Prezent in multe opere literare si cinematografice, Podul Brooklyn din New York a fost construit intre anii 1869-1883 deasupra unei stramtori inguste, East River, o stramtoare agitata, plina de nave. Ridicarea unui asemenea pod la o inaltime care trebuia sa permita trecerea navelor pe dedesubt parea o utopie, dar necesitatea lui a fost pusa in evidenta in iarna lui 1868 cand East River a inghetat, blocand traficul marin.
In primavara anului urmator s-a hotarat, printr-un proiect de lege, constructia podului respectiv, la 23 mai, fiind numit inginer sef, John A. Roebling. Acesta studiase ingineria, arhitectura si filozofia la Berlin si, venind in America, infiintase o comunitate de fermieri. Nefiind multumit de acest tip de viata s-a reintors la activitatea de inginer, lucrand, printre altele, la construirea canalului Pennsylvania. Cu acest prilej a fabricat primul cablu metalic de fier forjat din America, dupa ce constatase cat de riscanta este tragerea slepurilor in sus, cu funii de canepa.
In ceea ce priveste legatura dintre Brooklyn si New York el propusese un pod suspendat cu o deschidere de 486 metri, de doua ori mai mare decat Podul Cincinnati, cel mai lung pod in momentul respectiv. Cu exceptia fiului sau, Washington, si el inginer, fost colonel in Razboiul Civil American, putini au dat crezare acestui proiect indraznet asa ca John Roebling a avut nevoie de doi ani pentru a obtine aprobarile necesare. Din nefericire el nu a mai apucat sa se implice in realizarea proiectului. La numai cateva saptamani dupa demararea lucrarilor s-a ranit la picior si nu a dat atentie acestui lucru, neglijand orice sfat al medicului, s-a imbolnavit de tetanos si s-a stins din viata la 63 de ani.
Fiul sau a preluat proiectul. Era un inginer bine pregatit, studiase la prima scoala de inginerie civila din America – Institutul Politehnic Penssalaer – si fusese trimis si in Europa unde studiase constructiile cu chesoane. Lucrase la podul Cincinnati si avea experienta in materie. Chesoanele erau niste cutii etanse din lemn si fier, deschise in partea de jos astfel incat muncitorii sa poata sapa in albia raurilor. Cu ajutorul lor au fost sapate fundatiile pentru turnurile inalte de 82 metri.
Materialul de la baza chesoanelor era excavat pentru a le permite fixarea intr-o anumita pozitie si spatiul de lucru era etansat, in vreme ce un sas permitea muncitorilor sa intre si sa iasa. Riscul era insa imens. In timpul lucrarilor chesoanele se puteau scufunda, incendiile puteau fi usor provocate de lumanarile cu ajutorul carora cei dinauntru isi cautau diverse obiecte, presiunea din interior era deosebit de ridicata si, in plus, muncitorii erau afectati de „boala chesoanelor”, o stare de slabiciune adesea fatala care, in cele din urma, a putut fi prevenita.
Dupa terminarea ambelor fundatii, in 1872, Roebling, bolnav si istovit, s-a retras la casa lui din Brooklin Heights de unde conducea lucrarile, sotia sa Emily slujind drept interpret. La 24 mai 1883 a fost taiata panglica de inaugurare, 150.000 de persoane si 1.500 de vehicule au traversat podul, eveniment care a fost sarbatorit cu un fast deosebit. Podul avea o deschidere centrala de 486 de metri, asa cum proiectase parintele sau, inaltimea de 41 de metri, o lungime totala de 1.825 metri si cabluri groase de 40 centimetri. Turnurile, de 82,6 m, erau, cu exceptia unui turn de biserica din Manhattan, cele mai inalte din oras si intre ele, in 1877, a fost suspendata o pasarela deschisa publicului larg.
In prezent podul a suferit extinderi si consolidari, traficul se desfasoara pe sase benzi, au fost construite alte poduri mult mai mari, dar el ramane o indiscutabila dovada de curaj si incredere in munca, proiectarea si executarea lui deschizand largi porti celor de mai tarziu.
IRINA STOICA
Comentarii