In aceste zile de primavara in care incercam sa ne pregatim trupul si sufletul pentru marea sarbatoare a Floriilor, am dori sa readucem in memoria cititorilor unul dintre asezamintele ridicate spre slava lui Dumnezeu. Mai putin cunoscute decat cele din spatiul catolic-protestant, bisericile ortodoxe si-au recapatat prestigiul si sacralitatea, mai ales dupa caderea Cortinei de Fier. Printre acestea, un loc aparte il ocupa bisericile rusesti, frumusetea lor fiind unanim recunoscuta. Una dintre cele mai cunoscute astfel de constructii este „Biserica Mantuitorului Insangerat” din Sankt Petersburg.
Monument de arhitectura, aceasta atrage un numar de vizitatori comparabil cu al celor de la Ermitaj, Catedrala Sfantului Isaac sau gradinile Peterhof. Totul se datoreaza unor motive multiple printre care pot fi amintite: caracterul exotic al locasului realizat printr-o combinatie de baroc si clasic, avand puternice trasaturi locale, amplasamentul intr-un peisaj urban, pe marginea Canalului Griboiedov, pleiada artistilor care au lucrat aici si mai ales tragicului eveniment care a dus la ridicarea sa. Biserica a fost inaltata pe locul unde, in martie 1881, a avut loc asasinarea tarului Alexandru al II-lea. Era al saptelea atentat impotriva suveranului. In ziua respectiva se afla intr-o caleasca pe cheiul canalului Ekaterininski. O prima bomba a lovit una din roti, omorand un soldat din garda si un copil aflat pe trotuar, iar a doua l-a ranit mortal pe tarul care tocmai iesea din caleasca si care s-a stins din viata, cateva ore mai tarziu, in Palatul de Iarna.
Pe locul atentatului s-a ridicat o capela si, doi ani mai tarziu, o biserica in stilul celor din Moscova secolului XVI-XVII. Schita locasului a fost efectuata de arhimandritul Ignat, de la Manastirea Sfanta Treime – Sfantul Sergiu, iar calculele au fost facute de Alfred Parland (1843-1919). Proiectul a fost aprobat de Tarul Alexandru al III-lea in 1883 iar planurile detaliate in 1887.
Parland a fost preocupat in primul rand de consolidarea solului, constructia aflandu-se in apropierea apei. Dupa gasirea unor solutii ingenioase, a urmat turnarea fundatiei si zidurile au inceput sa se ridice. In 1894 erau terminate boltile, iar in 1895 s-a inceput montarea carcaselor celor noua cupole. In 1899 au fost aduse clopotele turnate in Finlanda, cel mai greu cantarind 17 tone.
Biserica este sfintita in 1907 si, pentru decorarea fatadelor exterioare, s-a folosit un mare numar de incrustatii cu majolica si panouri in mozaic, suprafata totala a acestora avand peste 400 mp. In interior au fost folosite circa 20 de feluri de minerale decorative, printre care marmura italiana, jasp de Ural si de Altai, porfir si rodonit. Suprafata mozaicurilor interioare depaseste 7000 mp constituind cel mai mare ansamblu de acest fel din bisericile ortodoxe. Desenele, dintre care impresionant este cel de pe cupola centrala, reprezentandu-l pe Christ Pantocrator (Imparat al Lumii), au fost realizate de cei mai de seama pictori ai vremii, mozaicurile fiind asamblate in atelierul fratilor Frolov.
Locul in care imparatul a fost ranit mortal este marcat in biserica printr-un impresionant baldachin incrustat cu lazurit de Bukhara, topaze si alte pietre semipretioase de Siberia. Cupolele si acoperisurile piramidale sunt acoperite cu tabla emailata, lucrata in fabrica Postnikov din Moscova. Iconostasul, relativ mic, este realizat intr-un singur registru din marmura si rodonit.
In anii 1950 biserica ajunsese intr-o avansata stare de deteriorare fiind lipsita de orice lucrari de intretinere. Apele canalului se infiltrasera in ziduri si s-a propus chiar demolarea monumentului.
A fost salvat de G. Butikov, administratorul catedralei Sfantul Isaac. El a reusit sa obtina dreptul de a interveni, si a elaborat un sistem de masuri impotriva infiltratiei apei. Tot el a condus lucrarile de restaurare, redand bisericii stralucirea de odinioara.
IRINA STOICA
Comentarii