Identificarea celei de-a zecea muze a starnit una dintre cele mai rafinate dispute nedusmanoase, intre oameni luminati. Dupa ce Renasterea a vrut sa puna capac peste puzderia de muze propuse de antichitatea greaca, cu diversi parinti – de la Homer, Hesiod si Pausanias, toti cu viziuni proprii –, s-a infiripat delicata intrebare: cine este a zecea muza?, ca pe celelalte noua am pus stampila si le-am canonizat: italianul Cesare Ripa, in a sa „Iconologia”, le-a standardizat definitiv, in 1593.
Si astazi e adevarata vorba atenianului Solon: „Muzele reprezinta cheia unei vieti adorabile”. Cum sa nu fie asa, de vreme ce Solon este unul dintre cei sapte intelepti ai antichitatii, numai ca acum trebuie sa facem o precizare „bizara”: „muza” inseamna in greceste poem sau cantec, de unde si etimologia cuvantului muzica. Si, cu voia lui Aristotel, vom trage concluzia acestui silogism: femeia este un poem! (sau cel putin asa ar trebui).
Oameni cu carte ai veacurilor trecute au tras la timp un semnal de alarma, parca avand o premonitie privitoare la explozia de sex-simboluri feminine in secolul al XX-lea – oare Marilyn Monroe a fost o muza? Daca da, atunci pentru cine, intrucat dramaturgul Arthur Miller nu a devenit mai prolific cand a luat-o de nevasta… Dar sa nu uitam ca o loja masonica parisiana pre-revolutioara se numea „Cele noua surori”. De altfel, dincolo de muzele clasice, „muza poetului” este o institutie europeana infiintata de Robert Graves (sec. XII), care s-a dovedit a fi indispensabila trubadurilor medievali si conceptului de „a face curte iubitei prin muzica si versuri”. Era explozia de romantism care s-a fasait in vremurile noastre, cand mertanul, gipanul si piroga numita iaht invioreaza hormonii si tresalta silicoanele.
Misterioasa muza cu numarul zece parea sa fie stabilita inca din antichitate, prin persoana poetesei Sappho din Lesbos, nasita de Platon. Pentru altii era Berenike, nevasta lui Ptolemeu II. Pentru francezi, a zecea muza era poetesa Antoinette Deshoulièrs (1638-1694), considerata de Voltaire cea mai talentata scriitoare. Si din America a tasnit o muza suplimentara, in persoana puritanei Anne Bradstreet (sec. XVII), prima poetesa americanca. Mai sofisticati, suprarealistii au gasit-o pe Godiva sau „Femeia care trece prin zid” si care a fost si singurul personaj fictiv psihanalizat de Sigmund Freud.
Dincolo de toate aceste frumoase propuneri de ocupare a celui de-al zecelea fotoliu de muza, o sugestie a super-umoristului Mark Twain pare sa fie cea mai apropiata de zilele noastre. Pentru acest geniu al zambetului nedisimulat, muza din culise era… MINCIUNA! Intr-un celebru eseu, Twain spunea ca minciuna ne farmeca cel mai mult si ca degeaba ne petrecem viata descoperind adevarul, caci „brasoavele” ne atrag ca un magnet irezistibil. Insa realismului pesimist al americanului i se opune un alt gen de clasificare a muzelor, mai dambovitean si mai apropiat de folclorul urban: „Iubita mea-i o muza/ Pana cand va fi lehuza”. Vom ilustra acest text cu reproduceri dupa interesantul pictor francez Simon Vouet (1590-1649), recunoscut pentru supletea cu care a introdus curentul baroc italian in tara natala – dupa un lung sejur in patria lui Caravaggio si Carracci.
PAUL IOAN
Comentarii