Una dintre marile surprize ale artei moderne europene vine tocmai din China, unde o artista a reusit sa se impuna, „impotriva curentului”, prin nudurile sale feminine de o finete si duiosie remarcabile. Talentul ei si o conjunctura favorabila au facut ca Pan Yuliang (numele de artista) sa fie o premianta a pretentioaselor scoli de arta din Vechiul Continent.
Nascuta in 1895, intr-o familie foarte saraca, la Jiangsu, provincia Anhui, Zhang Yuliang devine orfana pe la zece ani si unchii sai o vand unui bordel la paisprezece ani. Probabil ca viata mizerabila din acele timpuri nu i-ar fi oferit niciodata prilejul sa evadeze in normalitate. Dar destinul sau a vrut ca de ea sa se indragosteasca un om bogat, Pan Zanhua. Acesta pur si simplu a cumparat-o si a instalat-o acasa la el. In confortul noilor conditii, tanara de 21 de ani isi descopera talentul (lucra cu penita, in stil chinezesc) si marinimosul barbat o da la scoala de arta din Shanghai. Absolva cu brio acea prima cultivare a talentului nativ si Zanhua, impresionat ca iubita lui este artista, se decide s-o trimita pe banii sai la Paris, sa se cultive in profunzime. In Europa, lucrarile ei – considerate a fi postimpresioniste – sunt primite foarte bine si fosta pensionara de bordel ajunge Academia Regala de Arta din Roma.
Prin arta ei de pionierat in ceea ce priveste exprimarea plastica a chinezilor, Pan Yuliang (cum se semna) primeste numeroase premii in multe capitale europene si este chemata la Shanghai sa predea arta occidentala.
Din 1929 si pana in 1935 este profesoara, apoi se intoarce la Paris si se stabileste in capitala care i-a adus celebritatea. Trebuie subliniat aici ca nu banii au atras-o, ci atmosfera artistica si mai ales faptul ca o buna bucata de vreme nudurile erau privite cu suspiciune de autoritatile chineze. Caci Pan Yuliang se specializase in nudul feminin, influentata cat se poate de evident de Cézanne, Renoir, Degas si chiar era poreclita „doamna Manet”.
Chinezoaica ducea un trai foarte modest, lucrarile ei erau cautate dar platite mult sub cele ale europenilor. Din cauza problemelor financiare se muta foarte des in locuinte simple, iar propriul ei trup il folosea ca model. Simultan, o alta artista cucerise Europa, dar de pe alte pozitii. Era fermecatoarea poloneza Tamara de Lempika, si ea specializata in nudul feminin si care ducea o viata mondena scanteietoare. Daca Lempika se acomodase stilului „art deco”, nostalgia impresionismului din opera lui Pan Yuliang este coplesitoare.
Femeia dezgolita este solitara (ca la Degas si Renoir) sau in grup (Cézanne). Imbaierea era deja indragitul pretext al goliciunii senzuale, de la Rembrandt, Velázquez, Goya, Boucher, Bouguereau, Ingres… Pozitia culcata sau sezand, accesorii precum stergarul, esarfa si un animal de companie (vezi celebrul Griffon Terrier al lui Renoir) nu-i lipsesc nici artistei asiatice. Dar o individualizeaza un autoportret de senzatie, in care femeia cu sanii dezgoliti trage un chef de una singura, pe masa fiind mai multe sticle si o scrumiera sufocata de chistoace. Femeia zambeste complice privitorului confirmand ca musca lacoma din bucuriile vietii…
Toate femeile lui Pan au trasaturi asiatice, iar formele corpului sunt ale unei femei fara cura de slabire, dar si fara colaceii de grasime ai lui Rubens… In 1959, Pan Yuliang a primit Premiul de Aur al Parisului si pe cel de Argint al Belgiei. Revolutionara artista a murit in 1977, toate operele ei fiind cumparate de statul chinez in 1985.
PAUL IOAN
Comentarii