Un nou studiu realizat pe micutele graunte de zircon din mostrele de sol selenar obtinute în perioada misiunilor Apollo sugereaza ca satelitul natural al Terrei s-ar fi format cu 40 de milioane de ani mai devreme decât s-a crezut pâna în prezent.
Acest lucru înseamna ca Luna are vârsta de cel putin 4,46 de miliarde de ani, conform echipei de cercetatori coordonati de geologul Jennika Greer, de la Universitatea din Glasgow – adica cu putin mai tânara decât Pamântul, a carui vârsta este estimata la 4,54 miliarde de ani.
Conform oamenilor de stiinta, Luna s-a format la putin timp dupa Terra, în urma cu aproximativ 4,4 miliarde de ani, pe când Sistemul Solar era tânar. Atunci, o planeta de dimensiunea aproximativa a lui Marte s-ar fi ciocnit cu Pamântul. În urma ciocnirii, un urias nor de resturi a fost proiectat în spatiu, formând inele pe orbita Pamântului. Ulterior, materia care forma aceste inele s-a agregat rezultând Luna.
„Aceste cristale (de zircon n.r.) sunt cele mai vechi dovezi formate dupa impactul gigantic”, a declarat cosmochimis-tul Philipp Heck de la Universitatea din Chicago. „Si pentru ca stim cât de vechi sunt aceste cristale, ele servesc ca reper pentru cronologia selenara”. Nu se stie cu precizie cum si când s-a format Luna, dar prezenta pe Luna a anumitor elemente chimice sugereaza cu putere ipoteza originii terestre. Ipoteza impactului catastrofal din tineretea Terrei este favorita oamenilor de stiinta.
Estimarile variaza cu privire la momentul în care s-a produs acest impact, dar exista numeroase dovezi, bazate pe datarea mostrelor selenare, care sugereaza ca acest impact s-a produs substantial mai devreme decât supozitiile initiale, care indicau spre o vârsta de 4,4 miliarde de ani. Unele analize sugereaza ca acest impact s-ar fi produs cel mai devreme acum 4,51 miliarde de ani, informeaza Agerpres.
Cristalele de zircon reprezinta o modalitate excelenta de a afla vârsta unei mostre din cauza modului în care se formeaza aceste cristale. Atunci când se formeaza un cristal de zircon, acesta încorporeaza uraniu dar respinge puternic plumbul. De-a lungul timpului, uraniul radioactiv din zircon se descompune în plumb, la o rata cunoscuta foarte bine. Oamenii de stiinta examineaza proportia de uraniu fata de plumb dintr-un cristal de zircon pentru a afla când s-a format respectivul cristal, cu un nivel ridicat de acuratete.
Aceste cristale microscopice pot fi gasite în mostre de sol selenar obtinute în perioada misiunilor Apollo. Greer si colegii ei au studiat zirconul gasit în mostrele adunate de misiunea Apollo 17, ultima dintre misiunile de aselenizare ce a avut loc în 1972. Conform echipei, aceste cristale s-au format dupa ce suprafata Selenei s-a solidificat din oceanul de materie topita cu care era acoperita dupa formare.
„Atunci când suprafata a fost topita, cristalele de zircon nu se puteau forma si rezista. Astfel, orice cristal de la suprafata Lunii trebuie sa se fi format dupa ce acest ocean de magma s-a racit. Altfel aceste cristale s-ar fi topit, iar semnatura lor chimica s-ar fi pierdut”, a explicat Heck.
Cercetatorii au folosit tomografia cu sonda atomica pentru a studia compozitia mostrelor selenare, slefuind cristalele si folosind apoi lasere pentru a evapora o parte din atomi. Un spectrometru de masa a fost folosit pentru a analiza materialul vaporizat, ceea ce le-a permis cercetatorilor sa afle raportul dintre uraniu si plumb.
Acest lucru a aratat ca vârsta acestor cristale de zircon este de 4,46 miliarde de ani, ceea ce înseamna ca Luna este cel putin la fel de batrâna. Aceasta informatie poate fi folosita pentru a afla alte aspecte ale istoriei selenare – cum ar fi cât de mult a durat pâna la formarea si solidificarea satelitului natural al Pamântului precum si o estimare mai buna a momentului impactului care a dus la formarea sa.
NICUSOR DINCA
Comentarii