La fel de faimoase cum sunt cele din Roma, catacombele din Neapole reprezinta un adevarat oras subteran. Cele mai multe erau loc de intalnire si de inchinaciune a vechilor crestini. Fiecare retea subterana este inchinata sfantului care a dominat prin personalitatea sa, prin actele sale de sfintenie, o anume perioada. Printre acestea trebuie amintite „Catacombele San Gennaro”. Intrarea aici se face prin Biserica „La Madre del Buon Consiglio”. Acestea constituie unul dintre cele mai largi complexe din sudul Italiei, desfasurand un mare numar de pereti pictati, a caror realizare a fost efectuata pana spre secolul al X-lea. De fapt ele dateaza din secolul al II-lea si au fost aranjate pe doua nivele subterane. Printre frescele admirabil conservate, se afla una din secolul al X-lea, reprezentandu-l pe Sfantul Gennaro, cand ramasitele pamantesti ale sfantului patron al cetatii au fost depuse aici. La fel de venerate de locuitori sunt Catacombele Sfantului Gaudioso, in care se patrunde prin biserica „Santa Maria de la Sanita”. Acestea, constituind un cimitir, care dateaza inca din secolul al V-lea, contin mormantul sfantului al carui nume il poarta. Mozaicurile si frescele au fost aranjate intr-o ordine stricta in secolul al V-lea si al VI-lea. In secolul al XVII-lea o buna parte din aceste catacombe au fost folosite intr-un mod mai degraba ciudat, pentru ca trupurile celor morti erau lasate sa se usuce in locuri special scobite. Dupa un timp erau zidite, dar craniile ramaneau vizibile, iar peretii erau decorati cu scene din viata defunctului.
De fapt in districtul Sanita se afla si osuarul Fontanella, unde o serie de oseminte, mai ales cranii, sunt expuse pe platforme de tuf. Conform unui vechi obicei, acestea sunt curatate si venerate de familiile din districtul respectiv. In apropiere pot fi vizitate Catacombele San Severo, din secolul al V-lea, plasate in vecinatatea bisericii cu acelasi nume. E foarte greu de crezut ca poti gasi asemenea locuri, incarcate de macabru, intr-un oras al soarelui, al luminii si al cantecului. Se pare insa ca locuitorii de aici n-au uitat nicio clipa efemeritatea vietii pe Pamant. Catacombele Neapolelui nu sunt insa doar biserici si cimitire. Din biserica Paolo Maggiore se coboara intr-un segment de drum subteran despre care se crede ca a fost un apeduct roman din timpul lui Augustus.
Apa era adusa aici din raul Sarno si condusa catre fantanile orasului. Conductele aveau o lungime de circa 170 kilometri si treceau printr-o serie de tunele, multe dintre ele astupate de vreme. Nu exista inscriptii care sa mentioneze data cand au fost construite sau scopul lor, de aceea oamenii de stiinta s-au marginit la presupuneri. Obiceiul de a penetra subsolul acestei zone, inclusiv excavarile pentru material de constructie dateaza, din antichitate si a continuat vreme de secole.
In timpul Celui de al Doilea Razboi Mondial catacombele din oras au slujit ca adapost, pentru locuitori, impotriva bombardamentelor. Efectele acestei activitati subterane insa de multe ori efecte negative cand, pe neasteptate, se ivesc adevarate cratere pe strazile orasului. Oamenii insa, renumiti pentru priceperea lor in constructia drumurilor, intervin imediat, inlaturand stricaciunile pe cat mai bine posibil. Ei apreciaza in egala masura intunericul de sub pamant dar si albastrul marii cu golfurile si grotele ei si peisajul din jur pe care se inalta, impresionanta, silueta Vezuviului.
IRINA STOICA
Comentarii