Formarea unei articulatii clare reprezinta o cerinta de baza in dezvoltarea si perfectionarea vorbirii. Cum articularea sunetelor se bazeaza mai ales pe utilizarea respiratiei si pe precizia miscarilor de pronuntare sub controlul propriului auz, prin exercitii, se va urmari: educarea respiratiei; educarea miscarilor articulatorii; educarea pronuntiei corecte a sunetelor.
Educarea respiratiei
Aparatul respirator, pe langa functia de a asigura schimbarile gazoase necesare intretinerii vietii, au un rol hotarator si in actul vorbirii. In timpul expiratiei, suflul atinge corzile vocale aflate in pozitie fonica si prin subordonarea acesteia se produce sunetul. Studiul miscarilor respiratorii si îndepartarea dereglarilor lor ocupa un rol primordial in educarea vorbirii. La copii, la nastere, se poate identifica o respiratie diafragmatica, care spre varsta prescolara se transforma in respiratie toraco-abdominala iar înspre pubertate se diferentiaza in functie de sex.
Respiratia este ritmica, insa ritmul respirator nu este uniform. Cu cat varsta este mai mica, cu atat labilitatea ritmului respirator este mai accentuata. Astfel, in respiratia neverbala inspiratia si respiratia au o durata aproximativ egala. In vorbire acest raport se schimba. Expiratia devine mai prelungita deoarece emisiile verbale se fac numai in aceasta faza. Inspiratia devine mai adanca si mai rapida, efectuandu-se in pauzele dintre sintagme si propozitii.
Este firesc ca in timpul copilariei sa apara neregularitati in procesul de coordonare a respiratiei cu actul fonatiei datorita unei continue dezvoltari a organismului. Printre neregularitatile de exprimare pot fi mentionate: tipul de respiratie superioara cu ridicarea umerilor; respiratia fortata cu miscari bruste si exagerate; miscari respiratorii superficiale si foarte frecvente, asftel încat se produce o inspiratie dupa fiecare cuvant sau chiar in mijlocul acestora; încercari de vorbire in timpul inspiratiei si nu al expiratiei cum ar fi normal.
Aceste cazuri apar la copiii ce se grabesc in exprimare si nu respecta pauzele necesare in vorbire. Frecventele neregularitati respiratorii pot duce in cele din urma la tulburari deosebit de grave. Înlaturarea acestora se face prin exercitii sistematice care asigura cerintele respiratiei, atat in stare de repaos, cat si in vorbire.
Exercitii de respiratie cu copiii de varsta prescolara
Toate exercitiile se realizeaza sub forma de joc.
– Suflarea asupra unei lumanari aprinse pentru a o stinge (variatii ale distantei, de la mic la mare).
– Prin suflare se mentine flacara lumanarii intr-o pozitie inclinata, fara ca sa se stinga, pe o durata cat mai mare.
– Prin suflare se umfla balonase sau camere pentru mingi.
– Prin suflare se mentine balonul plutind in aer.
– Prin suflare se deplaseaza bile intr-un jgheab de lemn
– Se sufla intr-un vas cu apa ca sa faca valuri.
– Se sufla alternativ pe gura si pe nas asupra unui geam sau oglinzi pentru a le aburi.
– Se respira profund cu nasul blocat, apoi pe nas cu gura închisa.
– Imitarea omului ce sufla in palme ca sa si le incalzeasca.
Exercitii de respiratie la scolari
– Inspir scurt si adanc, expir lung si uniform pe gura si apoi pe nas.
– Inspir scurt si adanc, expir lung si uniform pe gura, întrerupt de o pauza. In timpul pauzei nu se inspira aer. Exercitiul se desfasoara in urmatoarea succesiune: inspir, expir, pauza expiratorie, expir.
– Idem cu respiratia pe nas.
– Inspir scurt si expir lung întrerupt de doua pauze: inspir, expir, pauza expir, pauza, expir. Idem pe nas.
– Inspir scurt, expir lung întrerupt de trei pauze. Idem pe nas.
Exercitii de gimnastica respiratorie
– Din pozitia de drepti, se inspira cand se duc ambele maini înainte si indarat, descriind un cerc in jurul capului si se expira odata cu revenirea capului la pozitia initiala.
– Din pozitia de drepti, cu mainile lipite de corp, se inspira odata cu îndoirea coatelor si apropierea lor la spate si se expira odata cu revenirea la pozitia initiala.
– O mana se lipeste de spate sub omoplat, iar cealalta se duce dupa cap si se inspira. Se executa odata cu revenirea la pozitia initiala.
– Cu mainile întinse se prind capetele unui bat si se ridica deasupra capului, inspirand. In expir se revine la pozitia initiala.
– Batul se prinde la spate cu coatele. La expir, batul se strange cu coatele si preseaza spatele, stimuland participarea abdomenului.
Treptat, exercitiile de respiratie se asociaza cu pronuntia sunetelor. Expirul aerului se produce prin pronuntia vocalelor si a consoanelor siflante. Sub aceasta forma se sesizeaza mai usor daca subiectul expira uniform sau iroseste unda expiratorie neeconomic. In primul rand, cand intensitatea vocii este uniforma pe tot parcursul fonatiei, pe cand in cel de-al doilea caz se produce o slabire a ei. Dupa exersarea sunetelor, se trece la pronuntia de propozitiuni pe un singur expir. Exercitiile se aplica prin repetare, de cinci pana la zece ori. Durata lor variaza la începutul sedintelor logopedice, de la doua minute, la cinci minute.
Inspiratia trebuie sa fie insotita de extensie a coloanei vertebrale prin aplecarea trunchiului pe spate si a membrelor superioare (sau chiar ridicarea acestora). Expiratia trebuie sa fie insotita de miscari care micsoreaza cutia toracica sustinuta de aplecarea in fata a corpului si a mainilor. Astfel, in decursul unei inspiratii se urmareste extinderea abdomenului si a coastelor inferioare si revenirea lor in expiratie. Folosirea gimnasticii pe un fond muzical e un bun procedeu.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii