Un subiect definitoriu din arta lumii, vechi de zeci de mii de ani in pictura, este vanatoarea. Desenele rupestre din grote si pesteri ori schitate pe pereti exteriori de stanca nu pot fi considerate arta in sine, in acceptiunea actuala a termenului, care implica la modul imperativ artistul in actul estetic deliberat. Insa nu constituie un impediment in a le considera inceputurile naratiunilor imagistice despre vanatoare.
Aceasta pozitie este cu atat mai importanta cu cat elementele de baza ale subiectului vor fi perpetuate practic in toate desenele si picturile din acelasi domeniu, cu extensiile inerente si obligatorii racordate la epocile si la mentalitalitatile corespunzatoare.
Pornim de la binecunoscutele scene de vanatoare schitate prin tehnici primitive pe piatra, descoperite in Franta, Spania, Borneo, in desertul Tassili, dar si in pesteri din Romania: Cuciulat, Coliboaia.
Desenele respective au o conotatie ritualica, evocand un mod de viata si o conditionare de baza a existentei comunitatii respective, acea privire in interior, prezenta in subconstientul pictorului primitiv ori modern. Se expun simboluri pe care le putem considera universale si ancestrale: vanatorul asimilat viului; vanatul asimilat victimei si fiintei jertfite pentru asigurarea perpetuarii speciei biruitoare; dinamismul obligatoriu, fara de care totul ar fi mortificat; unealta ce apartine deopotriva vietii si mortii, respectiv arma.
Practic, din nicio creatie artistica evocatoare a vanatorii acestea nu lipsesc, cu o exceptie manifestata insa, deloc paradoxal, printr-o… posibila absenta logica: a victimei, in cazul in care avem de-a face cu o reprezentare a pregatirii pentru vanatoare ori a personajului investit cu statutul de vanator (acesta poate fi un om sau o divinitate, ca Diana, zeita infatisata de obicei inarmata cu arc si sageti, insotita de un caine sau de o caprioara).
Vanatoarea ca motiv artistic a fost reprezentata secole si milenii de-a randul in mod realist si explicit. Ii putem aminti aici pe renascentistul italian Piero di Cosimo (Vanatoare primitiva si Intoarcerea de la vanatoare, care combina mitul cu viata cotidiana intr-o revarsare de personaje si actiuni in plina desfasurare), pe Rubens, cu cele cinci tablouri de vanatoare „specializata” (mistret, lupi si vulpi, hipopotam si crocodil, tigru, leu si alte feline feroce), unde miscarea si durerea fizica evoca atrocitatea legii nescrise a naturii „ucide sau vei fi ucis”, ori pe Pieter Brueghel cel Batran cu ai sai Vanatori in zapada (mai degraba ei fiind victime, un grup tacut de oameni impovarati parca de toate grijile lumii).
In arta moderna, vanatoarea nu se petrece neaparat in desisuri ori pe camp, ea evadeaza dincolo de marginile padurii si ale lumii vazute, pentru a se strecura cu perfidie in insasi fiinta autorului. Acolo, aproape inevitabil, creatura vanata pana dincolo de orice suportabilitate a sufletului si mintii este omul, artistul haituit fara odihna de gonacii nevazuti ai existentei pamantesti, ascunsi in hatisurile orasului, ale suferintelor trupesti, ale relatiilor neimplinite, ale sentimentelor tradate…
Un exemplu emblematic in acest sens este Cerbul ranit („El venado herido”) tabloul pictat de Frida Kahlo (1946) in stilul ei inconfundabil, afectat de dramatismul unor trairi reale, incarcate de durere si disperare. Cerbul – faptura ranita de cele noua sageti – are chipul artistei, detaliu pe de o parte semnificativ pentru identificarea simbolica a victimei cu ea, iar pe de alta parte lasand loc unor interpretari variate, deseori privitoare la orientarea ei sexuala.
Cea mai plauzibila interpretare ramane trimiterea la evenimentul trait de Frida chiar in anul realizarii tabloului. Ea a suferit o operatie grea pe coloana vertebrala, care insa nu a avut efectul dorit. Pe deasupra, desi era o femeie tanara si puternica, obsesia ca era urmarita permanent de necazuri a hartuit-o toata viata. De altfel, in stanga-jos a picturii ea a scris cuvantul „carma”, cu trimitere la ideea de destin implacabil, iar cele noua sageti fatale sugereaza data nasterii ei.
Iata asadar cum un motiv simbolic stravechi in arta poate dobandi oricand noi conotatii, extrem de provocatoare si totodata purtand mesaje relevante pentru fiecare dintre privitori.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii