Pare o banalitate sa vorbim despre culori, absolut tot ce face parte din noi si din realitatea inconjuratoare fiind definit si prin aceasta „dimensiune” a luminii fara de care viata nu ar exista.
Cu toate acestea, nu de putine sau ignoram ori pur si simplu nu cunoastem elemente ce isi trag originile din cromatica Universului, care insufletesc cultura traditionala – a omenirii.
Nuantele expresiilor faciale
Din cantitatea enorma de informatii extragem cateva elemente caracteristice in special civilizatiei chineze, care a utilizat dintotdeauna, cu precadere, culori luminoase, exceptand dinastiile Pre-Qin si Qin.
Exista si in cazul acesta particularitati, transformari, variatiuni foarte spectaculoase. In China moderna rosul e o culoare foarte populara desi in Antichitate, acesteia nu i se acorda o atentie deosebita. Si mai curios, in limba chineza moderna, yan inseamna „culoare”, acceptiune totalmente diferita de cea din vechime – de „expresie faciala”!
Ca un argument general valabil de necontestat, este suficient sa mentionam ca, in gandirea orientala profunda, originea tuturor lucrurilor e alcatuita din cinci elemente – apa, foc, lemn, metal si pamant, din care provin si culorile de baza: negru, rosu, albastru-verde, alb si galben.
Dintre ele, negrul si albul au aparut cele dintai, din spectrul lor derivand infinitatea celorlalte nuante, lucru confirmat de stiintele exacte. Oamenii au stabilit gradual o relatie intre culori si cele cinci elemente care ghideaza miscarea naturala a cerurilor, iar intr-o extensie „pamanteasca” a ideii, ei isi aleg vesmintele, hrana, locuinta si mijloacele de deplasare in functie de schimbarile naturale ale anotimpurilor, ceea ce integreaza si teoria celor cinci elemente.
Casa – micul univers uman
Mentalitatile diferite si uneori divergente ale civilizatiilor orientale, respectiv, occidentale pot fi usor sesizate inclusiv in raportarea la culori. Segmente de viata curenta sunt accentuate in mod specific, dar de pe pozitii opuse, cum sunt de pilda celebrele ipostaze cromatice ale doliului: negru in Europa, dar alb in Orient.
Deosebirile sociale ale lumii chineze erau aspru reglementate, inclusiv prin culorile vesmintelor. De pilda, galbenul permis imparatului si curtii imperiale nu putea fi adoptat sub nicio forma si de supusii sai.
De asemenea, tinuta vestimentara oficiala specifica diferitelor ranguri se distingea prin anumite culori. La fel ca in zilele noastre, cand calugarii se imbraca in negru ori clerul catolic poarta diverse culori in functie de rang, medicii poarta de obicei alb, iar alte ocupatii din sanatate se disting tot prin culori optimiste.
Incomparabil mai riguros decat astazi, culorile erau utilizate dupa reguli stricte si in proiectarea localitatilor, a zidurilor, a decoratiunilor arhitectonice. Dupa dinastia chineza Ming, numai apropiatii imparatului aveau dreptul de a locui in case cu peretii rosii si cu acoperisul de tigla galbena; cele ale oamenilor de rand puteau fi construite din caramida albastra si avand acoperis albastru.
In aceeasi sfera a vietii curente, culorile din interioarele cladirilor purtau semnificatii aparte. Grinzile si coloanele erau bogat colorate, in timp ce negrul pentru acoperis si albul pentru ziduri se intalneau si ele destul de frecvent. De asemenea, fara a fi reglementate, utilizarile vopselurilor s-au deosebit si in functie de dinastie.
In nord, peretii erau de obicei vopsiti in rosu si maro pe vremea dinastiei Wei, completate cu albastru si negru. In schimb, culorile dominante la dinastia Song erau albastru si verde, iar la Tang predomina galbenul, insotit de variatiuni ale altor nuante foarte luminoase.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii