Pentru un maestru al suprarealismului digital precum George Grie, un singur obstacol trebuia depasit in arta sa devianta: gravitatia. A reusit si talentul sau impresionant l-a facut stapanul unei lumi neogotice, unde halucinatiile sunt firesti precum iarba in care se ascunde melcul. Dar nu orice melc, ci acela care intra in casa doar ca sa viseze. Intr-adevar, George Grie viseaza la vremurile cand mamutii isi psalmodiau cantecul de lebada, iar lebedele stateau la rand, in anticamera evolutiei lui Darwin. Si cum poti visa mai patrunzator decat prin intermediul neosuprarealismului, domeniu in care George Grie exceleaza de aproape zece ani.
Nascut (1962) intr-o Uniune Sovietica pusa pe harta „cubaneza” cu SUA, artistul si-a propus de tanar (absolvent de „Arte frumoase si design”) sa evadeze in peisajul subconstientului, prin pictura. Era un suprarealist incolonat printre altii, dar explozia artei digitale (2D si 3D) si a fenomenalei „magii a realismului” l-a detasat cu vioiciune si l-a transformat intr-unul dintre cei mai cunoscuti neosuprarealisti. Adica prieten si adversar, in acelasi timp, al „Manifestului” lui André Breton (1924). Caci pentru George Grie, stabilit de decenii in Canada, eliberarea de orice bariera a rationalului este doar o conditie prin care ii face o reverenta lui Breton, insa deraierile imaginatiei sunt, totusi, cenzurate de trairile romantice, cinice sau persiflante ale autorului.
„Colectia din congelator” a lui Grie ne duce tandru de mana intr-o planeta inrobita derizoriului si ne da branci, fara menajamente, in bratele fanteziei sale rascolitoare. Poate ca cea mai reprezentativa lucrare este cea in care mamutul prizonier al gheturilor pare sa ceara indurare de la ocupantii unui castel sculptat in sloiuri si devenit corabie cu panze moarte. Bietul mamifer nu stie ca omul n-a putut supravietui si ca el insusi agonizeaza fara speranta. Gerul atotbiruitor a dezumanizat Pamantul si operele colectiei susamintite nu au nici macar o umbra a vreunui umanoid. Totul a cazut in capcana unui Celsius cu minus inainte si, ici-colo, cate o vietate disperata incearca sa inteleaga ce se intampla.
Un arhitect fabulos a cioplit palate somptuoase (unele aducandu-ne aminte de catedralele din Milano si Köln) in aisberguri singuratice. Intr-un haos cronic care-ti taie rasuflarea, un urmas al lui Michelangelo a facut o „Re-creatie” infernala, in care Creatorul inspirat din Capela Sixtina zamisleste un fel de general din armata lui Napoleon, intr-o lume militarizata. Numai un „Supravietuitor” mai scoate fum, ca o fabrica a mortii intr-un ocean nemilos…
Pesimismul glacial al lui George Grie nu este impregnat doar de banchize, ci si de obsesia corabiilor fantomatice vagabondand intr-o lume vaduvita definitiv de soare. Imaginile sunt fumuriu-cetoase si ultimul semn de viata ar putea fi o tabla de sah, si ea invadata de talazuri. Poate ca apartine vreunui capitan de vas devorat de frigul napraznic. Dar si pe arena cu patratele isi face loc o corabie care ataca nemiloasa un cuplu stingher. Sunt regele si regina unei partide pierdute de soare in inclestarea cu bezna. Artistul viseaza urat si ne transmite un cosmar cu lacrimi devenite turturi… si totusi, asa ceva nu se poate. E doar fantezia unui om care a adormit uitand sa arunce vreascuri in soba. Indolenta de neosuprarealist!
PAUL IOAN
Comentarii