Omul este o trestie ganditoare, dar in acelasi timp este si o fiinta creativa. Fara exceptie, deoarece aceasta activitate nu reprezinta un privilegiu al initiatilor. Creativitatea e o resursa disponibila in fiecare dintre noi, uneori e dublata de talent si stimulata de o educatie corespunzatoare, dar – in general vorbind – ea nu asteapta decat sa fie trezita, pusa in valoare. Ei, bine, aceasta valorizare, echivalenta cu dinamizarea emotiilor si a dorintelor noastre, se constituie intotdeauna si intr-o foarte eficace metoda de reechilibrare a energiilor spirituale si fizice. Altfel spus, o terapie blanda de factura speciala, incarcata de noblete.
Prima regula: respectul fata de sine
La noi se spune ca, daca nu te respecti pe tine insuti, nu vei fi respectat nici de ceilalti semeni. Un adevar incontestabil, cunoscut pretutindeni in lume. Totusi, arta ca terapie se spune ca ar fi aparut in aria culturala anglo-saxona, bazandu-se pe principiul ca trebuie dezvoltat un limbaj artistic in masura sa ofere acces la sentimentele ascunse, pentru a le putea exprima si a putea astfel sa fie tolerate in viata de zi cu zi. Sa pictezi, pentru a deveni constient de fortele tale; sa canti, pentru a-ti scoate conflictele din sfera dramaticului… De fapt, toate artele – sub latura lor privitoare la creativitate – contribuie la regasirea echilibrului.
Art-terapia este foarte utila pentru copii, pentru adolescenti si pentru toti cei ce au probleme in a-si exprima prin cuvinte frustrarile, suferintele. De pilda, toxicomanii, detinutii, persoanele marginalizate, dar si handicapatii sau suferinzii de boli grave pot (re)descoperi respectul fata de sine, prin crearea unei lucrari de arta. Art-terapia se practica in institutii (spitale, centre de primire pentru minori, aziluri de batrani etc.), de catre asistenti sociali. De asemenea, si unii terapeuti propun acest mod de lucru pentru ameliorarea diverselor probleme de sanatate.
Pictura – redescoperirea sinelui
Pacientii care adopta acest mod de tratament nu o fac pentru a invata sa picteze, ci pentru a se cunoaste mai bine. Mai intai, emotiile sunt stimulate sa se manifeste si chiar sa se amplifice, apoi li se da un chip, prin linii si culori. Este o etapa eliberatoare pentru pacient. Faptul de a nu fi pus mana pe o pensula niciodata nu reprezinta un obstacol. Dimpotriva, o asemenea „virginitate” elimina tentatia de a controla desenul, pentru a realiza un tablou reusit, frumos. E suficient ca pacientul sa fie el insusi si sa se exprime pe sine.
Fiecare descopera ca are de dezvoltat o creativitate unica si invata sa descifreze ce anume reflecta tabloul, din personalitatea lui. Gratie unui instrument non-verbal, se lasa sa iasa la suprafata bucuria sau furia, fara sa afecteze pe cineva. Apoi, cuvintele vin sa permita impingerea analizei mai departe. In cadrul tratamentului propriu-zis, fiecare pacient arata creatia sa celorlalti din grup si isi face cunoscute descoperirile. De pilda, daca e deprimat, poate ca a pictat un peisaj incarcat de umbre. Totusi, o pata de culoare vie ii arata subiectului ca nu totul in jur e chiar atat de negru, astfel ca el isi poate „corecta” imaginea pe care o avea despre propria persoana.
Muzica – eliberarea corpului
O arta veche de cand lumea, interpretata si apreciata de cand lumea. Probabil, tot de la inceputuri dateaza si efectul sau terapeutic, bazat pe faptul ca ne bulverseaza: ascultand muzica, uneori plangem, alteori ne simtim protejati s.a.m.d. Insa, in acelasi timp, anumite genuri muzicale ne pot accentua o stare depresiva ori porniri violente. E nevoie deci de un cadru in care sa putem analiza si „simboliza” emotiile noastre. Si exista mai multe mijloace pentru a ajunge aici. Terapeutul poate sa propuna o anume partitura si sa stabileasca impreuna cu pacientul de ce ar produce placere muzica respectiva.
Dar poate si sa se foloseasca de o muzica relaxanta, pentru a lucra aspra imaginarului pe care ea il dinamizeaza, asa cum fac psihanalistii cu visele. De fapt, exista doua moduri de actiune: pacientul poate sa utilizeze fie propria voce, fie instrumentele, pentru a ajunge la un ritm in relatie cu terapeutul. Integrat cu totul in momentul prezent, el se simte bine, in perfecta rezonanta cu sine insusi. Efectul este deopotriva psihic si fizic. Faptul ca muzica elimina stresul este cunoscut.
De altfel, se stie ca vibratiile sonore pot mari secretia de endorfine – acesti neuromediatori care inhiba durerea si transmit o senzatie de bine, de relaxare. In calitate de actant, pacientul se elibereaza de pudori, de blocaje. El redescopera adevaratul schimb de simtiri, reinnoite in propriul corp, o data cu dorinta puternica de a exista. Anumite persoane recurg la muzicoterapie atunci cand sunt nevoite sa faca fata unei boli grave, altele pentru a depasi o perioada de depresie sau pentru a iesi din singuratate.
Lectura – mod de afirmare
Este vorba despre lectura cu voce tare, o terapie derivata din teatru, care la randul sau este el insusi un tip de art-terapie. La baza sta o serie de texte selectate de terapeut, in asa fel incat ele sa-i „vorbeasca” pacientului, sa insemne ceva important pentru el. Aceasta, deoarece textele respective actioneaza asupra registrului afectiv (amintiri legate de copilarie, gelozie etc.) si astfel ii provoaca anumite stari emotionale celui care le citeste cu voce tare. Cuvintele ii descopera o anume latura a propriei sale persoane si il ajuta sa se elibereze de emotiile „ingropate” in subconstient.
Terapeutul asculta, eventual intervine pentru a-i usura pacientului lectura si/sau interpretarea, apoi ii propune alte texte. E un proces care favorizeaza exprimarea, comunicarea si afirmarea personalitatii. O metoda utila in cazul persoanelor timide sau stapanite in mod tiranic de emotii, deoarece astfel subiectul nu are impresia ca vorbeste despre sine. Putin cate putin, terapia prin lectura cu voce tare ii permite pacientului sa capete siguranta in propria persoana si sa-si imbunatateasca relatiile sociale.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii