Varanasi Cetatea Sfânta a Indiei

    
     Oras cunoscut sub mai multe nume, Banaras – Benares dupa cum i-au spus britanicii – a fost „rebotezat” în 1956 Varanasi, asa cum i se spunea lui în antichitate. Primul sau nume fusese însa Kashi – Cetate a Luminii – capitala a statului cu acelasi nume prin anii 500 î.
    
     Oras cunoscut sub mai multe nume, Banaras – Benares dupa cum i-au spus britanicii – a fost „rebotezat” în 1956 Varanasi, asa cum i se spunea lui în antichitate. Primul sau nume fusese însa Kashi – Cetate a Luminii – capitala a statului cu acelasi nume prin anii 500 î. Ch.    
     Orasul prinde viata de la ora cinci dimineata. Când zorii învaluie palatele maharajahilor, minaretele moscheelor, templele apartinând unei multitudini de religii si secte, multimea pelerinilor si credinciosilor hindusi începe sa roiasca pe treptele care duc spre faimoasele altare, pentru ca apoi sa coboare în apa sfânta a Gangelui. Unii intra în apa pâna la umeri, altii abia îsi uda picioarele. Femeile sunt îmbracate în traditionalul sari viu colorat, sau alb, daca purtatoarea este vaduva. Barbatii poarta la rândul lor costume întregi sau simple bucati de pânza în jurul soldurilor. Cu totii privesc rasaritul Soarelui, cu mâinile împreunate, murmurând rugaciuni. Când Soarele se înalta pe cer, arunca în apa flori, ghirlande de galbenele sau lotusi roz, seminte de tot felul si mici opaite cu ulei încep sa pluteasca pe valuri. Oamenii îsi umplu mâinile cu apa si beau. Ritualul stravechi este completat cu cel al umplutului vaselor. Borcane, amfore, urcioare pline cu apa sunt duse la templu; sub uriase umbrele, se murmura rugaciuni binecuvântând vasele pelerinilor. Orasul vechi are ulite strâmte prin care cu greu pot trece vehiculele. Sunt strâmte chiar pentru un convoi de înmormântare. De aceea, de cele mai multe ori, trupul celui mort este legat pe un catafalc de bambus si purtat de bocitori care îl duc spre altarul de incinerare.    
     De-a lungul drumurilor, întâlnesti multimea negustorilor care vând dulciuri, fructe, legume, îmbracaminte. Exista aici mesteri priceputi. Sunt vestite împletiturile de lâna, tesaturile de matase, salurile, iar sari-urile de aici sunt printre cele mai frumoase din întreaga tara. Culorile sunt vii si la fel de vii sunt desenele care împodobesc cele mai multe dintre case.    
     Varanasi este renumit pentru viata sa culturala, scolile de dezbatere a textelor vedice, Universitatea Hindu, bibliotecile, colegiile de stiinte si arte, scolile de medicina clasica si traditionala, marele muzeu Bharat Kala Bhavan. Un sprijin real în aceste activitati este oferit de najarajah care, desi nu se mai bucura de titlul propriu-zis si de vechile privilegii, nu a pierdut nimic din influenta si prestigiul sau în oras.    
     Din multimea templelor de aici, cea mai mare parte închinate lui Siva, unele sunt de o bogatie fara seaman cum este Templul de Aur iar altele sunt altare modeste cum este racla zeitei Sarasvati, luminata însa permanent pentru ca ea reprezinta cunoasterea. Pe malul Gangelui oamenii locului îsi duc viata de fiecare zi, fara sa fie incomodati de multimea pelerinilor, pentru ca orasul este în primul rând un loc de pelerinaj, cel mai sfânt dintre orasele sfinte ale Indiei. Un pelerinaj tine cinci zile si se desfasoara în diferite etape. Binecuvântarea pe care o primeste pelerinul se revarsa asupra întregii familii. Daca aici survine cumva moartea, este considerata o adevarata binecuvântare, omul fiind scutit de reîncarnari ulterioare. Procesiunile din curtile templelor se desfasoara în cântec de tobe si ritm de dans, murmurându-se cuvinte vedice si împodobindu-se altarele cu flori. Apa Gangelui pare sa le dea forta si încredere. Nu-i sperie bolile, poluarea apei. Fluviul este mama lor, a tuturor – „Ganga Ma” – cum îi spun ei. Se spune ca fluviul curge direct din cer si ca însusi Zeul Siva întinde parul în calea apelor Gangelui pentru a le modera puterile. Pelerinii cred, în majoritate, acest lucru si vin aici pentru marea binecuvântare, oferind prin însasi prezenta lor, sfintenie orasului.