Amprente ale spiritualitatii noastre

          Caramidarii de Jos
          
          Vechiul prieten si colaborator al revistei noastre, Dumitru Raducanu, ne-a trimis un amplu material privitor la aceasta biserica, material din care încercam sa spicuim câteva date pentru dumneavoastra.
          Aflat în Cartierul Tineretului de azi, cunoscut odinioara sub numele „Caramidarii de Jos”, locasul are hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie si Sfântul Mare Mucenic Toma.

          Caramidarii de Jos
          
          Vechiul prieten si colaborator al revistei noastre, Dumitru Raducanu, ne-a trimis un amplu material privitor la aceasta biserica, material din care încercam sa spicuim câteva date pentru dumneavoastra.
          Aflat în Cartierul Tineretului de azi, cunoscut odinioara sub numele „Caramidarii de Jos”, locasul are hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie si Sfântul Mare Mucenic Toma. Constructiile noi diminueaza ceva din maretia de odinioara a bisericii, dar ea ramâne mereu aproape de inima drept credinciosilor din zona si nu numai. Zidirea este de data mai recenta, dar istoria ei începe din secolul al XVIII-lea, în 1711, când lânga „Crucea lui Leon Voda, aproape de biserica „Slobozia”era înaltata o bisericuta de lemn. Aceasta avea sa fie mutata de nepotul doamnei Elena a lui Matei Basarab pe locul din zona „Caramidarii de Jos”. Locasul era aflat pe un teren presarat cu gârle si helesteie deoarece sistematizarea Dâmbovitei a fost încheiata abia spre 1880. Bisericuta a fost însa amintita într-o serie de scrieri ale vremii si în catagrafiile din 1810 si 1831.
          Cu timpul, oamenii din zona au renuntat la meseria de caramidari, preferând sa treaca la cea de zarzavagii, mult mai banoasa. Sporindu-si într-un fel veniturile, în 1854, pun piatra de temelie a unei noi biserici. Unii cercetatori sustin ca vechea biserica a fost mutata pe loc, dar este mult mai posibil ca ea sa fi fost mentinuta o vreme pâna la terminarea celei noi. Cu tot entuziasmul oamenilor, lucrarile au mers greu, banii nefiind suficienti. Jupân Stoian Moraru pornise constructia, batând în pamânt stâlpii de lemn pe care sa se aseze fundatia de caramida, lucrarea fiind continuata cu chirpici, mult mai ieftin, dar mai putin rezistent. Totusi lucrul a mers greu, fiind întrerupt 12 ani, pâna când preotul Gheorghe Vutichis a pornit o colecta publica. În acest fel biserica este terminata în 1870 si târnosita la 8 noiembrie, acelasi an. Locasul este facut însa cu economie, cu ziduri înguste si turle de lemn. De aceea, în 1912, preotul Gheorghe Paunescu initiaza o serie de reparatii si consolidari care se termina mult mai repede, dar în 1922, la data de 22 mai, izbucneste un incendiu pe acoperis si din biserica nu mai ramân decât zidurile.
          Acelasi preot porneste o lucrare noua, având sprijinul credinciosilor dar si al autoritatilor vremii. De altfel în pronaos vor fi pictati ctitorii: Carol al II-lea, Regina Elena, Principele Mihai. Generalul Eraclie Nicoleanu, Epitropul Vasile Marinescu, Preotul Gheorghe Paunescu. Zidurile vechi sunt întarite dupa planurile arhitectilor Ion D. Trajanescu, Duiliu Marcu si inginer Aurel Belu, se pune acoperis de tigla, se înalta doua turle de beton, tâmpla si stranele sunt opera sculptorului Ion Babic iar pictura apartine lui Dimitrie Belizarie.
          Biserica este sfintita la 14 decembrie 1930 de patriarhul Miron Cristea. Importante lucrari de restaurare s-au facut periodic din 1961 pâna în 1970. În 1997 preotul paroh Badea Danut-Dumitru a pornit alte importante reparatii si consolidari, atât la biserica parohiala, cât si la cancelarie si la Capela Adormirea Maicii Domnului, ridicata în 1987, restaurata între 1997-2000 si pictata în interior de Simona Tudor. În 2000 lucrari de anvergura au sporit rezistenta si frumusetea locasului, parohia defasurând o activitate intensa si pe plan social-educativ, cultural si caritabil, având chiar sub îngrijire Casa de batrâni „Radu Voda” si diferite orfelinate din Bucuresti.