Simbol al muntilor Apenini din Italia, in parcul Vilei Pratolini, un colos de piatra si caramida este considerat una dintre minunile Toscanei. Cunoscut ca una dintre cele mai mari statui din lume, cu o inaltime de 10 metri, a fost realizat intre 1577-1581 la cererea lui Francisc I de Medici, mare duce de Toscana.
Statuia de o frumusete neobisnuita este jumatate om, jumatate munte cu care pare ca face corp comun. Intruchipare perfecta a spiritului renascentist uriasul de piatra pare inrudit cu natura care il inconjoara dar, cu toata atitudinea lui statica, meditativa, emana viata si dinamism.
Pare a fi erou victorios din lupta cu o fiara, respectiv un sarpe urias din a carei gura tasneste apa. Este un zeu misterios si puternic, avand trasaturi severe asemenea muntelui din care isi trage numele, o barba facuta din stalactite si trupul acoperit de frunze si muguri.
Istoria statuii incepe in secolul al XVI-lea cand Francesco I de Medici hotaraste sa construiasca Villa di Pratolino, inconjurata de o superba gradina, pentru a-i face pe plac iubitei sale Bianca Capello, devenita mai tarziu sotie.
Pentru ridicarea faimoasei statui, ducele apeleaza la renumitul sculptor al vremii Jean Boulogne, cunoscut sub numele de Giovanni da Bologna sau Gianbologna. Acesta era un artist flamand stabilit in Italia, care a trait intre anii 1529-1608 si devenise cunoscut pentru lucrarile sale de marmura si bronz realizate in stil tarziu renascentist sau in stil manierist. El termina impresionanta lucrare in 1580, la origine fiind inconjurata de mai multe stanci. Din nefericire nici ducele si nici sotia sa nu apuca sa vada lucrarea, amandoi stingandu-se din viata in 1578.
De fapt colosul nu mai era doar o opera de arta ci fusese conceput si ca un loc de retragere, inauntrul sau existand cateva camere, amintind de pesterile muntilor. Este un fel de cladire goala pe dinauntru, incaperile de aici fiind ornate cu fresce, cristale si multe alte decoratii. Patrunzand in ele este ca si cum ai intra in inima unui munte, dar camerele sunt concepute ca un spatiu de locuit pentru o fiinta umana, indeplinind diferite functii. Zidurile camerelor sunt groase iar frescele reprezinta oameni puternici sau mineri in cautarea pietrelor pretioase. Este confirmat oficial zvonul conform caruia capul uriasului adaposteste o camera in care exista un semineu special. Cand focul este aprins, fumul iese pe nasul uriasului, dand statuii o infatisare fantastica, desprinsa parca din romanele lui Tolkien despre lumi disparute.
Dupa moartea ducelui Francesco de Medici si a sotiei sale, domeniul este lasat in paragina, primele mentiuni despre el aparand in secolul al XVIII-lea cand o parte a acestuia este anexata Gradinei Boboli. Intra din nou intr-un con de umbra, dar in 1820 Marele Duce Ferdinand al III-lea cumpara domeniul si transforma gradina in stil englezesc, aceasta devenind cel mai romantic loc din Toscana.
Parcul si-a mai schimbat de cateva ori proprietarul si, in cele din urma a ajuns in administrarea Florentei. In cea mai mare parte a anului este un loc deschis marelui public.
Uriasul fusese inconjurat de mai multe statui de piatra sau de bronz care de-a lungul timpului au fost mutate sau pierdute. El a rezistat insa secolelor, oglindindu-se in apa de la picioarele lui, inconjurat de verdeata si pastrand in sufletul lui de piatra o multime de secrete inca nedescoperite.
Cunoscut si sub numele de Appennino reprezinta nu doar o alegorie a muntilor, ci si o reprezentare a victoriei vietii.
IRINA STOICA
Comentarii