Exercitiile noastre de admiratie pentru cei care ne bucura ochiul si sufletul prin pictura se vor opri de asta-data asupra unui talent anume al artistilor plastici: arta metaforica (cum se spune metaforic) sau trompe-l’oeil. Expresia frantuzeasca („pacalirea ochiului”) a devenit notorie si în lumea anglo-saxona (desi aceasta are propria sintagma, „trick the eye”).
Eu personal cred ca, pe langa talentul înnascut de a crea frumosul prin forma si culoare, acesti artisti ai iluziei optice au si o inteligenta aparte, deoarece creatiilor lor reprezinta si o problema de perspicacitate pusa cu nonsalanta privitorului.
Dintre marii pictori contemporani ai iluziei optice l-am ales pe mexicanul Octavio Ocampo (nascut în 1943 la Celaya, Mexic) si care este extrem de apreciat în SUA (în special), Japonia si Europa. Ocampo este plurivalent, el devenind cu timpul si un actor si dansator renumit – dupa ce a urmat Art Institute of San Francisco –, deja fiind absolvent al scolii de Arte Frumoase din Mexico City.
Talentul sau a fost descoperit pe cand era adolescent si cand, în lipsa de bani, facea colaje cu hartie colorata. Asa a ajuns sa fie renumit si sa i se comande decorarea murala a primariei din orasul natal. Ulterior, Ocampo a fost atras si de sculptura. În SUA, el a generat o adevarata moda, multe staruri cerandu-i lucrari personalizate (Jane Fonda, Cher etc.) O lucrare de-a sa a fost oferita si expresedintelui Jimmy Carter de catre presedintele de atunci al Mexicului.
Doua dintre cele mai fascinante compozitii ale lui Ocampo au drept personaj principal o fata. În cea intitulata „Cascada argintie”, pletele fetei si nudul acesteia asezat la malul raului formeaza de fapt profilul unei… batrane. La randul ei, „Fata cu pasari” este o capodopera care a cucerit mai multe premii internationale si copii ale sale exista în multe colectii particulare.
Exceptionala creatie are drept elemente principale un trunchi de arbore curbat astfel încat sa delimiteze obrazul unei fete, iar trei pasarele bine plasate desemneaza cu mare finete ochiul, nasul si gura tinerei. Practic, portretul incomplet al suavei fiinte umane parca este pierdut în eter, nici o linie nenaturala nu-l delimiteaza, în simplitatea lui. Maiastra de-a dreptul este si lucrarea în care portretul lui Cervantes este compus din doi cavaleri medievali calare (doi Don Qujote) si o moara de vant. În alta panza, un tanar calare pe un cal alb si un rau argintiu alcatuiesc profilul unui batran îngandurat… Cand admiri astfel de opere care-ti solicita atat de mult apetitul pentru frumos, nu poti sa mai contesti armonia naturii si estetica ei dumnezeiasca. Un alt maestru al artei trompe-l’oeil este englezul Julian Beever, poreclit „Picasso al trotuarelor”.
Folosind creta colorata si întrerupand circulatia pietonilor pe strada, Beever creeaza exceptionale lucrari care deruteaza trecatorii. Dupa cum vedeti si-n imagine, acest genial exploatator al tehnicii perspectivei te poate face sa crezi ca trotuarul este gaurit pentru a face loc unui bazin în care se scalda o foca sau o domnisoara apetisanta. Te mai poate face sa crezi ca a aparut din senin o movila de nisip sau o balta în care pluteste o barcuta de hartie… Creatorii de iluzii sunt mai repede îndragiti decat unii pictori prea seriosi pentru a deveni nemuritori.
PAUL IOAN
Comentarii