Brebu

    
     Majoritatea manastirilor ridicate în secolul al XVII-lea au continuat sa fie, cel putin partial, întarite. Ele constituiau locuri preferate de retragere, uneori chiar de petrecere, importante centre de propagare a credintei, atragând multimi de pelerini, având ateliere mestesugaresti si fiind, nu în ultimul rând, focare de cultura.
    
     Majoritatea manastirilor ridicate în secolul al XVII-lea au continuat sa fie, cel putin partial, întarite. Ele constituiau locuri preferate de retragere, uneori chiar de petrecere, importante centre de propagare a credintei, atragând multimi de pelerini, având ateliere mestesugaresti si fiind, nu în ultimul rând, focare de cultura.    
     O asemenea constructie este manastirea Brebu, ctitorie a lui Matei Basarab (1632-1654), înaltata între 1641-1650 în comuna cu acelasi nume. Ea a functionat ca manastire pâna în anul 1863, fiind apoi transformata în biserica de mir. Vechiul complex, aflat în centrul satului, pastreaza înca zidurile înalte de incinta cu metereze de tragere, turnul clopotnita de la intrare, biserica din mijloc si casa domneasca din nord-vest.    
     Biserica, începuta de Matei Basarab – pisania mentioneaza data de 27 ianuarie 1650 -, a fost terminata în timpul lui Constantin Brâncoveanu. A fost construita din caramida, cu ziduri groase, atingând în unele locuri doi metri, dupa un plan trilobat, având un altar cu tâmpla de zid, naos cu doua abside laterale si un pronaos alungit împartit în doua de un perete. Deasupra naosului, pe acoperis, se afla o turla înalta cu 12 laturi. Peste pronaos, pe o baza comuna, sunt asezate doua turle mai mici, hexagonale. Fatadele prezinta, între soclu si cornisa, un brâu, împodobit cu o retea de ciubuce de caramida scoase în relief. Ferestrele si portalul intrarii au ancadramente din piatra cu elemente gotice, frecvente în epoca lui Matei Basarab. Tencuiala si pictura interioara au fost executate între anii 1838-1841. Pictura interioara nu prezinta o valoare deosebita, cu exceptia unor portiuni de pe glafurile ferestrelor din pronaos si cea din altar, executata de Sava Hentia.    
     Un loc de seama în arhitectura munteneasca a vremii îl ocupa turnul clopotnita ridicat, dupa cât se pare, în 1650. Este o constructie monumentala cu parter si trei etaje si fatade lucrate din caramida aparenta. Prin parter, mai exact prin gangul intrarii se patrunde în incinta. Primele doua etaje erau folosite pentru aparare, având numeroase metereze pentru arme de foc, iar la ultimul etaj, de plan octogonal, se afla clopotele. Fatadele sunt ornamentate cu ciubuce formând diferite figuri geometrice, etajele fiind despartite prin brâuri cu zimti. Curtea domneasca, din care se pastreaza integral pivnita, gârliciul de acces si o parte din ziduri, având un foisor deasupra scarii de coborâre, a fost construita în timpul lui Matei Basarab si refacuta la începutul secolului al XIX-lea.    
     Între anii 1957-1959 au fost executate serioase lucrari de restaurare când au fost refacute turlele în zidarie din caramida aparenta, cornisa si ancadramentele ferestrelor.    
     Întregul ansamblu este dominat de spiritul de ordine, specific Renasterii, legat nu numai de credinta, caracteristica neamului nostru, ci si de cautarea unei simetrii proprii epocii respective.