Ce framantari si cata durere pot fi în sufletul unui pictor atunci cand o copie a unei lucrari personale este arsa în public? Se întampla chiar în secolul XX, la Chicago, în 1907. Nefericitul autor era nimeni altul decat unul dintre fruntasii artei moderne, Henri Matisse. Avea treizeci si opt de ani pe atunci si panza „Nudul albastru” era considerata atat de controversata, încat o parte a publicului american n-a suportat-o. Stilul în care a fost elaborata a fost cel fovist, adica acea maniera stridenta de a vizualiza culorile aprinse si de a le impregna cu o stralucire ireala, departe de luminozitatea naturala. Numit astfel de la „fauve” (bestie), acest curent controversat a reprezentat, totusi, prima etapa în cariera îndelungata a marelui pictor francez.
Nascut în nordul Frantei, Henri-Émile-Benoît Matisse (1869-1954) se afla la Paris pe cand avea douazeci de ani si studia stiintele juridice. O operatie de apendicita îl tintuieste la pat, iar mama sa îi alina convalescenta aducandu-i unelte pentru desen si pictura. Astfel, poate doar întamplarea l-a facut pe acel tanar sa-si descopere vocatia pentru arta si devine unul dintre cei mai sarguinciosi cursanti ai Academiei Julien. Impresionismul si mai ales post-impresionismul – prin Van Gogh, Cézanne si Gauguin – i-au trezit marele interes pentru triumful culorii în dauna formei si a naturalului.
Dar o multime de alte nume ilustre i-au influentat tineretea artistica, printre care Poussin, Watteau si Manet. Atras de suprematia culorilor care „înteapa”, Matisse lucreaza alaturi de Derain si expune la „Salonul de Toamna” – replica a avangardistilor fata de Salonul oficial din Paris – cateva lucrari remarcabile, printre care si „Femeie cu palarie”. Dar critica a fost nemiloasa, unele dintre remarcile vremii fiind urmatoarea: „fovistii arunca o galeata de vopsele asupra publicului”. Era portretul sotiei sale, Amélie… Peste doi ani, în 1907, „Nudul albastru” nu avea sa starneasca numai dispret, ci si furie. Dar ceea ce s-a petrecut la Chicago a fost incalificabil.
În pofida acestor lovituri directe si naucitoare, tanarul Matisse nu a fost deloc marginalizat de colegii de breasla. Dimpotriva. Artistul se alatura nonconformistilor din Montparnasse si perioada 1907-1917 e una de mare eficienta pentru pictor. Ce-i drept, maestrul atrasese atentia unor importanti colectionari de dincolo de ocean – familia Stein si Cone –, din partea carora a primit constant sprijin financiar. Stingherul fovist de la Salonul de Toamna (unde expusesera si Rodin si Constantin Brancusi) devenea treptat un adept al neoclasicismului. Fovismul era în declin si, precum prietenul sau mai tanar, Picasso, artistul se orienta spre curentele care reprezentau „întoarcerea la ordine”. Burghezul din Montparnasse se retrage în sudul Frantei si, printre alte preocupari neoclasice, se dedica nudului de femeie si în special odaliscei.
Loviturile vietii n-au încetat nici spre batranete. Fiica sa Marguerite, intrata în miscarea de rezistenta, este încarcerata într-un lagar german. Apoi sufera o delicata operatie la colon (1941), în urma careia este imobilizat într-un scaun cu rotile. Dar continua sa lucreze, preferand colajele („pictura cu foarfecele”). A fost îngrijit pana la moarte de un fost model al sau, rusoaica Lidia – fiind parasit de sotia Amélie, dupa patruzeci si trei de ani de casnicie… Astazi, o lucrare de Matisse poate valora pana la 17 milioane de dolari.
PAUL IOAN
Comentarii