O buna parte a criticilor de arta sustine ca panza „Femei la baie” a lui Jean-Honoré Fragonard (1732-1806) este inspiratoarea temei omonime cu care marii maestri ai impresionismului si post-impresionismului s-au delectat, fiecare dintre ei dorind parca sa perfectioneze modul in care femeia in stare pura poate sa trezeasca simturile fara sa fie frivola.
Maestrul Fragonard ar fi initiat o stafeta a perfectiunii culorii si formei in care eroticul se imbina cu puterea de sugestie a faptului ca nudul feminin este o delicatesa si nu o friptura spre care se inghesuie furculitele privirii. Realizat in mai multe variante, „Femei la baie” (sau „la scaldat”) este o capodopera a unui maestru care s-a aflat printre primii artisti care au descoperit ca eroticul te salveaza de la alunecarea in saracie. Pictor francez de origine italiana, Fragonard s-a impus repede ca mare si sensibil talent, insa acest „gentil florar” s-a plictisit de academismul care era obligatoriu in epoca si s-a indreptat cu mare succes spre tematica numita pe scurt „Serbarile galante”.
Intre 1765 si 1769, artistul a compus scene erotice de o mare finete, care au cucerit publicul si o buna parte a domnilor si doamnelor din inalta societate. Crescut la scoala unui alt „cofetar de nuduri”, François Boucher, Fragonard ridica eroticul bine temperat pe culmile frumusetii frugale, usor de digerat si de pudibonzi. Mai mult, acest adorator al femeii dragalase si naive a transformat cu istetime bomboana fondanta a lui Boucher intr-un trandafir. Finetea epidermei si rotunzimile bine temperate dar cuceritoare parca transmit privitorului si mireasma rozelor. Sanii si soldurile par niste petale rozalii pe care ti-e teama sa le atingi, pentru ca le-ai distruge farmecul.
Dincolo de toata aceasta pledoarie, sta totusi o intrebare cu raspuns imprevizibil: oare femeia la baie este inventia acestui francez cu floare la butoniera? As invita cititorul sa revada doua capodopere create cu un secol inaintea lui Fragonard: „Bathsheba” (1654) si „Susanna” (1636), ambele realizate de Rembrandt. Pozitia si atitudinea femeii in acele scene ar putea fi inaintasele celebrei compozitii a lui Fragonard. Si asta pentru ca in oricare alta scenografie, nudul feminin pare usor fortat, ca si cum un model asezat de pictor ar fi de vina. Or femeia la baie (in interior) sau la scaldat (in natura) este ca o scena „furata” de un artist furisat cu indrazneala in apropierea lor. In preajma apei se dezgolesc cu un scop bine determinat, nu pentru a poza. De aici si spontaneitatea adorabila sugerata de compozitie, adica tocmai mobilul pentru care Cézanne si compania au preluat ideea.
Nu trebuie sa se inteleaga ca nudul de interior, oarecum fortat, nu ar avea sagetile erotice ale nudului in natura, insa este o mare diferenta intre „a poza” si „a fi surprinsa” in toata splendoarea trupului… Pictor de petale inmiresmate, sarmanul Fragonard a murit de congestie cerebrala, dupa ce a mancat cu prea mare pofta o inghetata de… trandafiri.
PAUL IOAN
Comentarii