Amprente ale spiritualitatii noastreAnsamblul Schitul Maicilor

Pe strada cu acelasi nume din Capitala se afla o gradina minunata, cu o poarta metalica, la care un clopot fixat pe o latura a arcadei anunta prin sunetul sau de arama intrarea vizitatorilor. Înauntru te întâmpina bisericuta cu pridvor deschis, pe coloane de piatra rasucite elegant.
Pe strada cu acelasi nume din Capitala se afla o gradina minunata, cu o poarta metalica, la care un clopot fixat pe o latura a arcadei anunta prin sunetul sau de arama intrarea vizitatorilor. Înauntru te întâmpina bisericuta cu pridvor deschis, pe coloane de piatra rasucite elegant. Planul era cel traditional, adica: pridvor, pronaos, naos treflat. Deasupra pronaosului se înalta turla zvelta, cu scara de acces la clopot. În contrast cu maretia impunatoare a bisericilor din jur, acest locas, cu capiteluri si olane, sugera gratie si feminitate. Schitul s-a numit odinioara Schitul Hagi Dima dupa numele ctitoritei lui, Tatiana Hagi Dima. Aceasta scapând de robia turcilor, se calugareste, luând numele de Timoteia si apoi Kiriaki Schimonahia. Biserica era înaltata în cinstea Bunei Vestiri si cu multumire Prea Sfintei Fecioara. În jurul locasului la 1 octombrie 1726 era un grup de chilii. Unele documente pomenesc si numele unei jupânese Smaranda, mentionând de asemenea numele ispravnicului vremii, Pashali.
       
     În 1730 biserica este închinata mitropoliei si îsi sporeste avutiile. În 1805, mitropolitul Dosoftei hotaraste mutarea maicilor, cu tot avutul lor, la Manastirea tiganesti, schitul ramânând metoc al acesteia. Între 1865-1926 este dat în grija Bisericii Alba Postavari, revenind apoi la tiganesti. În 1896 biserica este renovata si repictata de o echipa condusa de Gheorghe Stoenescu, elev al lui Tattarescu. Din aceasta fresca se mai pot vedea portiuni în plafonul pridvorului. Tot acum se schimba si tâmpla, pastrându-se însa icoanele împaratesti, Chiliile din jur, fiind în parte nelocuite, se ruineaza, dar în 1952 schitul intra în obladuirea Patriarhiei. Între 1955-58, patriarhul Justinian dispune restaurarea bisericii si a cladirilor din jur, realizându-se o adevarata bijuterie cu elemente specifice manastirilor noastre. Cladirile cadru, înscrise pe lista monumentelor istorice sunt opera unei echipe condusa de arhitectii D. Ionescu-Berechet si Richard Liablich, inginer Dumitru Ionescu, mesterii Alfredo Mella si Ioan Bizon. În constructiile cadru se instaleaza Institutul Biblic unde, printre altele, existau ateliere pentru obiecte de cult cunoscute pretutindeni. În momentul masivelor demolari din cartierul Izvor, biserica este translata în 1982 în Strada Mitropolit Antim Ivireanu, fiind prima constructie la care s-a aplicat aceasta tehnica. Înghesuita între blocuri si lipsita de frumoasa ei gradina, biserica pare abandonata, asteptând sa-si recapete vechea stralucire.