Desi Churchill ramane unul dintre cei mai mari lideri politici si militari ai secolului XX, nimeni nu poate contesta pasiunea sa pentru alcool, vecina cu dependenta. El a fost un bautor inrait pe tot parcursul vietii mature si istoricii dezbat, de cateva decenii bune, rolul pe care alcoolul l-a avut in deciziile si comportamentul faimosului si controversatului premier britanic.
La sfarsitul anilor 1890, pe cand avea doar douazeci si ceva de ani si a luptat in Africa de Sud in timpul celui de-al doilea razboi cu burii, Churchill s-a indreptat spre linia frontului cu 36 de sticle de vin, 18 sticle de whisky scotian si o jumatate de duzina de sticle de brandy de colectie in bagajul sau extins.
Pe masura ce se apropia de varsta a doua, in calitate de politician la Londra, si-a dezvoltat o rutina: bea cateva pahare de whisky cu sifon dimineata, urmate de o halba imperiala de sampanie sau de vin la pranz. La scurt timp dupa pranz urma un pahar mare de coniac. O alta halba de sampanie era bautura preferata la cina, urmata de un coniac si, uneori, de un whisky cu sifon imediat inainte de culcare. Vinul lui preferat era cel de Melnik, o mica regiune viticola din Bulgaria, la granita cu Grecia. Premierul britanic era atat de ahtiat dupa acest vin incat comanda anual doua butoaie mari (circa 500 litri) pentru consum propriu!
Exista dovezi care sugereaza ca, in timpul asa-numitilor „ani salbatici” din viata sa politica din anii 1930, chiar asta a facut Churchill. Este posibil ca patima pentru alcool sa-i fi fost exacerbata de ceea ce cercetatorii credeau ca ar fi sindromul maniaco-depresiv nediagnosticat de care suferea.
In anii 1940, desi a continuat sa bea, el a dovedit o vigoare fizica si o prospetime a mintii realmente incredibile pentru un om aflat deja la varsta a treia. Au existat numeroase zvonuri cu privire la faptul ca Churchill venea baut la sedintele cabinetului de razboi de la Londra in timp ce se luau unele dintre cele mai importante decizii privind conflictul mondial.
Altii au sugerat ca la un moment dat a fost chiar impiedicat sa participe la o sedinta, intrucat era prea beat ca sa mai poata purta o discutie. Cu toate acestea, membrii familiei lui Churchill au afirmat mai tarziu ca, in ciuda consumului sau prodigios de alcool, nu l-au vazut niciodata in stare de ebrietate. De asemenea, nu exista dovezi ca deciziile cruciale ale liderului britanic din timpul razboiului ar fi fost influentate de bautura.
Se pare ca asemenea legende au fost initiate de Churchill insusi, caruia ii placea sa vorbeasca despre viciul sau, dar in realitate Churchill a fost aproape sigur foarte rar incapacitat de alcool. Dimpotriva, el era ceea se poate numi „un alcoolic functional”.
Cantitatea uriasa de alcool pe care o consuma zilnic era dublata de o toleranta ridicata care vine odata cu ingerarea a aproximativ 30 de unitati de alcool pe zi pe parcursul intregii vieti de adult. Desi poate parea ciudat pentru lumea sobra de la inceputul secolului XXI, Churchill putea sa isi indeplineasca numeroasele sale functii politice chiar si in timp ce bea halbe de sampanie la pranz. In cele din urma, au existat semne de relaxare a obiceiurilor lui Churchill in aceasta privinta.
In 1953, pe cand se apropia de sfarsitul vietii, el recunostea ca facuse un efort concertat pentru a reduce cantitatea de alcool consumata. A trecut de la pahare mari de whisky si coniac la unele mult mai mici de Cointreau si lichior. In tot acest timp, insa, a continuat sa bea in fiecare zi o sticla de sampanie la pranz si, uneori, o a doua sticla seara.
Se presupune ca aceasta reducere a consumului de alcool ar fi contribuit si la prelungirea vietii sale, intrucat Churchill a trait pana la varsta de 90 de ani, decedand pe 24 ianuarie 1965. In realitate, Churchill a supravietuit printr-un pur noroc si printr-o buna ingrijire medicala, dar fara indoiala el a fost un alcoolic functional, al carui consum masiv de alcool nu i-a afectat capacitatea de a actiona ca politician.
GABRIEL TUDOR
Comentarii