Unul dintre cele mai bogate domenii de pe Valea Loirei, Serrant, apartinea in secolul al XIV-lea familiei Le Brie care inaltase aici un castel fortareata. Forma sub care ne apare astazi castelul a fost obtinuta mult mai tarziu, dupa ce Pontus Le Brie a obtinut de la Ludovic al XI-lea dreptul de a construi un castel intarit, care sa poata tine piept unor asalturi dusmane. Lucrarile au fost incepute in 1564 de Charles Le Brie, care a apelat la cunoscutul arhitect Philibert Delorme, cel care construise si aripa castelului Chenonceaux de peste Cher.
Cu toate ca lucrarile s-au prelungit si in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, castelul Serrant si-a mentinut un caracter unitar dominat de stilul Renaissance, stil obisnuit in epoca lui Francisc I si intalnit in arhitectura multor castele de la Valea Loirei. Elementele cele mai vechi, cum sunt turnurile din colturi si santurile umplute cu apa, se integreaza armonios in constructia cu ferestre ample si domuri.
Fatada este o combinatie armonioasa de sisturi inchise la culoare contrastand cu tuful vulcanic alb, sub acoperisul de ardezie sub care se deschid lucarnele. O nota aparte ii ofera constructiei frontonul triunghiular, iar multimea ferestrelor lumineaza din plin interiorul transformandu-l intr-o locuinta confortabila.
Dupa familia De Brie, castelul a apartinut intre 1590-1636 lui Hercule de Rohan, duce de Monbazon dupa care a intrat in posesia lui Guillaume de Beautru, viitorul conte Serrant. Ales membru al Parlamentului de Rouen la varsta de numai 22 de ani, a fost numit ulterior intendent de Turenne, ambasador al regelui si consilier la Curte. Inteligenta lui supla l-a facut cunoscut nu doar pentru activitatea diplomatica, ci si pentru spiritele sale, citate adesea chiar de Academia Franceza
Printre urmasii lui s-a numarat frumoasa Margareta al carei sot, maresalul Vaubrun, comandant al armatei regale, a cazut in batalia de la Alpenheim, in 1675. In memoria sa a fost inaltata o capela in prelungirea aripei drepte a castelului. Lucrarea a fost incredintata lui Hardouin Mansart, cel care concepuse si Sala Oglinzilor in Palatul Versailles. In capela a fost ridicat un impresionant monument funerar al carui proiect este atribuit lui Charles Le Brun.
In 1808 castelul a fost pregatit pentru Napoleon, improspatandu-se tapiteriile mobilelor si decorandu-se un semineu cu un bust al imparatesei Maria-Luiza, realizat de Canova, artist preferat al Imparatului. Dupa familia Serrant, castelul a devenit proprietatea unui nobil irlandez si apoi, din 1830, a intrat in posesia ducelui de la Tremoille, ai carui descendenti sunt proprietarii locului si in zilele noastre.
Interiorul este bogat mobilat si impodobit, pe langa sfesnice, candelabre, mobilier aparte si cu tapiserii de Bruxelles. Biblioteca impresionanta contine cateva mii de volume. Trebuie remarcate de asemenea scara interioara, sufrageria si plafoanele sculptate, armonizandu-se perfect cu pardoselile de lemn si de marmura, partial acoperite de covoare valoroase. In capela, pe langa monumentul marchizului de Vaubran se poate admira o sculptura policroma reprezentand o Pieta, tema nespus de indragita si larg raspandita in epoca.
IRINA STOICA
Comentarii