Haloterapia (salinoterapia) este procedeul prin care se inhaleaza aerosolii salini, cu ajutorul carora sunt tratate diverse afectiuni, in principal cele respiratorii. E bine de stiut ca haloterapia se practica inca din vremurile in care omul a inceput sa exploateze si sa consume sarea, acesta realizand si simtind empiric efectele aerosolilor salini asupra organismului. Cu timpul, sarea a ajuns o materie extrem de pretioasa, in unele cazuri, mai pretioasa decat aurul, astfel incat pana si soldatii romani erau platiti lunar cu bulgari de sare, plata care purta denumirea de "salarium", termen pastrat de altfel pana in zilele noastre.
Vorbim despre o terapie simpla, care nu implica sub nicio forma administrarea de medicamente sau de suplimente alimentare, imobilizari la pat ori regimuri alimentare. Insa, pe cat de simplu este procedeul, pe atat de complex este mecanismul salin in organism. Haloterapia implica, pe de o parte, inhalarea pe caile respiratorii a aerosolilor salini, iar pe de alta parte, absorbtia aerosolilor salini prin intermediul pielii; pielea este considerata al doilea organ de respiratie al corpului, dupa plamani.
Absorbtia aerosolilor salini la nivelul pielii
Datorita fenomenului de difuzie, aerosolii salini se raspandesc relativ uniform in atmosfera interioara a incintei haloterapeutice, fiind in permanenta combinati cu particulele de apa ce formeaza umiditatea relativa. Expunerea corpului si implicit a suprafetelor de piele in aceasta atmosfera, determina depunerea, apoi absorbtia ionilor salini prin capilaritatile pielii si transportarea lor in tesuturi, pana la nivelul celular. Spre a fi mai expliciti, sa precizam ca aerosolii sunt microparticule aflate in suspensie intr-un mediu gazos, respectiv in atmosfera. Ei pot fi microparticule solide, lichide sau gazoase, iar prezenta lor in atmosfera poate fi determinata: prin evaporare, prin dizolvare superficiala, prin actiune mecanica, prin actiune chimica, prin diverse emanatii. Pot ramane in atmosfera intervale de timp cuprinse de la cateva ore, pana la durate de ordinul zilelor, saptamanilor sau chiar anilor; durata de plutire este conditionata de umiditate, temperatura, miscarea aerului, variatiile de presiune, efectele razelor solare, turbiditate etc.
Sunt doar cateva date tehnice, succint prezentate, care stau la baza realizarii in ultimii ani, tot mai frecvent, a unor conditii de tratare a bolilor aparatului respirator in incinte special amenajate pentru acest scop. Putem spune ca este vorba despre o procedura semi-artificiala, deoarece, daca incinta in sine nu constituie o salina naturala, mediul recreat in interior reproduce intocmai conditiile propice unui tratament eficace.
Principalele caracteristici ale atmosferei interne ale incintei haloterapeutice sunt: u umiditate relativa 55-70% (corespunzatoare emisferei nordice, climat temperat); u temperatura ambientala corelata confortului termic 18-24oC. Or, confortul termic al omului este definit ca fiind suma de conditii ale mediului inconjurator, in cadrul carora perceptia mentala si fizica este de confort, fara eforturi din partea organismului pentru compensarea termica. Teoretic, confortul termic este de fapt o stare psihologica de siguranta in raport cu mediul inconjurator.
De retinut, ca aceste valori pot fi percepute diferit de catre indivizi, depinzand pana si chiar in mod subiectiv de psihicul, metabolismul, puterea obisnuintei individului. Determinarea conditiilor de confort termic, resimtit la nivelul corpului uman, tine cont de urmatorii factori: temperatura aerului, temperatura radianta, umiditatea relativa, viteza de curgere a aerului, rezistenta termica a imbracamintei, tipul de metabolism al individului. Astfel, in urma studiilor efectuate pe diverse categorii de indivizi, in diferite activitati ocupationale sau de relaxare si in diverse regiuni climatice, s-au stabilit urmatoarele conditii si parametri ai confortului termic uman: pentru anotimpul cald: u temperatura optima: 21-24oC, u umiditatea relativa: 50-70%; pentru anotimpul rece: u temperatura optima: 19-22oC, u umiditatea relativa: 50-70%.
Actiunea terapeutica a aerosolilor salini asupra organismului
La nivelul aparatului respirator al persoanei aflate in incinta exista in permanenta o importanta concentratie de aerosoli sarati considerata terapeutica. Prin inhalarea acestor aerosoli, caile respiratorii sunt "curatate" de focarele de infectie (stafilo-streptococice), prezente atat la adulti, cat mai ales la copii, focare ce declanseaza si intretin numeroase boli respiratorii (in majoritatea cazurilor recidivante, devenind cronice) si prin a caror prezenta, imunitatea organismului, scade treptat.
Sarea, prin natura sa este o substanta bactericida, care nu permite dezvoltarea culturilor microbiene, in multe cazuri comportandu-se ca un dezinfectant. Prin depunerea si absorbtia ionilor salini, la nivelul cailor respiratorii, conjugate si cu proprietatea puternic higroscopica, ia nastere efectul de dilutie a depunerilor de impuritati sau materie straina corpului uman (inclusiv microorganisme), care provoaca boli si disfunctii respiratorii, pornind de la simple raguseli, bronsite si chiar astm. Retentia mucusului si ingrosarea acestuia pe caile respiratorii este o cauza importanta a multor boli respiratorii.
Transportul si consistenta mucusului de pe tractul respirator este asigurat de catre cilii existenti. Atat atrofierea stratului de cili, cat si reducerea elasticitatii si a mobilitatii acestora, determina acumularea si ingrosarea mucusului tractului respirator, ingreunarea si obstructia fluxului de aer din si inspre plamani, ragusire, tuse, expectoratie ingreunata, disconfort respirator, senzatii de sufocare etc. Vascozitatea si elasticitatea mucusului (si a sputum-ului) sunt afectate atat de acumularile de materii straine corpului uman, cat si de capacitatea de transport si eliminarea acestuia din tractul respirator.
O lista, sa spunem, strict informativa, a afectiunilor ce se pot trata in mediu salin ar cuprinde: afectiuni dermatologice (eczeme, psoriazis, dermatita atopica, acnee); alergii cu simptome respiratorii; alergii la poluanti industriali sau domestici; amigdalita cronica, tonsilita; apnee (sforait); astm bronsic infectios si alergic; boli respiratorii cronice (astm, bronsita cronica, mucoviscidoza, bronhopneumopatie cronica obstructiva); bronsiectazie; bronsita astmatiforma; dificultati de expectorare a sputei vascoase; emfizem pulmonar; infectii respiratorii; insuficienta respiratorie restrictiva; oboseala cronica; oprirea vegetatiilor adenoide (polipi); pneumonii simple si dupa stadiul acut; polipoza nazala si faringiana; raceli sezoniere; rezistenta scazuta la stres; rinita; sensibilitate crescuta la substante chimice; silicoza grad I si II; sinuzita maxilara si cronica; sinuzite, faringite, otite; traheobronsita cronica; tuse convulsiva, tuse provocata de fumat (inclusiv post renuntare la fumat).
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii