• Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
magazin
Abonamente
Nici un rezultat
Toate rezultatele
vineri, 1 mai 2026
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele
vineri, 1 mai 2026
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Prima pagină » Schimbare bianuala combatuta

Schimbare bianuala combatuta

7 aprilie 2025
in Glob, Starea de veghe
A A

În luna septembrie a anului 2018, presedintele de atunci al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a sugerat sa se puna capat schimbarii orei de doua ori pe an.

„Trebuie sa se termine. Statele membre ar trebui sa decida singure daca cetatenii lor traiesc dupa ora de vara sau dupa cea de iarna”, a declarat Juncker în cadrul dezbaterii anuale a Parlamentului European privind Starea Uniunii.

De atunci, Pamântul s-a învârtit în jurul Soarelui de sase ori si jumatate, iar lumea a suferit o rasturnare geopolitica si tehnologica. Dar discutia despre schimbarea orei în UE abia daca a avansat, iar saptamâna trecuta, din nou, aproape 450 de milioane de europeni si-au reglat ceasurile.

În ce stadiu se afla dezbaterea?

În 2017, Finlanda a promovat ideea stabilirii unei ore unice pe tot parcursul anului în Uniunea Europeana, eliminând Directiva Europeana care din 2001 reglementa si armoniza schimbarea bianuala de ora. Comisia Europeana a lansat o consultare publica în 2018, care a primit 4,6 milioane de raspunsuri, iar rezultatul a fost coplesitor: 84% dintre respondenti do-reau sa se puna capat schimbarii orei.

Executivul european a îm-bratisat ideea, iar Parlamentul European a votat în 2019 pentru abolirea schimbarii orei începând cu 2021, dar lucrurile s-au blocat în acest punct. Directiva este blocata în Consiliu, institutia care reprezinta statele membre ale UE.

Schimbarea necesita o majoritate calificata, adica sprijinul a cel putin 15 din cele 27 de tari, reprezentând cel putin 65% din populatia UE. Doar dupa ce pozitia Consiliului este clara pot fi initiate negocieri definitive cu Parlamentul European.

Unele tari, precum Spania si Franta, s-au declarat dispuse sa o studieze; altele nu au comentat, iar unele, precum Grecia, Cipru si Portugalia, sunt reticente. Lipsa de consens între capitale si diversele urgente aparute din 2018 încoace au îngropat dosarul si nu pare ca cineva are mare interes sa-l scoata de la naftalina, au declarat surse diplomatice.

De ce se schimba ora?

Este o practica care dateaza din Primul Razboi Mondial care urmareste sa se beneficieze cât mai mult de lumina naturala a Soarelui si reducerea folosirii luminii artificiale, pentru a scadea consumul de energie electrica. Dar este îndoielnic ca o astfel de masura duce cu adevarat la economii semnificative, fiind identificate totodata efecte negative asupra sanatatii umane.

În Spania, sistemul a fost introdus în 1918 si a fost aplicat permanent din 1974, în urma crizei petrolului. Un sondaj al Centrului de Investigatii Sociologice (CIS) din 2023 arata ca 67% dintre spanioli sunt în favoarea abolirii schimbarii de ora si ca majoritatea doresc orarul de vara (66%).

O treime din tarile lumii respecta orarul de vara, majoritatea în Europa.

Azerbaidjan, Iran, Iordania, Namibia, Rusia, Turcia si Uruguay l-au abolit în ultimii ani, în timp ce Egiptul l-a eliminat în 2011 si l-a reintrodus în 2014.

În America Latina, Chile, Cuba, Paraguay si unele zone de granita ale Mexicului au introdus orarul de vara pentru a se alinia cu Statele Unite, în timp ce Bolivia si Panama nu l-au implementat niciodata, iar Argentina si Brazilia nu l-au abolit niciodata.

În Ecuador, presedintele Sixto Duran Ballen a decretat în vara anului 1992 ca toate activitatile vor începe cu o ora mai devreme pentru a economisi energie în timpul unei secete severe care a compromis producerea de energie hidroelectrica. Acest demers a fost poreclit „ora lui Sixto”.

Ceva similar s-a întâmplat între 1992 si 1993 în Columbia, în timpul presedintiei lui Cesar Gaviria, care a dat nastere efemerei „ore Gaviria”.

Viitorul orei europene

Decizia în UE este paralizata, dar în octombrie anul trecut, 67 de europarlamentari au trimis o scrisoare presedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care o îndemnau sa desfiinteze sistemul, transmite EFE/Agerpres.

„Studiile au aratat ca ora de vara poate afecta negativ tiparele de somn, poate creste riscul de atacuri de cord si accident vascular cerebral si poate duce la o crestere a accidentelor de circulatie”, se spunea în scrisoare, care punea sub semnul întrebarii „beneficiile energetice” ale sistemului. Forta motrice din spatele scrisorii a fost europarlamentarul irlandez Sean Kelly.

Veteranul crestin-democrat, caruia i-au mai ramas patru ani de mandat parlamentar, si-a stabilit ca obiectiv „sa repuna chestiunea pe agenda politica” a Uniunii Europene, dar, pâna atunci, europenii au trecut la ora de vara.

NICUSOR DINCA

ShareTweet
Articolul precedent

Arta efemerului…

Urmatorul Articol

Unde dispar amintirile din primii ani de viata?

Articole Similare

Glob

Enigma lateralitatii a fost descifrata

27 aprilie 2026

Timp de secole, cercetatorii s-au confruntat cu o enigma uimitoare legata de...

Glob

Dovada asteptata

20 aprilie 2026

Stramosii îndepartati ai mamiferelor, care au trait în urma cu 250 de...

Glob

Record pentru Artemis 2

14 aprilie 2026

Cei patru astronauti ai misiunii Artemis 2 au doborât recordul de distanta...

Glob

Alimentele viitorului

14 aprilie 2026

Foie-gras cultivat în laborator, insecte comestibile si ciocolata imprimata 3D se numara...

Glob

Palimpsestul lui Arhimede

30 martie 2026

Una dintre cele trei pagini lipsa din „Palimpsestul lui Arhimede”, un manuscris...

Glob

Riscuri de mediu în Golful Persic

23 martie 2026

Ecosistemul marin bogat si divers al Golfului Persic, din care fac parte,...

Urmatorul Articol

Unde dispar amintirile din primii ani de viata?

Sugestii pentru noua administratie SUA

Inaltimile odihnei vesnice

Comentarii

Articole Noi

Astazi in istorie

23 aprilie 1961 – Inabusirea „puciului generalilor”

27 aprilie 2026

În aprilie 1961, Franta a fost zguduita de un eveniment dramatic, care...

Citeste mai departe
Blitz

Filme de groaza pentru cei… slabi de înger

27 aprilie 2026

Filmele de groaza nu trebuie sa fie înspaimântatoare pentru a fi captivante....

Citeste mai departe
Blitz

Masti ale puterii

27 aprilie 2026

Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca va prezenta, în perioada 23 aprilie...

Citeste mai departe
Consultatii fara plata

Emotiile negative favorizeaza bolile

27 aprilie 2026

Stresul a luat în prezent proportii, iar sentimentele negative precum ura, mânia,...

Citeste mai departe
Femina Club

Ten stralucitor

27 aprilie 2026

Tranzitia de la iarna la primavara de la temperaturi mai coborâte la...

Citeste mai departe
Femina Club

Pulpe de rata cu orez

27 aprilie 2026

3 pulpe de rata, 300 g orez, 3 mere, 250 g rubarba,...

Citeste mai departe
  • Contact
  • Abonamente

Copyright © 1999 - 2024 Revista Magazin

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
Abonamente

Copyright © 1999 - 2024 Revista Magazin

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.