul scris de poet cu putin timp înainte de a se stinge se numeste „Scara la cer” si se încheie cu acest vers memorabil: „Suflete, ia-o tu înainte Pâs! Pâs!”. Spre cer.
Canioanele de la Polul Sud al Lunii
Marele Canion din Arizona, SUA, una dintre minunile naturale ale Pamântului, s-a...
Comentarii