Cu stilul sau delirant-oniric-paranoic, extravagantul Dalí ii pune in incurcatura pe cei mai rafinati psihiatri, pe noi, simpli consumatori de frumos, lasandu-ne cu gura cascata (la figurat). Daca separam opera de biografie, atunci genialitatea suprarealismului este o certitudine si scoatem palaria in fata artistului. Dar daca strecuram unele note biografice in portretul maestrului, atunci avem de-a face cu un extravagant scandalos care marsaluia cu bocancii pe sensibilitatea celor din jur. Sa ne explicam.
Salvador Dalí (1904-1989) se vede pus la colt de insusi André Breton, pe motiv ca spaniolul nu are o pozitie clara fata de Hitler si ca nu se alatura fara echivoc miscarii de stanga a avangardistilor. Exclus din sanul miscarii care l-a consacrat, Dalí striga fara nicio jena: „Suprarealismul sunt eu!” Era reactia de autoaparare a celui care se autodeclara candid „genial”, cu trimitere directa la explozia de modestie a lui Ludovic al XIV-lea: „Statul sunt eu!”
Acelasi Salvador Dalí (1904-1989) a gafat (mai bine spus a calcat in strachini) cu buna stiinta, impingand bunul simt pana in bratele absurdului. Doua dintre celebrele sale nazbatii scandaloase au stat pe primele pagini ale presei: la un bal mascat la New York, el s-a imbracat precum rapitorul, iar sotia sa Gala s-a costumat precum copilul rapit al lui Lindbergh. Dupa cum se stie, uciderea baietelului lui Lindbergh fusese o tragedie nationala in SUA. O alta „pozna” de proportii si neinteleasa nici pana astazi a fost reprezentata de inscriptia pusa de Dalí pe o lucrare expusa la Paris: „Uneori, ma distreaza sa scuip pe portretul mamei mele”. Si asta cu atat mai mult cu cat Dalí o venerase pe mama sa, Felipa. care murise de cancer pe cand el era adolescent. Fusese cea mai grosolana iesire publica a unui talent plurivalent si cu o imaginatie mereu clocotitoare, dar care la capitolul caracter ramanea deseori corigent. De altfel, fostul sau bun prieten, André Breton, l-a etichetat spunand ca Salvador Dalí nu este decat anagrama de la „Avida Dollars”. Si toata viata Dalí a castigat bani atat din arta, cat si din spectacolele pline cu surprize bizare pe care le oferea.
In pofida numeroaselor biografii si autobiografii aparute pe cand maestrul era inca in viata, un episod umbros staruie asupra destinului sau. A fost sau nu Salvador Dalí la mai multe sedinte de exorcizare in Franta, in anul 1947? Abia in 2005, expertii au afirmat cu certitudine ca un crucifix care a apartinut calugarului Gabriele Berardi a fost lucrat de Dalí si oferit drept recompensa pentru scoaterea diavolului din artistul exasperat de excentricitatile scandaloase ale casniciei cu Gala.
Geniul lui Salvador Dalí s-a apropiat si de stiinta, fiind atras atat de teoria cuantica, cat si de misterele atomului. Marele sau succes din 1931 „Persistenta memoriei” a fost considerat o viziune a teoriei relativitatii a lui Einstein, dar artistul a declarat pur si simplu ca o bucata de branza Camembert i-a inspirat ceasurile care se topesc. Asa stia sa socheze cel care va fi „avansat” la rangul de marchiz de catre regele Juan Carlos, unul dintre marii sai admiratori.
PAUL IOAN
Comentarii