Situat la 80 de kilometri de Londra, orasul Cambridge s-a dezvoltat in jurul Universitatii cu acelasi nume, a doua ca vechime din regatul Unit, dupa cea din Oxford. Universitatea a luat nastere la inceputul anilor 1200, când un grup alcatuit din studenti si profesori au evadat din Oxford in urma unui conflict cu localnicii si s-au stabilit la Cambridge. Primul colegiu, Peterhouse, a fost infiintat in 1284 si exista inca si astazi. Orasul, cu peste 110.000 de locuitori, dintre care circa 10.000 sau, dupa alte surse, 22.000 sunt studenti, are, dupa cât se pare, o existenta straveche. In zona au existat colonii locuite inca dinaintea Imperiului Roman. Pe terenul unuia dintre colegii s-au descoperit ruinele unei ferme din perioada romana când a fost construit un fort la Castle Hill.
Asa cum ne apare astazi este unul dintre cele mai frumoase orase din Anglia, cu clopotnitele vechi, copaci impunatori, pajisti intinse si cladiri medievale. Râul Cam, care strabate orasul, este traversat de câteva poduri, printre care: Podul Matematicii si Podul Suspinelor, o copie dupa cel venetian.
Universitatea este alcatuita din 31 de facultati, fiecare cu propria ei istorie. Odinioara insa, viata studentilor era complet diferita de cea a tinerilor de astazi. Astfel, in Evul Mediu, baietii erau trimisi la studii la 14 ani. Dupa trei ani obtineau titlul de „maestru in gramatica” si dupa inca patru ani cel de „maestru in arte”. Colegiile erau impartite in functie de traditia monastica, aveau curti interioare, sali de mese, capele si, in zilele noastre, cele mai multe pot fi vizitate, cu exceptia perioadelor de examene. Cel mai vechi dintre colegii, Peterhouse, se mândreste cu vitraliile capelei, importate de la München, in 1850.
Colegiul Reginei, fondat in 1448 de Andrew Dockett, sub patronajul Margaretei de Anjou, sotia lui Henry al VI-lea, a fost refacut in 1465 de Elisabeth Woodville, sotia lui Edward al IV-lea. Se remarca prin eleganta cladirilor, poarta monumentala si Podul Matematicii, numit astfel pentru ca este construit fara cuie, stabilitatea lui datorându-se unor calcule riguroase. Capela Colegiului Regal este faimoasa pentru cele 12 arcade, bolta gotica, realizata de John Wastell in 1515, orga de lemn si vitralii din secolul al XV-lea. Tot aici se afla si celebra opera a lui Rubens „Adoratia Magilor”, realizata in 1634. La mica distanta se afla biserica „St. Mary the Great” construita in secolul al XV-lea, cu multe galerii adaugate in 1739. Interiorul este de mare frumusete, iar biserica apartine si unei facultati teologice. Turnul, construit in 1608, ofera vizitatorilor o admirabila priveliste a orasului.
Pe lânga Universitatea la care au studiat o serie de oameni ilustri, orasul se mândreste si cu câteva muzee. Cel mai frumos dintre ele este considerat Muzeul Fitzwilliam, cu o impresionanta colectie de manuscrise, dar si cu o multime de alte exponate. Poti admira aici portelanuri, antichitati egiptene, grecesti si romane, tablouri semnate de Hogarth, Gainsborough, Turner, pictori impresionisti si mari maestri olandezi. Manastirea Anglesey, construita in secolul al XII-lea, a fost restaurata in 1925 si gazduieste, pe lânga admirabilele piese de mobilier, o colectie de tapiterii si una de arta. Gradinile adapostesc o multime de pasari si insecte admirate de vizitatori. Nu poate fi omis din aceasta succinta prezentare, Muzeul de Arheologie si Antropologie, unde printre obiectele expuse, cea mai interesanta este Colectia Pacificului, realizata datorita descoperirilor facute de exploratorul James Cook.
In apropiere, la circa 20 de kilometri de Cambridge, se afla Muzeul National al Curselor de Cai evocând aceste competitii care dateaza din 1174. Este prezentata istoria acestui sport si sunt expuse o multime de picturi reprezentând cai si jochei faimosi. Orasul ramâne insa cunoscut in primul rând prin Universitatea la care au predat mari personalitati ca Erasmus din Rotterdam si Isaac Newton.
IRINA STOICA
Comentarii