Vara, eventual atunci când ne aflam in concediu si nu ne lipim in mod obligatoriu de mijloacele de locomotie pe roti, avem privilegiul sa cunoastem o multime de flori ce ne incânta privirea si nu rareori simtul olfactiv. Nu intotdeauna stim insa ca aceste minuni ale naturii ascund si remarcabile calitati terapeutice. Sa amintim câteva dintre ele.
CICOAREA isi deschide in zori fascinantele flori albastre, care – alaturi de celelalte parti ale plantei (inclusiv radacina) – sunt recunoscute de mii de ani ca remedii. Principalul efect vizeaza stimularea activitatii ficatului, fluidizarea si eliminarea bilei. La diabetici, elimina treptat senzatia specifica de sete, iar in problemele digestive se foloseste datorita proprietatilor usor laxative, in special radacina, totodata favorizând digestia. In amestec egal cu trei-frati-patati si radacina de brusture, se poate prepara o infuzie utila in combaterea furunculozei si a acneei. De obicei, infuzia se prepara din 1-2 lingurite de planta la cana cu apa si se beau doua cani pe zi.
MACUL-SALBATIC reprezinta periodic un adevarat nobil al câmpului, datorita culorii sale sângerii. De multe ori, daca este asociat sanatatii omului, se face referire la opiul extras din semintele anumitor specii de mac, generalizarea acestei idei fiind insa incorecta. De la faimoasa noastra floare sângerie, se utilizeaza petalele, datorita calitatilor lor emoliente si antitusive (in bronsita, raguseala, gripa, raceala). Pentru prepararea infuziei, se toarna o cana cu apa clocotita peste o lingurita de planta, se indulceste si se consuma pe parcursul unei zile. In stari de agitatie si de insomnie, jumatate din cantitate se bea seara. Extern, se face gargara pentru combaterea durerilor in gât sau se pun cataplasme pe pleoapele inflamate, pentru a le descongestiona.
ALBASTREAUA are si ea culoarea cerului senin si da senzatia de fragilitate, de gingasie, deseori crescând in lanurile de grâu sau de secara. De la ea, se folosesc florile impreuna cu receptaculul (bulbul) adiacent. Proprietatile principale sunt cele diuretice si astringente. In combinatie cu frunze de mesteacan, de merisor si cu cozi de cirese, serveste la prepararea unui ceai, din 1 1/2 lingurite de planta oparite cu un pahar cu apa clocotita; se acopera si dupa 20 de minute se indulceste si se bea. Cu 20 de minute inaintea meselor principale, se bea câte un sfert de pahar de ceai, pentru tratarea bolilor de rinichi si de vezica. Extern, cu o infuzie obtinuta dintr-o lingurita de floare la cana cu apa, se fac fie bai oculare, fie se pun comprese menite sa combata conjunctivita, iritatiile si inrosirea pleoapelor. De asemenea, ceaiul de albastrele se foloseste in reumatisme, in bronsite, in sporirea lactatiei la tinerele mame, dar si in combaterea colicilor la copii.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii