Iar vorbim despre alimentatie? Da, pentru ca aceasta necesitate vitala pentru orice vietate (om, animal, planta) reprezinta o conditie in sine a evolutiei lumii. Partea destul de jenanta a problemei este ca unii semeni ai nostri fac din ea uneori un scop in sine, ceea ce de altfel determina si aparitia a sute de boli. Nu e deloc o noutate. De mii de ani, orientalii spun ca „omul isi sapa groapa cu dintii”; mancand fara chibzuinta, adica. Recent, specialistii europeni au inventat alta sintagma pentru a defini acelasi haos din hranirea noastra: cacofonie alimentara.
Suntem victime vinovate
Omul de azi nu mai are cu alimentele o relatie carnala si simbolica, rezultatul fiind o dezordine manifestata pe doua nivele. Unul – reprezentat de supraabundenta de alimente, domeniu in care se vine permanent cu noi oferte. Celalalt este dietetic, deoarece suntem „bombardati” permanent cu discursuri despre alimentatie extrem de variate. Daca primul aspect e evident pentru oricine, al doilea are comportamente mai greu de reperat.
De pilda, unele afirmatii de astazi de nutritionistilor difera foarte mult de cele de acum douazeci de ani. Daca atunci, persoanelor dornice sa slabeasca li se recomandau mai putine feculente si mai multe proteine (carne), azi lucrurile stau exact invers. De aici si ideea ca discursul medical legat de hranire a devenit mult mai putin stabil decat se credea, astfel ca unii medici pun sub un mare semn de intrebare valoarea unor sfaturi despre nu conteaza ce aliment, in comparatie cu foarte firestile „nu mancati multe grasimi, nu consumati sare si zahar in exces”.
Exista un pericol real?
Din pacate, raspunsul e afirmativ, insa il cunoastem cu totii foarte bine si, am putea spune, dintotdeauna. Alimente ca grasimile sau zaharul pot fi considerate surse de viata sau de moarte. Nu e o idee socanta: savoarea acestor produse foarte raspandite ne determina ca in caz de stres sa abuzam de ele, mai ales pe termen lung, ceea ce da nastere unor boli mai mult sau mai putin grave; totusi, boli! Fortand putin lucrurile, am compara efectul mentionat cu cel al unor droguri – de asemenea comercializate pe scara larga – precum tigarile si alcoolul.
Aici ar trebui sa se intervina prin intermediul unor politici sanitare care sa nu tina cont numai de corpul fizic al individului, ci si de psihologia si de cultura acestuia. Poate ca e putin complicat, dar merita cu prisosinta efortul. De ce o actiune eficienta vine „de sus” si nu ramane la latitudinea consumatorilor sa decida ce anume, cum si cat mananca? Deoarece ei sunt ca si pierduti in hatisul de recomandari, pe care in mod frecvent nu stiu sa le interpreteze. Vezi cazul majoritatii etichetelor!
Cai de iesire
Exista solutii rezonabile, pentru a evita necazuri de genul celor descrise mai sus. Mai intai – asa cum recomandam in titlu – sa nu mancam „cu capul”, ci „cu inima”, adica sa nu ne mai facem plinul cu nutrimenti. Datele epidemiologice oficiale sunt standardizate, dar nevoile organismului difera de la un individ la altul. De aceea, inaintea mesajelor sanitare e bine sa dam ascultare senzatiilor si emotiilor alimentare ale propriului corp. Pentru a le percepe, trebuie sa mancam linistiti, in conditii asa-zicand normale: fara zahar, fara televizor sau calculator in fata etc. {i sa nu uitam ca senzatia de saturatie apare la circa un sfert de ora dupa ce am mancat.
Daca mancam in graba, inghitind pe nemestecate, avem toate sansele sa consumam mai multa hrana decat are nevoie organismul. La fel de importanta este si deprinderea de a lua masa in grup – cu familia sau cu prietenii. In fine, alimentele trebuie sa aiba gust si miros, pentru ca nu mancam doar, cum spuneam, sa ne facem plinul cu nutrimenti. Dar si gandul legat de produsele consumate trebuie sa fie pozitiv, altfel nemaiexistand acea satisfactie, poate ignorata, poate nici macar constientizata, care ne relaxeaza creierul si implicit intreaga fiinta.
* * *
Sa invatam sa mancam: ar putea sa para chiar o gluma, totusi e un lucru cat se poate de serios si el se transmite de la o generatie la alta. Tot mai frecvent, se atrage atentia ca parintii insisi si-au pierdut aceste deprinderi si deci nu mai stiu sa le acorde copiilor o educatie alimentara corecta. Iar aici ne aflam pe un teritoriu unde nu se poate interveni decat de la nivele institutionale responsabile.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii