Viorica Cortez, mezzosoprana      „Nu traiesti decât pe scena”   

    
     – Stimata Doamana Viorica Cortez, cu ce prilej din nou in tara?    
     – De obicei venim cu ocazia sfintelor sarbatori. De data aceasta insa am fost invitata sa fac parte din juriul Concursului International „George Enescu” si, profitând de ocazie, ne-am bucurat sa revenim acasa.
    
     – Stimata Doamana Viorica Cortez, cu ce prilej din nou in tara?    
     – De obicei venim cu ocazia sfintelor sarbatori. De data aceasta insa am fost invitata sa fac parte din juriul Concursului International „George Enescu” si, profitând de ocazie, ne-am bucurat sa revenim acasa.    
     – Cum sunt tinerii care s-au prezentat in Concurs?    
     – Cu un nivel frumos, voci frumoase si mai ales o pregatire remarcabila. Cu mare placere am constatat ca scoala româneasca de canto continua traditia de mare scoala!    
     – Ati avut parte sa cântati pe scenele noastre intr-o vreme de aur a operei românesti. Va mai amintiti de vremea aceea?    
     – Pe atunci inca mai era ultima parte, coada cometei de aur a cântului românesc.    
     – Cum te simti când te afli pe o mare scena de opera?    
     – Pai …la fel ca pe una mica, doar ca este mai mare!    
     – Si cum se desfasoara viata unui mare cântaret de opera, traversând lumea de la Paris in Statele Unite si de aici in Asia si atâtea alte locuri?    
     – Am trait ani de zile, dupa ce am plecat din tara, aceasta epoca ce se cheama „star system”. Nu aveai timp nici sa respiri, nici sa vezi stelele sau Soarele, nici sa stii daca este vara sau iarna. Permanent in avion, dintr-un hotel in altul de pe o scena pe alta… Nu traiesti decât pe scena.    
     – Ati avut un partener preferat?    
     – Nu. (Intervine Adolph, sotul sau: „Ba da, pe mine!”) Bravo, asa este, pe Adolph. Dar pe scena nu pot spune ca a fost unul anume. Pentru ca am avut bucuria sa cânt cu toti acesti mari tenori, baritoni, basi, soprane, pe care toata lumea ii cunoaste: Pavarotti, Domingo, Careras, Alfredo Kraus, Jon Vickers, Caballe, Madame Birgitt Nilsson si alte mari cucoane ale cântului…    
     – Altfel, cu ce va mai infrumusetati viata?    
     – Pai, in sfârsit traim! Pâna acum am fost aruncati in vâltoarea vietii si am fost furati de probleme – ca toata lumea de altfel. Acum am inceput (nu stiu daca voit sau nu) sa profitam de viata. Adica sa traim, sa ne bucuram de fiecare clipa, de fiecare raza de soare si de mângâierea pisicilor noastre pe care le adoram. Vara aceasta am cules ciuperci, soc, am facut sirop de soc, si dulceata de zmeura… Vedeti, acestea sunt placeri pe care nu le-am putut gusta pe vremuri… Mai inainte participasem la o gala pentru un mare bariton, pe urma am fost la Roma pentru o conferinta a lui Adolph despre romanitatea Românilor si Uniunea Europeana – vedeti ca suntem in actualitate!    
     – Cu ce gânduri plecati?    
     – Cu un pic de tristete. Nu atât pentru noi, cât pentru cei pe care ii iubim si pentru tara in care ne-am nascut si in care am invatat. Vreau sa spun insa ca omul spera si bine face. Si eu sper sa fie mai bine.