Orasul Luminilor, Parisul, nu este vestit numai pentru multimea muzeelor si a turnurilor de catedrala, pentru spectacole stralucitoare si nostalgice plimbari cu vaporasele pe Sena, ci si ca un loc magic, in care oamenii isi conserva istoria pe care par sa o retraiasca in fiecare clipa. Poate de aceea cele trei arcuri de triumf: Arcul cu Carusel de langa Muzeul Luvru, Arcul de Tirumf ridicat in Place de l’Étoile si Arcul de la Défense sunt ridicate aproape in linie dreapta pe axa majora care traverseaza orasul de la est la vest, ca un simbol al eternitatii si gloriei.
Cel mai cunoscut si cel mai incarcat de semnificatii ramane insa cel din Place de l’Étoile. Aflat in piata de la extremitatea vestica a bulevardului Champs-Élysées, se inalta pe o esplanada de 120 metri, la intersectia a 12 strazi cu nume de batalii sau personaje simbolice pentru istoria militara a Frantei: Iena, Wagram, Hoche, Kleber etc.
Constructia acestui arc a fost sugerata de discursul lui Napoleon Bonaparte, adresat ostasilor sai la 2 decembrie 1805, a doua zi de dupa batalia de la Austerlitz: „Va veti intoarce acasa sub arcuri de triumf!”. La 18 decembrie 1806 se adopta un decret pentru lansarea lucrarilor finantate prin contributia armatei. Piatra de temelie este pusa in acelasi an, la 18 august, ziua de nastere a imparatului.
Dupa caderea Primului Imperiu, in 1815, lucrarile sunt suspendate si se reiau in 1826, in timpul domniei lui Ludovic al XVIII-lea, sub conducerea lui Jean-Nicolas Huyot. Acesta realizeaza antablamentul, bolta ogivala pentru sustinerea dalajului superior si bolta cu casete a arcului principal. In acelasi timp, Ludovic-Filip si ministrul Adolphe Thiers aleg programul iconografic al sculpturilor si altoreliefurilor. Acestea reprezinta „Plecarea voluntarilor in 1792”, lucrarea cunoscuta si sub numele „Marseilleza”, apartinand sculptorului François Rude, „Triumful din 1810” de Jean-Pierre Cortot, „Rezistenta din 1814” si „Pacea din 1815” purtand semnatura lui Antoine Étex. Constructia a fost terminata in 1836 de arhitectul Guillaume-Abel Blouet si inaugurarea a fost facuta pe 29 iulie, acelasi an, marcand „Revolutia” care a adus la putere monarhia.
Monumentul este inspirat de Arcul lui Titus din Roma, cu un arc unic, fiind diferit de modelele antice cu trei deschideri, dintre care cea din centru este mai inalta fata de celelalte doua care o flancheaza. Arcul din Paris se indeparteaza de modelul roman si prin aceea ca nu include nicio coloana si are dimensiuni exceptionale: 50 metri inaltime, 45 metri latime si 22 metri adancime. Este una dintre cele mai grandioase lucrari de acest fel, al doilea ca marime din lume. Deasupra altoreliefurilor amintite se afla alte sase basoreliefuri, care ilustreaza momente importante din timpul razboaielor revolutionare si napoleoniene. In partea inferioara a antablamentului o friza prezinta plecarea si intoarcerea armatelor in timpul capaniilor din Italia si Egipt.
Pe zidurile interioare sunt inscrise 558 de nume de generali ai imperiului, fiind subliniati cei care au murit in lupta. Exista, de asemenea, 30 de scuturi, pe fiecare fiind inscrise numele unei victorii a Revolutiei sau a lui Napoleon. La picioarele arcului se afla Mormantul Soldatului Necunoscut, idee care a luat nastere in 1916, in timpul Primului Razboi Mondial. A doua zi care a urmat armistitiului din 11 noiembrie 1918, s-a hotarat in Senat incoronarea solemna a unui asemenea erou, ale carui ramasite pamantesti urmau sa fie aduse cu onorurile cuvenite nu la Panteon, asa cum s-a propus initial, ci sub Arcul de Triumf.
La 11 noiembrie 1920 a fost depusa in Panteon inima lui Leon Gamtela, iar inhumarea Soldatului Necunoscut a avut loc in 1921, cand a fost si decorat cu Legiunea de Onoare. Flacara a fost aprinsa in 1923 de ministrul de razboi, André Maginot, si de atunci nu se stinge niciodata. In fiecare zi au loc aici diverse manifestari sustinute la ora 18,30 de 900 de asociatii ale vechilor luptatori.
IRINA STOICA
Comentarii