Faptul ca nu vorbim frecvent despre virtutile deosebite ale marului pentru sanatatea noastra nu înseamna ca el nu a ramas fructul cel mai eficace – pentru noi, românii, cel putin – în pastrarea unui organism sanatos, confirmându-se într-un fel vechi zicale de genul „un mar pe zi tine doctorul la usa”. Astazi vom reaminti doua dintre numeroasele calitati terapeutice ale acestui fruct miraculos, nu înainte însa de a accentua ideea ca nu vorbim despre acele fructe incredibil de mari, cu pielea lucioasa, fara cea mai mica leziune si care pot rezista la nesfârsit, fara sa se strice.
Vorbim despre fructele din gradina taraneasca (desi soiurile vechi si gustoase au fost treptat înlaturate în mod perfid), care însumeaza si sus-amintitele calitati terapeutice. Nu întâmplator, la tara se spune sa manânci marul cu vierme, dupa ce l-ai curatat, fiindca acela înseamna ca e sanatos! Totusi, sa vedeti ca si la „case mai mari” se gândeste la fel.
– De exemplu, banalul mar, pe care putini britanici îl consuma, este un excelent remediu în lupta cu multe boli, unele chiar fatale. Daca toti britanicii de peste 50 de ani ar mânca un mar pe zi, în aceasta tara ar putea fi evitate în fiecare an 8.500 de decese cauzate de atacuri de cord si atacuri cerebrale, sustin cercetatori (la noi, nu avem cunostinta despre asemenea studii).
– Merele – si fructele în general – pot avea aceleasi efecte benefice pentru sanatatea cardiovasculara ca unele medicamente specifice, cum sunt statinele, si, în acelasi timp, nu au efecte adverse. Potrivit concluziilor cercetatorilor, daca adultii de toate vârstele ar consuma o portie în plus de fructe si legume pe zi, ar putea fi evitate chiar 11.000 de decese din cauze cardiovasculare în fiecare an.
– Urmatoarea dieta bazata pe mere poate deveni preferata celor care doresc cu-adevarat sa se hraneasca si foarte sanatos, si gustos, dar sa beneficieze si de garantia pastrarii unei greutati corporale – marea „durere” a lumii de azi – care sa se încadreze între limitele optime. O noua cercetare a aratat ca un mar pe zi te scapa de caloriile în plus. Mâncând cu 15 minute înainte de prânz un mar, o persoana consuma cu 190 de calorii mai putin decât într-o dieta fara mar.
– În cadrul unui studiu, 59 de barbati si femei cu greutatea normala, au mers zilnic la un laborator pentru a lua micul dejun si prânzul, timp de 5 saptamâni. Înainte de prânz, participantii la experiment fie nu serveau nimic, fie li se propunea un mar si jumatate, decojit si feliat (circa 125 calorii) sau o cantitate similara caloric de piure de mere, ori suc de mere cu pulpa sau fara. Dupa aproximativ 15 minute participantii erau serviti cu paste cu brânza si sos de rosii.
– Participantii care au mâncat un mar au asimilat cu 187 calorii mai putin decât cei care au mâncat piure de mere, suc sau nimic. Acest lucru sugereaza ca a consuma un produs cu continut caloric redus, cum ar fi fructele, înainte de mâncare poate fi o optiune excelenta pentru reducerea asimilarii de calorii.
Se pare ca fructele în forma proaspata sunt mai hranitoare decât sucul de fructe si oamenii le percep în moduri diferite. Ei se uita la mar si cred ca se pot satura cu el. În plus, cercetatorii spun ca au ajuns sa creada ceea ce noi stim… de generatii întregi: „Noi credem ca efectul ar putea fi chiar mai puternic daca nu vom curata marul de coaja.” Absolut corect, nu?
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii